20 de cadre medicale din cele 38 de la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Sfântul Gheorghe, județul Covasna, sunt infectate cu COVID-19, iar autoritățile vorbesc despre “un focar” de infecție la această unitate care de saptămâna aceasta a devenit suport pentru Brașov în ceea ce privește cazurile grave de corinavirus.
“Nu ne lămureşte nimeni clar. Azi vedem un ordin militar care spune una, mâine apare altul care cumva contrazice ordinul precedent. La un moment dat era vorba ca şi cei infectaţi cu simptome uşoare să mergem la muncă, apoi ni s-a spus că nu, dar cine ştie ce va fi la următorul ordin militar”, a declarat un cadru medical din spital, preluat de Mediafax, sub protecția anonimatului.
Cadrele medicale nu ştiu exact care vor fi paşii următori şi cum va funcţiona secţia de ATI în viitor. Spitalul Judeţean din Sfântul Gheorghe a devenit în urmă cu patru zile spital suport COVID-19 pentru judeţul Braşov.
Fii primul care comentează