Ramai la curent!

Cotidian

FOTO. Casa din Piața Enescu în care s-a născut poetul local Ștefan Baciu și-a recăpătat farmecul de altădată

Publicat

in

Clădirea din Piața Enescu nr. 6 (colț cu str Michael Weiss), în care s-a născut poetul Ștefan Baciu și-a recăpătat farmecul de altădată. Imobilul a fost complet reabilitat la nivel de fațadă, în programul-pilot propus de Asociația Împreună pentru Dezvoltarea Comunității și desfășurat de Municipaltate. Din acest program-pilot fac parte patru clădiri din centrul istoric, care au fost sau vor fi reabilitate, pentru creșterea calității arhtectural-ambientale. 

Clădirea de la adresa Piața Enescu nr. 6 este monument istoric și a fost ridicată la sfârșitul secolului XIX ca o locuință de negustor, cu spații comerciale la parter și spații de locuit la etaj. Este casa în care s-a născut poetul brașovean Ștefan Baciu, în 1918, după cum atestă o plachetă comemorativă aflată pe fațada de acces către Piața Enescu. Fațada prezintă elemente neorenascentiste și poartă amprenta stilistică a arhitecturii de influență austriacă.

„Această clădire a fost aleasă din mai multe motive – este o casă în care a locuit Ștefan Baciu (poet brașovean, scriitor, academician, critic literar și diplomat, n.n.), clădirea are o arhitectură interesantă, este vizibilă pe două artere de circulație din zona istoric și, în plus, municipalitatea are în proprietate două dintre apartamentele imobilului. Lucrările au început în luna august, anul trecut, și valoarea lor totală a fost de 420.000 de lei, din care contribuția Municipiului a fost de aproximativ 171.000 de lei. Din această sumă, 73.904 lei a fost grantul (fondurile nerambursabile acordate din bugetul municipiului, n.n), iar restul a reprezentat cota-parte aferentă proprietății municipalității. În cadrul grantului au fost efectuate lucrări de restaurare a fațadelor, a elementelor decorative, cu respectarea tehnicilor și materialelor specifice perioadei în care a fost realizată construcția, s-a restaurat poarta de acces și s-au recondiționat și înlocuit parțial tâmplăriile, cu unele de un model identic celor originale“, a explicat Marilena Manolache, arhitectul șef al municipiului Brașov

Valoarea mai mare a proiectului a fost dată de o serie de lucrări care nu au fost eligibile prin programul municipalității, cum ar fi, de exemplu, o serie de lucrări de consolidare.

„Imobilul din Piața Enescu a fost reabilitat în cadrul programului privind creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zona veche a municipiului Brașov, un program cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov cu până la 50% din valoarea totală a proiectului. Concret, proprietarul sau proprietarii clădirilor din centrul istoric pot reabilita acoperișul, fațada, tâmplăriile sau alte elemente exterioare ale clădirii, pe baza unui proiect autorizat, și cu un deviz stabilit, iar primăria suportă până la 50% din cheltuiala acestor lucrări. Avem câteva exemple de acest fel în centrul istoric, unele sunt finalizate, altele sunt în curs de finalizare, bine ar fi să avem cât mai mulți solicitanți pentru acest program și să refacem astfel cât mai multe clădiri din această zonă. Acest ghid de finanțare completează o serie de măsuri aflate în vigoare în acest moment, precum scutirea de impozit pentru clădiri monument din zona istorică tocmai pentru a sprijini proprietarii să le întrețină și numai dacă fac acest lucru. Din păcate avem și foarte mulți proprietari care nu fac aceste lucrări. Noi avem un inventar în toată zona, sunt câteva sute de clădiri inventariate, iar dacă proprietarii nu vor dori să ia măsuri pentru a le întreține – chiar și în condițiile în care noi le dăm până la jumătate din bani pentru acest lucru – vor intra în programul de supraimpozitare cu până la 500%. Fac un apel la toți cei care sunt în această situație să acceseze acest program finanțat din bugetul local “, a declarat primarul George Scripcaru.

Clădirea de pe strada Michael Weiss nr. 35, următoarea investiție în Programul-pilot

Următorul imobil la care vor începe lucrările prin acest program pilot este clădirea de pe Michael Weiss nr. 35, unde a fost obținută autorizația de construire, iar săptămâna viitoare va fi semnat contractul de finanțare, între proprietari și Primăria Brașov. Primul imobil  finalizat în acest program a fost cel de pe str. Sf. Ioan nr. 10, în septembrie 2019. 

„Programul de sprijinire a restaurării fațadelor în zona istorică continuă și așteptăm solicitările de la cetățeni. Cel mai important este ca proprietarii să se pună de acord cu procedura de parcurs pentru a obține această finanțare“, a completat arhitectul-șef al municipiului.

Regulamentul pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zona veche a municipiului Brașov poate fi accesat aici:

https://www.brasovcity.ro/file-zone/regulamente/mediu/Regulament%20de%20interventie%20pentru%20cresterea%20calitatii%20arhitectural-ambientale%20a%20cladirilor%20din%20zona%20de%20protectie%20a%20monumentelor%20istorice%20si%20pentru%20zone%20construite%20protejate%20in%20Municipiul%20brasov.pdf

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

Drumul de pe Tâmpa, închis de Garda Forestieră. Vor mai avea acces doar mașinile de intervenții

Publicat

in

Drumul de pe Tâmpa, care pornește din Valea Cetății și ajunge la Restaurantul Panoramic a fost închis vehiculelor care deservesc unitatea de alimentație publică. Anunțul a fost făcut vineri de către directorul Gărzii Naționale Forestiere, George Gârbacea, care a precizat că acest drum va mai putea fi folosit doar de autospecialele de intervenție (Pompieri, SMURD, Ambulanță, Poliție sau alte instituții).

„Traseu turistic transformat în drum auto, fără acte. Am primit o sesizare că pe un traseu turistic circulă mașini. După cum observat, acest lucru este adevărat, iar Garda Forestieră a dispus ca acel drum să fie închis și să fie folosit de autorități pentru cazuri de urgență”, a declarat reprezentantul Gărzii Forestiere.

Amintim că la finalul lunii martie, Direcția Județeană de Mediu Brașov a anunțat că Restaurantul Panoramic (care funcționează într-o arie protejată) nu deține o autorizație de mediu (document în care trebuie inclusă, în detaliu, procedura de aprovizionare și cea legată de gestionarea deșeurilor, care să includă, printre altele, lista mijloacelor de transport sau graficul de circulație a acestora).

Citește mai departe

Cotidian

Dronă căzută în municipiul Galați, după atacurile Rusiei în Ucraina. Aparatul de zbor a afectat o gospodărie și un stâlp de electricitate

Publicat

in

Locuitorii din municipiul Galați au semnalat, prin serviciul 112, la ora 02.31, căderea unei drone în oraș, în zona Bariera Traian. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale, care a menționat din primele evaluări rezultă că a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

„Fragmente de dronă au fost identificate în mai multe locuri din zona respectivă, care este securizată de Poliția Română și militari din MApN”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale.

Incidentul s-a produs în contextul în care, în cursul nopții, în cursul nopții, forțele ruse au reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, una dintre ținte fiind orașul Reni (la 22 de kilometri de Galați).

„Radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României. Două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Britanice din serviciul de luptă Poliție Aeriană Întărită au decolat la ora 02.00, din Baza 86 Aeriană de la Fetești. Centrul Național Militar de Comandă a notificat IGSU privind instituirea măsurilor de alertare a populației din localitățile Grindu și Isaccea, din județul Tulcea, fiind transmis, la ora 02.14, mesaj RO-ALERT. Aeronavele Eurofighter Thyphoon au avut contact radar cu o țintă aflată la 1,5 km de Reni, deasupra teritoriului ucrainean. Piloții au avut autorizare de angajare a dronelor. Radarele MApN de la sol au avut contact radar cu un grup de ținte până în zona localității Reni, Ucraina, unde au fost raportate multiple explozii”, se arată în comunicatul MApN.

Din comunicatul ministerul nu rezultă dacă aparatele de zbor Eurofighter Typhoon au tras sau nu asupra dronei care a pătruns în spațiul aerian al României.

Citește mai departe

Cotidian

Prezentare publică a bugetului local, la Primăria Municipiului Brașov. Cetățenii interesați sunt așteptați la sala de consiliu

Primăria Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local, invitând cetățenii să participe la dezbaterea privind modul de cheltuire a banului public.

Publicat

in

Vineri, 24 aprilie, ora 9.00, Primăria municipiului Brașov organizează o prezentare publică a bugetului local. Întâlnirea va avea loc în sala de consiliu de la primărie, acolo unde sunt așteptați să vină toți cei interesanți de aspecte ce țin de administrarea banului public și a municipiului. Accesul se va face însă în limitele locurilor disponibile în sala de consiliu de la subsol.

„Menționăm că Primăria Brașov este una dintre primele administrații publice din România care acum mai bine de 20 de ani a început organizarea acestui tip de dezbatere a proiectului de buget. Accesul în sală va fi permis în limita locurilor disponibile”, a transmis biroul de comunicare al instituției, într-un comunicat de presă.

Citește mai departe

Trending