10 cadre medicale de la Spitalul din Codlea au intrat în autoizolare

10 cadre medicale de la Spitalul din Codlea au intrat în autoizolare. Acestea au luat contact cu cele două asistente de la spital care deja au fost confirmate cu CoVID-19.

Informația a fost pusă la dispoziție de Mihai Cîmpeanu, viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Codlea, care spune că este foarte probabil ca în spital, virusul să fi ajuns de la angajatii ambulanței. Reamintim că la substația Codlea a Ambulanței Brașov, 7 din 8 angajați au fost testați pozitiv.

În ciuda acestei situații, Spitalul municipal Codlea funcționează normal, susține Mihai Cîmpeanu.

„Încă de la început, noi am pregătit un plan de continuitate a activității la nivelul spitalului. Au fost aduse alte cadre medicale, astfel că spitalul este funcțional”, a declarat viceprimarul.

Mihai Cîmpeanu a mai precizat că spitalul, care este în subordinea municipalității codlene, deține materiale de protecție și au fost lansate, în plus, și alte comenzi. Nu stie însă care e situația la Ambulanța Codlea.

„Nu știm dacă cei de la Ambulanță aveau echipamente de protecție, pentru că acest serviciu nu este în subordinea noastră”, a declarat Mihai Cîmpeanu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.