VIDEO. Noi măsuri anti-coronavirus anunțate de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela

După ce a făcut apel la solidaritate, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat noile măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, prin Ordonanța militară nr. 4: 

  • persoanele peste 65 de ani. A fost clarificat intervalul orar în care se pot rezolva și problemele medicale, inclus. Asta pe întreaga perioadă a zilei. 
  • Am permis deplasarea persoanelor care au peste 65 de ani în afara locuinței și între orele 20 și 21 pentru plimbare animale de companie (pentru asta nu este nevoie de declarație). 
  • Tot pentru persoane de peste 65 de ani. Cum pot fi sprijinite de operatorii economici care vând produse alimentare și sanitare. Între 11.00 și 13.00, vârstnicii au prioritate în spațiile comerciale. 
  • Cei care sunt în izolare la domiciliu și încalcă regulile  încalcă regula, intră direct în carantină și vor suporta costurile carantinării. Cei care nu respecta carantinarea, primesc încă 14 zile de carantină, cu suportarea  costurilor. 
  • Șoferii mașini mai mari de 2,4 tone au trei opțiuni pentru izolare: O prima variantă este ca angajatorul să le asigure un loc de izolare între curse (maxim 14 zile). Șoferii se mai pot izola cu familia sau într-un alt spațiu pe care îl dețin. De asemenea, șoferii se pot izola într-un loc pus la dispoziție de primarii, cu plata cazării. 
  • Personalul de zbor sau personalul navigant beneficiază de aceleași condiții ca șoferii. 
  • Pentru o perioadă stabilită de angajator, acesta poate izola salariații esențiali pentru funcționarea sistemului energetic național. Vizați sunt inclusiv cei care se ocupă de extracție. 
  • Pentru cetățenii de la blocuri:  din 31 martie, autoritățile locale, vor monta dispozitive cu soluții dezinfectante la intrare. Tot autoritățile locale vor dezinfecta blocurile. 
  • Pentru  medici: Ministerele cu rețea sanitară proprie și administrațiile publice care au spitale vor asigura spații hoteliere pentru personalul medical (între ture). 
  • Regula grupului de maxim trei persoane nu se aplica transportului rutier. Interdicția se aplică exclusiv circulației pietonale. Totuși asta nu înseamnă că transportatorii pot umple până la refuz autobuzele. 

 

Declarații de presă la sediul MAI

تم النشر بواسطة ‏‎Brasov Metropolitan‎‏ في الأحد، ٢٩ مارس ٢٠٢٠

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.