FOTO. Lacrimi şi multă emoţie la pensionarea dr. Nicolae Olteanu, unul dintre cei mai iubiţi medici de pe Salvare

Medicul Nicolae Olteanu, unul dintre cei mai respectați și iubiți medici din Brașov, salvatorul de vieți de la Ambulanța Brașov, a fost sărbătorit ieri de colegi și prieteni, când s-a întors din ultima misiune. De acum, el va ieşi la pensie după 35 de ani de activitate.

(Foto: Claudiu Loghin)

Dr. Nicolae Olteanu și-a început cariera medicală, în 1985, la Dispensarul din Apața și, printr-o „coincidență“ creată de colegii care îi pregăteau în acest timp surpriza, ultima lui intervenție „de urgență“ la SAJ Brașov a fost ieri, tot la Apața.

Cel mai cunoscut medic de Urgență din Brașov, un profesionist adevărat, care a format generații întregi de medici și asistenți de urgență din Brașov, a trăit mari emoții când a sosit din ultima intervenţie. Colegii l-au așteptat în curtea stației din Brașov pe acorduri de Iris, „De vei pleca“. Și fără sirene, pentru „că nu-i plac“. 

„Mi-aţi făcut o mare surpriză, nu m-am aşteptat, pentru că am fost cu dumneavoastră şi pentru că foarte mulţi dintre voi aţi fost copiii tatii”, a spus, printre acordurile piesei trupei Iris, „Tata“ Nicolae Olteanu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.