Cu cărţile în carantină, la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu”, Braşov. Două filiale se redeschid parţial, cu program redus

De marți, se redeschid Filialele 2 (din Noua) și 5 (de pe bd. Griviţei) ale Bibliotecii Județene George Barițiu, însă numai pentru restituiri. Cărțile returnate vor intra în carantină.  

Până la 31 iulie, dcititorii pot returna cărţile la bibliotecă fără a primi penalităţi, a precizat directorul Daniel Nazare. 

„Noi acum încercăm să nu le preluăm pe toate odată, ci utilizatorii să aibă un termen de grație foarte lung, până la 31 iulie, tocmai ca să nu aglomerăm foarte mult nici spațiile noastre de carantinare, pentru că toate aceste cărți vor sta în carantină într-un spațiu special, între 5 și 7 zile, dacă e doar hârtie, și până în 10 zile, dacă sunt și coperte din plastic, și abia apoi le vom intercala la raft”, declară Daniel Nazare.  

Cele două filiale se redeschid pentru restituiri cu program scurt. Filiala 2, din cartierul Noua, va fi deschisă luni, miercuri și vineri, între 11.00 și 13.00, iar marți și joi, între 16.00 și 18.00. Filiala 5, de pe strada Griviței, va avea program, de luni până vineri, între orele 11.00 – 18.00, cu o pauză în intervalul 15.00 – 16.00. 

În scurt timp vor și deschise și celelalte filiale și secții ale Bibliotecii pentru primirea cărților împrumutate. Iar dacă vreți să împrumutați din nou cărți, conducerea Bibliotecii va anunța, în curând, și data de la care se deschide acest serviciu. Însă, împrumuturile se vor face doar cu rezervare telefonică sau prin e-mail.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.