Proiectul de pietonalului de pe str. Castanilor, cu descoperirea Canalului Timiş a fost pus în stand-by de Primăria Braşov

Proiectul de reamenajare a străzii Castanilor, prin descoperirea completă a canalului Timiș intră în stand-by deocamdată. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Brașovului, Laszlo Barabas, care a răspuns astfel la o întrebare referitoare la stadiul în care se mai află proiectul.

„Proiectul s-a oprit proiectul decamdată, pentru că avem 169 de semnături de la cetățenii din zonă care nu doresc acel proiect. Primăria Braşov și Compania Apa și-au concentrat eforturile acum să soluționeze problema de pe pârâul Graft, pe care să îl curățăm. Acum se leagă cele 92 de locuințe de locuinţe din Şchei, la reţeaua de canalizare, iar în paralele am făcut o curăţare în zona de După Ziduri. În urma unei analize de ieri, de la Compania Apa, am văzut stadiul lucărilor de la Şchei și deja 40 de case au fost racordate la rețeaua care s-a extins în zonă”,a spus viceprimarul Laszlo Barabas.

De asemenea, şi rigola care a stat descoperită în ultimele lui pe strada Castanilor va fi acoperită în următoarea perioadă, cu plăci mobile, „ca să nu cadă cineva în ea”. 

Primăria municipiului Brașov a plătit peste 100.000 de lei unei firme care a proiectat viitorul pietonal de pe strada castanilor. Firma de proiectare, LHP Arhitectura, este aceeași care a propus și conceptul pentru noua față a pietonalului din Răcădău.  Proiectul de amenajare a unei zone de agrement pe strada Castanilor, ce implică şi descoperirea canalului, a fost anunţat de Municipalitate încă din anul 2016. De atunci s-au realizat mai multe studii şi documentaţii tehnice, iar în vara anului 2018 au fost aprobaţi şi indicatorii tehnico-economici aferenţi proiectului, investiţia fiind estimată la 2.439.281 de lei inclusiv TVA.

Proiectul avea în vedere realizarea, pe strada Castanilor, a unei alei de promenadă, cu piste de biciclete, descoperirea canalului Timiş pe 165 de metri şi „înverzirea” malurilor. Proiectul ar fi urmat să fie în concordanţă cu reamenajarea intersecţiei de la Ceasu Rău, unde este propusă amenajarea unui sens giratoriu.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.