FOTO. Chiparosul de pe muntele Athos și pinul de Chile, viitoare atracții în Parcul Dendrologic Brașov

Două specii exotice vor fi aclimatizate în pepiniera Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt pentru a fi crescute, mai târziu, în Parcul dendrologic care va fi amenajat la Noua. Este vorba despre pinul de Chile şi chiparosul de Athos, care au ajuns la Braşov sub formă de puieţi, prin intermediul reprezentanţilor Facultăţii de Silvicultură şi Exploatări Forestiere de la Universitatea „Transilvania”, partener în proiectul parcului dendrologic.

Ambele specii au povești interesante pe care reprezentanţii Regiei Pădurilor Kronstadt vor să ajungă să le spună, peste ani, vizitatorilor. Despre Chiparosul de Athos, legenda spune că a fost plantat de către călugări, în jurul mănăstirilor. Așa se face că și acum, arborii străjuiesc, de exemplu, Mănăstirea Dohiariu, ctitorie a voievodului Alexandru Lăpușneanu. Pinul chilian, în schimb, deși este arborele național din Chile, el își are originile în Brazilia și se regăsește deopotrivă și în Argentina, în anumite zone.

„Acum, în pepiniera noastră sunt trei puieți de chiparos de Athos (Cupressus sempervirens) și doi de pin chilian (Araucaria Araucana), pentru aclimatizare. După această această perioadă, care poate dura și doi-trei ani, ei vor fi plantați în parcul dendrologic”, spun reprezentanţii Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt.

În această primăvară, în Parcul Dendrologic Kronstadt au fost plantați peste 200 de arbori din 50 de specii. Campania de plantări va continua și la toamnă. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.