Ramai la curent!

Investitii

Concurență mare pentru modernizarea Colegiului Tehnic „Maria Baiulescu”, un contract de peste 9 milioane de lei

Publicat

in

 Patru companii din România, două din Brașov, una din București și una din județul Argeș, împreună cu firme de proiectare, au depus documentațiile în cadrul licitației de Reabilitare și modernizare a Colegiului Tehnic „Maria Baiulescu“. Această investiție este finanțată prin Programul Operațional Regional,  Cele 4 oferte au fost depuse de: Asocierea Eren Cons (lider) și Danina Star SRL; Asocierea SC Center Akces Comserv SRL(lider) și Oopy Arhitectura SRL; Asocierea Energo Construcții Civile și Industriale (lider) Și THI Concept; Asocierea Atlant Building (lider) Și SC Rozini SRL.

Valoarea contractului este de 9.417.158,96 lei, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate preț (valoarea ofertei va avea o pondere de 40%). Durata lucrărilor de proiectare și execuție: 23 de luni, din care 4 luni proiectare și 19 luni execuție.

„Faptul că pentru această investiție avem atâtea oferte este o veste bună. Pe de o parte, concurența duce la creșterea calității, iar pe de altă parte înseamnă că firmele de construcții încep să fie din nou interesate de lucrările autorităților publice. În ultima perioadă ne-am confruntat de mai multe ori cu situații în care fie a fost un singur ofertant, fie a trebuit să scoatem o lucrare la licitație de mai multe ori, din lipsă de ofertanți. Este un proiect important pentru Brașov, în primul rând pentru că elevii și profesorii de la acest colegiu tehnic vor avea, după finalizarea lucrărilor, cele mai bune condiții de învățare și predare. Pentru municipalitate, una dintre direcțiile prioritare de dezvoltare ale orașului este educația. De aceea investim foarte mult în ceea ce înseamnă infrastructura pentru învățământ. Nu poți să te aștepți ca un oraș să se dezvolte, dacă unul dintre pilonii pe care se sprijină această dezvoltare, educația, nu are la dispoziție tot ceea ce este necesar. Colegiul Tehnic Maria Baiulescu este una dintre unitățile de învățământ care a înțeles că trebuie să existe o corelare între educația copiilor și piața muncii. Sper să finalizăm cât mai repede procedura de analiză ofertelor și să demarăm lucrările”, a declarat primarul Brașoovului, George Scripcaru.

Proiectul prevede consolidarea, reabilitarea și modernizarea corpurilor de clădire A și B aparținând Colegiului Tehnic „Maria Baiulescu” și dotarea acestor spații cu echipamente și alte dotări necesare procesului de învățământ.

 În urma expertizelor tehnice au fost constatate deficiențele semnalate în suprastructură sunt mai ales generate de vechimea construcției și de lipsa unei întrețineri corespunzătoare: umezeală accentuată la demisol, la pardoseală și pereții din zidărie de cărămidă și beton; fisuri nesemnificative în pereții de cărămidă; igrasie la pereții de fațade, la partea inferioară; zone cu tencuială expulzată.

 Ce lucrări se vor efectua  

Amenajări exterioare

Pentru rezolvarea problemelor create de infiltrații, la corpul A se propune realizarea pe latura estică a unui dren, prin dezvelirea fundaţiilor, montarea unui strat de difuzie, care să permită aerisirea permanentă a fundaţiilor şi a zidurilor, apoi montarea unei hidroizolaţii verticale + o termoizolaţie din polistiren extrudat, până la nivelul soclului, care protejează hidroizolaţia. Se propune amplasarea unor drenuri cu filtru invers, ce se vor canaliza la căminul existent pe latura de est a construcţiei. Aceeaşi soluţie se va aplica şi pe faţada sudică, unde apele meteorice vor fi conduse spre canalizarea de pe latura estică.

Lucrări de rezistenţă

Corpul „A”: Se propune recompartimentarea construcţiei existente prin demolarea unor pereţi de compartimentare, crearea de noi goluri în pereţii de rezistenţă, umplerea unor goluri existente, realizarea unor noi pereţi de compartimentare din gips-carton, coborârea cotei pardoselii cu 30 cm în subsol – zona expoziţiei artizanat, refacerea scărilor din subsol, schimbarea structurii de rezistenţă a şarpantei din lemn în metal pe zona de mansardă şi refacerea totală a şarpantei pe toată clădirea.

Corpul „B”: Se propune recompartimentarea construcţiei existente prin demolarea unor pereţi de compartimentare, crearea de noi goluri în pereţii de rezistenţă, umplerea unor goluri existente, realizarea unor noi pereţi de compartimentare din materiale uşoare, realizarea unui gol pentru luminator în placă peste parter a corpului B1, refacerea structurii şarpantei pe aproximativ 50 % din suprafaţă.

Amenajări exterioare: Se propune refacerea zidului de sprijin din curtea ce desparte corpul A de corpul B şi consolidarea gardului din zidărie de cărămidă dintre cele două corpuri prin cămăşuire cu mortar şi injectarea fisurilor. Fundaţia zidului de sprijin se va realiza din beton armat monolit C16/20 cu lăţimea de 2m.

Lucrări de arhitectură

Construcţia se prezintă într-o stare relativ corespunzătoare dar nu se încadrează în normele necesare desfăşurării activităţilor pentru care este destinată. Sunt necesare lucrări astfel încât clădirea să fie adusă la standardele impuse de legislaţia în vigoare. Astfel, au fost proiectate şi aduse la standardele actuale circulaţiile şi căile de evacuare. Au fost create goluri noi, prevăzute uşi cu autoînchidere în zonele casei scărilor, au fost modificate sensurile de deschidere ale uşilor sălilor de clasă şi laboratoarelor, au fost făcute unele recompartimentări, toate uşile de acces vor fi prevăzute cu geam securizat şi sistem de autoînchidere. Se va reface sistemul de finisare astfel: la exterior va fi tinci, amorsă şi vopsea pe bază de silicaţi, iar la interior, glet şi var lavabil. Termoizolarea clădirii corpului A se va realiza prin desfacerea tencuielilor exterioare şi interioare şi aplicarea unor unui strat de 4 cm de tencuială termoizolantă pe bază de perlit expandat şi izolare suplimentară interioară cu un strat de 4 cm de tencuială termoizolantă pe bază de perlit expandat. Ferestrele exterioare se vor dubla la interior iar uşile exterioare vor fi inlocuite cu unele performante. Deasemenea, în zona parterului, corpului A, se va desface finisajul pardoselii, se va turna o șapă termoizolanta de 4-5 cm grosime, pe bază de var, peste care se va reface pardoseala iar planşeul de sub pod va fi izolat suplimentar cu vată minerală/polistiren expandat de 25 cm.

La corpul B se vor adopta aceleaşi soluţii doar că termoizolarea exterioară se face prin aplicarea unui strat de 8 cm de tencuială termoizolantă pe bază de perlit expandat

Lucrări la exterior (pentru ambele corpuri): lucrări de întreţinere şi reparaţii ale învelitorii, reparaţii ale hidroizolaţiilor de peste terase, desfacerea coşurilor de fum, reparaţii la coame şi dolii.

Prin proiect se propune achiziţionarea următoarelor echipamente necesare instalaţiilor termice, electrice, sanitare interioare, hidranţi, gaz:

Instalaţii corp A: Termice: centrală murală de condensare , 8 unităţi de aer condiţionat; electrice: dispozitiv de amorsare trăsnet-PDA, centrală de semnalizare şi alarmare la incendiu; sanitare interioare: boilere /instant electric; hidranţi interiori: instalaţie de hidranţi interori; Instalaţii utilizare gaz.

Instalaţii corp B: Termice: 5/2 sisteme modulare de ventilare cu recuperarea căldurii; Electrice: dispozitiv de amorsare trăsnet-PDA, detectori incendiu, detectori optici la fum, 14 sirene acustice de incendiu interioare, 2 sirene acustice de incendiu exterioare, UPS; Sanitare: boilere /instant electric; Hidranţi: instalaţie de hidranţi interori.

În prezent, activitatea didactică în această instituție de învățământ se desfășoară în 2 schimburi, în schimbul întâi funcționând 15 clase de liceu zi și șase clase de învățământ profesional, iar în schimbul al doilea trei clase liceu seral și o clasă de învățământ postliceal, între orele 14.00 – 20.00. Unitatea educațională propriu-zisă a fost înființată în anul 1953, în clădirea de lângă Bastionul Țesătorilor. Această construcție a fost edificată în anul 1770. Centrul școlar profesional de textile, pielărie și cauciuc a fost înființat în 1953, prin fuzionarerea a trei școli: Școala profesională de Cauciuc patronată de Fabrica de Cauciuc „Fartec” Brașov, Școala Profesională de Tăbăcărie patronată de Fabrica „Timpuri Noi” Brașov și Școala Profesională Textilă patronată de Fabrica „Partizanul Roșu” Brașov. După un deceniu, corpul A al clădirii a fost supraetajat, iar după încă cinci decenii, în 2004, școala și-a schimbat numele în Colegiul Tehnic „Maria Baiulescu” Brașov.

Investitii

Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare din Fondul pentru modernizare. Banii vor fi folosiți pentru amenajarea unui parc fotovoltaic cu baterie de stocare

Publicat

in

 Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut cea mai mare finanțare acordată în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte dedicat sprijinirii investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei. Programul este derulat prin Fondul pentru modernizare (FM), administrat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de organism delegat pentru gestionarea fondurilor alocate României.

Proiectul depus de Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav prevede construirea unui parc fotovoltaic și baterie de stocare pentru autoconsum și va beneficia de un ajutor de stat în valoare de 21.138.433 lei, reprezentând cel mai mare nivel de finanțare acordat în cadrul  acestui apel de proiecte. Prin realizarea acestui parc fotovoltaic, aeroportul va reduce semnificativ costurile cu energia electrică și va fi afectat mai puțin de fluctuația de prețuri la energie.

De altfel, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a declarat:

„Acest proiect consolidează componenta de sustenabilitate și eficiență energetică a infrastructurii aeroportuare și demonstrează capacitatea noastră de a valorifica oportunitățile de finanțare europeană în beneficiul comunității”.

La rândul său, directorul general al aeroportului, Daniel Ștefan Micu, a declarat:

Faptul că am obținut cea mai mare finanțare în cadrul acestui apel confirmă munca noastră, viziunea pe termen lung și încrederea de care ne bucurăm în dezvoltarea unui aeroport modern și sustenabil. Această reușită aparține tuturor celor implicați – colegilor din aeroport, partenerilor instituționali și Consiliului Județean Brașov, care ne-a sprijinit în fiecare etapă”.

Citește mai departe

Investitii

Autostrada Făgăraș – Brașov a obținut acordul de mediu. Investiția este estimată la 7,7 miliarde de lei

Publicat

in

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a obținut acordul de mediu pentru proiectul Autostrăzii Brașov – Făgăraș. Cererea pentru obținerea acestui document a fost depusă la Direcția Județeană de Mediu Brașov în luna decembrie a anului 2022, iar acordul a fost eliberat după ce au fost incluse în documentația tehnică toate măsurile de protecția mediului cerute de legislație.

Conform proiectului, autostrada Brașov – Făgăraș va intersecta două arii protejate și va trece prin apropierea altor 10.

Ecoduct și panouri anticoliziune pentru protecția animalelor

Astfel, printre altele, pe traseul autostrăzii, cu o lungime de aproximativ 50 de kilometri va fi realizat un ecoduct în zona Perșani, astfel încât șoseaua să nu fragmenteze habitatul animalelor. De asemenea, pe mai multe porțiuni vor fi amplasate panouri fonoabsorbante (pentru a limita zgomotul) dar și panouri anticoliziune, al căror rol va fi evitarea accidentării animalelor.

De asemenea, proiectanții autostrăzii au acordat o atenție deosebită zonei de luncă dintre Mândra și Șercaia, unde există risc de inundații.

Trei noduri rutiere

Autostrada Brașov – Făgăraș va avea lungimea de 49,3 km și va trece pe teritoriul administrativ al localităților Codlea (unde se va intersecta cu autorstrăzile Brașov – Bacău și Brașov – Ploiești), Dumbrăvița, Șinca, Șercaia și Mândra, unde se va uni cu sectorul de autostradă Sibiu – Făgăraș.   Pe traseul autostrăzii Brașov – Făgăraș se vor amenaja trei noduri rutiere (Codlea Sud, Codlea Nord și Șercaia); 49 poduri, pasaje și viaducte; un spațiu de servicii tip S3; o parcare de scurtă durată; un centru de întreținere și coordonare; două tuneluri de tip cut and cover și o structură tip polată.

Valoarea proiectului este estimată la 7,7 miliarde de lei, iar finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri europene.

Citește mai departe

Investitii

Birocrația AFM, test de răbdare pentru autoritățile locale. Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani pentru a obține o finanțare

Publicat

in

Obținerea unei finanțări nerambursabile este departe de a fi o procedură simplă și de scurtă durată, iar una dintre instituțiile care finanțează diferite proiecte, Administrația Fondului de Mediu (AFM) este un exemplu elocvent în ceea ce privește birocrația stufoasă și enervantă.

Astfel, pentru a obține o finanțare de la AFM pentru reabilitarea și extinderea canalizarării orașului, Primăria Victoria a avut nevoie de doi ani.

„După doi ani de muncă, documentații, clarificări și multă răbdare, am semnat, în sfârșit, contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare și extindere a rețelei de canalizare a orașului Victoria. Prin Administrația Fondului pentru Mediu am obținut o finanțare de 20 de milioane de lei pentru aproximativ 11 kilometri de rețea de canalizare”, a declarat primarul orașului Victoria, Camelia Bertea.

Ea a precizat că orașul Victoria are în total aproximativ 22 de kilometri de rețea de canalizare, iar proiectul amintit  acoperă jumătate din necesarul orașului.

Primăria așteaptă noile apeluri de proiecte

„Ne pregătim deja pentru următoarele sesiuni de finanțare, astfel încât să depunem și proiectul pentru diferența de aproximativ 11 kilometri rămași, cu obiectivul clar ca întregul oraș să beneficieze de o infrastructură modernă și conformă cu standardele actuale”, a precizat Camelia Bertea.

Pentru modernizarea sistemului de canalizare a orașului, Primăria Victoria are în derulare un proiect ce vizează realizarea unei stații moderne de epurare, o investiție de aproximativ 3 milioane de euro.

Citește mai departe

Trending