Ramai la curent!

Cotidian

Proiectarea benzilor dedicate pentru transportul în comun din Brașov va costa maxim 458.365 lei. Municipalitatea brașoveană caută un consultant pentru realizarea documentației

Publicat

in

Primăria Brașov a lansat o licitație pentru proiectarea și asistența tehnică pentru amenajarea benzilor dedicate mijloacelor de transport în comun în municipiul Brașov. Conform anunțului licitației, valoarea estimată a contractului este de  458.365 lei cu tot cu TVA, iar firmele interesate de acest proiect pot depune ofertele până în 18 mai. 

Reamintim că în luna decembrie a anului trecut, Primăria Brașov  a accesat 16.635.940,40 lei (inclusiv TVA) prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 pentru realizarea unor benzi dedicate transportului în comun și pentru amenajarea trotuarelor adiacente.   

Proiectul presupune realizarea de benzi dedicate transportului în comun cu o lungime de 16,26 km; reabilitare trotuarelor adiacente traseului benzilor dedicate pe o suprafață de 4700 metri pătrați, în zonele afectate de fisuri, tasări, văluiri și montarea a 849 de semne de circulație cu scop de avertizare și informare a participanților la trafic asupra traseului benzilor dedicate, în vederea menținerii acestor benzi libere, fiind utilizate exclusiv de mijloacele de transport în comun.

Amenajarea benzilor dedicate se va realiza pe carosabilul existent, prin frezarea pe o lățime de 4 metri și o adâncime de 6 cm a asfaltului existent și așternerea pe o suprafață de 23.400 metri pătrați a unui covor asfaltic nou, colorat, pentru a fi ușor de identificat de participanții la trafic. Marcajele rutiere se vor reface pe o lungime totală, cumulată, de 39 de km, cu vopsea reflectorizantă.

Pe suprafața benzilor dedicate, la începutul fiecărui sector (în zona intersecțiilor), se va aplica un marcaj „BUS ONLY” care va informa participanții la trafic despre existența benzii dedicate.

De asemenea, se vor monta, adițional semnelor de circulație existente, indicatoare rutiere de avertizare și informare asupra dispunerii benzii dedicate transportului în comun în cadrul carosabilului.

S-a urmărit optimizarea traseului mijloacelor de transport în comun, astfel încât să se evite, pe cât posibil conflictele din trafic, evidențierea traseului mijloacelor de transport în comun prin marcaje rutiere, astfel încât vizibilitatea semnalizării rutiere să fie maximă pentru toți participanții la trafic.

Amenajarea benzilor dedicate transportului în comun a implicat sistematizarea traficului pe trama stradală actuală, fără a interveni asupra lățimii trotuarelor și fără a afecta spațiile verzi din cadrul zonelor traversate de traseul benzilor dedicate.

Care sunt cele trei trasee pe care se vor amenaja benzile: 

Traseul 1 – Str. Poienelor, Calea București, Str.  Toamnei, Str. Hărmanului, B-dul Mihail Kogălniceanu, B-dul Iuliu Maniu, Str. Nicolae Iorga, Str. Lungă, Calea Făgărașului, Șoseaua Cristianului.

Traseul 2 – Șoseaua Cristianului, Calea Făgărașului, Str. Lungă, B-dul Eroilor, B-dul 15 Noiembrie, Calea Bucuresti.

Traseul 3 – B-dul Victoriei pe ambele sensuri.

Pe Bulevardul Iuliu Maniu banda dedicată transportului în comun va fi comună cu pista de bicicliști existentă, pe o lungime de 180 m, dat fiind ca limitele carosabilului nu oferă spațiu suficient pentru a păstra traseul pistei de biciclete separat. Trotuarele adiacente zonei amenajate cu benzi dedicate se vor moderniza prin reparații locale ale structurii trotuarului în zonele afectate de fisuri, tasări, degradări etc.

 

Cotidian

ATENȚIE! Astăzi se circulă gratis pe liniile RATBV din Brașov și 10 localități din zona metropolitană. Șase primării nu au aderat încă la Programul „Vinerea Verde”

Publicat

in

Începând de astăzi, 3 martie, intră în vigoare Programul „Vinerea Verde”. Astfel, în fiecare zi de vineri, pe liniile metropolitane ale RATBV din localitățile care au aderat la program, transportul va fi gratuit pentru toți călătorii.

Conform anunțului Asociației de Transpot Brașov, în prima vineri a programului, călătorii beneficiază de gratuitate pe toate liniile din municipiul Brașov (inclusiv Linia 20: Livada Poștei – Poiana Brașov), dar și pe cele care fac legătura între municipiul Brașov și localitățile Teliu, Feldioara, Bod, Prejmer, Vama Buzăului, Predeal, Sânpetru, Cristian, Codlea și Tărlungeni.
În „Vinerea Verde”, validatoarele din autobuze vor fi oprite, iar evidența călătorilor va fi ținută cu ajutorul sistemelor de numărare a pasagerilor din autobuze.

Conform aceleiași surse, orașul Râșnov se va alătura inițiativei începând cu luna mai.

Alte primării sunt așteptate să spună „Da”

„În perioada următoare, programul va fi extins și în alte localități membre ale Asociației de Transport Brașov”, au anunțat reprezentanții asociației.

Mai exact, până în prezent nu aprobat hotărâri privind aderarea la program
Consiliile locale din Săcele, Hărman, Hălchiu, Ghimbav, Zărnești și Vulcan.

Pe ce linii se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • Toate liniile din municipiul Brașov;
  • 110 Brașov – Cristian;
  • 220 Brașov – Codlea;
  • 320 Brașov – Feldioara;
  • 410 Brașov – Subcetate Sânpetru;
  • 411 Brașov – Residence Sânpetru;
  • 412 Brașov – Spital Sânpetru;
  • 420 Brașov – Sânpetru – Bod;
  • 520 Brașov – Prejmer;
  • 540 Brașov – Vama Buzăului;
  • 610 Brașov – Zizin – Purcăreni;
  • 611 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni;
  • 612 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni – Zizin – Purcăreni;
  • 810 Brașov – Predeal.

Liniile pe care nu se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • 120: Brașov – Cristian – Vulcan;
  • 140: Brașov – Zărnești;
  • 210: Brașov – Ghimbav;
  • 310: Brașov – Hăchiu;
  • 511: Brașov – Hărman – Podu Oltului;
  • 710: Brașov – Săcele Garaj;
  • 711: Brașov – Gârcini.

Citește mai departe

Cotidian

Tichetele „de suflet” pentru seniorii cu venituri mici se pot obține până la săptămâna viitoare

Publicat

in

Pensionarii din municipiul Brașov, cu venituri până în 2000 lei/ lună beneficiază și în acest an de tichetele gratuite din partea Primăriei, în cadrul campaniei „Dar din suflet pentru seniori”.

Campania aferentă sărbătorilor pascale a început încăt din luna martie, iar până la acest moment, 3976 beneficiari au intrat în posesia tichetelor. Cei care îndeplinesc criteriile pentru a primi tichetele gratuite își pot înregistra în continuare solicitările, până la data de 9 aprilie 2026.

Cine poate beneficia de tichetele „de suflet” de la Primăria Brașov

Reamintim că tichetele de suflet sunt destinate pensionarilor cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, care au venituri de maxim 2000 de lei/ lună, vârsta minimă de 63 de ani femeile și 65 de ani bărbații, sau împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2026 inclusiv. Un aspect foarte important ține de plata datoriilor față de bugetul local: vârstnicii beneficiază de tichetele de suflet numai dacă nu au datorii la taxe și impozite.

Sprijinul se acordă sub forma unor tichete în valoare totală de 200 de lei (10x20lei) care pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea bunurilor alimentare.

Cum se obțin tichetele de suflet

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere  conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită dedocumente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor
  • ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Citește mai departe

Cotidian

Coiful dacic de la Coțofenești și două brățări de aur furate din Olanda ar fi fost recuperate

Publicat

in

Coiful dacic de la Coţofeneşti, furat din Muzeul din Drents, Olanda, a fost recuperat, afirmă surse pentru RTL News. Autoritățile olandeze promit că vor oferi mai multe informații azi, în cadrul unei conferințe de presă.

Sursele, care au adăugat că alături de coif ar fi fost recuperate și două brățări de aur din cele trei furate, au precizat că Guvernul român a fost deja informat.

Reamintim că patru opere de artă românești de mare valoare – coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări de aur, au fost furate în timpul jafului din 25 ianuarie 2025. Obiectele furate făceau parte dintr-o expoziție intitulată „Dacia – Rijk van goud en zilver”.

Ulterior, Ministerul Culturii a anunţat, în septembrie 2025, că România a încasat suma de 5,7 milioane de euro, reprezentând despăgubirea de asigurare pentru cele patru bunuri culturale mobile furate în ianuarie 2025 din Muzeul Drents din Olanda

Tribunalul din Assen va judeca, în zilele de 14, 16, 17 aprilie cazul privind furtul de opere de artă Cei trei suspecți din Heerhugowaard vor fi judecați atunci pentru furtul unor comori artistice vechi de secole, provocarea unei explozii și distrugerea muzeului. Cei trei suspecți sunt Jan B. (21 de ani), Douglas Chesley W. (37 de ani) și Bernhard Z. (35 de ani).

Citește mai departe

Trending