Ramai la curent!

Cotidian

Unii da, alții ba. Șomajul tehnic a fost plătit de la bugetul de stat numai unor instituții din Brașov. Celelalte vor da în judecată Ministerul Muncii

Publicat

in

Anunțată ca o „salvare” pentru bugetele locale, plata șomajului tehnic de la bugetul de stat pentru instituțiile care nu pot funcționa din cauza pandemiei de coronavirus a fost balon de oxigen doar în unele cazuri. În unele cazuri au fost dați banii, în altele nu, iar „victime” ale acestei situații au fost angajații care nu și-au primit drepturile bănești în 15 mai. 

Astfel, în municipiul Brașov, după instituirea stării de urgență, și-au încetat activitatea total sau parțial Serviciul de Administrare a Creșelor, Serviciul Public Local Salvamont, Agrement și Parking, Grădina Zoologică Brașov, Teatrul „Sică Alexandrescu”, Opera Brașov, Filarmonica Brașov și Teatrul Arlechino. După ce au intrat în vigoare ordonanțele de urgență ale Guvernului României prin care a fost reglementată plata de la bugetul de stat a șomajului tehnic către angajatorii afectați de măsurile anti-COVID (75% din salariul de bază al salariatului, dar nu mai mult de 75% din salariul mediu brut pe economie), instituțiile amintite au depus dosarele la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brașov.  

Viceprimarul Brașovului Costel Mihai a explicat faptul că, înainte de a pregăti documentația necesară obținerii șomajului tehnic,  conducerea Teatrului Sică Alexandrescu a solicitat Ministerului Muncii să precizeze dacă această instituție este sau nu eligibilă. „Răspunsul din partea ministerului a fost că teatrul este îndreptățit să beneficieze de șomaj tehnic”, a explicat Costel Mihai. 

De altfel, Teatrul Sică Alexandrescu, Teatrul Arlechino și Serviciul Public Local Salvamont, Agrement și Parking au și primit banii de la AJOFM Brașov. 

Șomaj tehnic plătit de la bugetul local 

Celelalte instituții nu au avut acest noroc, pentru că, a spus viceprimarul „AJOFM Brașov a anunțat Filarmonica Brașov, Opera Brașov și Serviciul de Administrare Creșe că nu se încadrează în prevederile ordonanțelor privind acordarea șomajului tehnic”. O situația și mai ciudată a fost în cazul Grădinii Zoologice Brașov, care nici nu a primit banii, dar nici un document oficial prin care să fie anunțată că nu este îndreptățită să beneficieze șomaj tehnic plătit de la bugetul de stat. Cum AJOFM nu a virat banii în conturile instituțiilor, nici salariații nu și-au primit drepturile bănești în 15 mai.

„Având în vedere că aceste instituții nu primit banii de la bugetul de stat, am început demersurile pentru ca salariații să primească de la bugetul local o sumă egală cu cea indemnizația aferentă șomajului tehnic. Până acum au fost făcute plățile către Filarmonică și Serviciul de Administrare a Creșelor.  În cel mai scurt timp, vor fi virați și banii către Operă și Grădina Zoologică Brașov”, a anunțat Costel Mihai. 

Urmează procesele 

Viceprimarul Brașovului a mai anunțat că Opera, Filarmonica, Serviciul de Administrare a Creșelor și Grădina Zoologică vor da în judecată Ministerul Muncii, pentru a recupera sumele aferente șomajului tehnic plătit angajaților. 

„Din punctul meu de vedere, șansele de reușită ale celor care vor chema în instanță Ministerul Muncii sunt foarte mari. Un argument este   răspunsul transmis Teatrului Sică Alexandrescu de către Ministerul Muncii. Un alt argument este acela că  Teatrul Sică Alexandrescu, Teatrul Arlechino și Serviciul Public Local Salvamont, Agrement și Parking au beneficiat de sume de la bugetul de stat”, a încheiat viceprimarul. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO. Cum a securizat Primăria Brașov platforma de pe Tâmpa. Câte o bandă de plastic, „neînțeleasă” de turiști

Publicat

in

Săptămâna trecută, Primăria Brașov a anunțat închiderea platformei de belvedere de la literele de pe Tâmpa. Decizia a fost luată de Comitetul Local pentru Situații de Urgență Brașov, care a avertizat că platforma este degradată și riscă să se prăbușească.  

Pentru a bloca accesul turiștilor pe platformă, Primăria Brașov a apelat la o soluție minimalistă: au amenajat niște bariere din benzi de plastic de-a latul potecilor care duc „la litere” și, atât. Unele au fost rupte, iar cele care au rezistat sunt ignorate.

Turiștii, unii dintre ei străini, trec pe sub ele sau pe lângă ele și merg la litere, pentru a admira priveliștea Brașovului.

De altfel, drumeții din alte orașe nu știu ce reprezintă acele benzi. În zonă nu a fost montat vreun panou de avertizare, prin care turiștii să fie avertizați că accesul la respectiva platformă este interzis.

Amintim că Primăria Brașov a anunțat că platforma va intra în reparații, însă nu a precizat când vor începe și când se vor termina lucrările.

Citește mai departe

Cotidian

Salvatorii montani, în alertă. Mai mulți alergători au alunecat în răpe, la ultramaratorul Transylvania 100

Publicat

in

Salvatorii montani care acoperă Munții Bucegi au intrat în alertă sâmbătă dimineața, după ce starea traseulului de alergre de la ultramaratonul de 100 de kilometri „Transylvania 100” le-a creat probleme alergătorilor.

Astfel, sâmbătă, Salvamont Brașov a anunțat că au fost înregistrate 16 incidente.

„Dintre acestea, 3 cazuri au presupus extragerea persoanelor din zone abrupte/râpe, 8 cazuri au fost preluate de pe traseu, iar 4 persoane au prezentat semne de hipotermie, refuzând ulterior transportul cu ambulanța. Într-un caz s-a intervenit pentru alungarea unui urs”, a anunțat Salvamont Brașov.

Pentru realizarea intervențiilor au fost mobilizați peste 40 de salvatori montani de la mai multe formații. Reprezentanții Salvamont Brașov au anunțat în jurul orei 13.30 ca mai era în derulare o singură intervenție.

Alergătorii montani s-au accidentat în zona Tigănești – Mălăiești, unde, unde au alunegat pe zăpada înghețată. Salvatorii montani din județele Brașov și Prahova au precizat că rămân în alertă, până la finalizarea cursei.

Citește mai departe

Cotidian

80 de ani de NBA: Istoria celei mai importante ligi de baschet din lume

Publicat

in

Pe 6 iunie se împlinesc 80 de ani de când a luat ființă ceea ce astăzi este NBA, cea mai importantă ligă de baschet din lume. În 1947, la New York, a luat ființă Asociația de Baschet a Americii (ABA), care ulterior a fost redenumită în NBA, 3 ani mai târziu, după fuziunea cu Liga Națională de Baschet (LNB).

Poate părea surprinzător, dar actuala ligă națională de baschet a fost înființată de proprietarii arenelor mari de hochei din partea de Nord-Vest și din Vestul Mijlociu al SUA și Canada. Primul meci din istoria competiției le-a pus față în față pe Toronto Huskies (Canada) și New York Knickerbockers (SUA). Meciul a avut loc la Toronto, pe Maple Leaf Gardens, iar primul coș din istoria competiției a fost marcat de Ossie Schectman de la Knicks.

Primii ani ai competiției nu au fost tocmai ușori, mai ales că nivelul nu era ridicat, iar competiția cu Liga Națională și Liga Americană de Baschet își spunea cuvântul. Totuși, în anii următori, echipe din Fort Wayne, Indianapolis, Minneapolis și Rochester s-au mutat în ABA (actuala NBA). De asemenea, din sezonul 1948/1949, ABA a preluat și celelalte cluburi din Liga Națională. Pe 3 august 1949, s-a trecut de la denumirea de ABA la NBA.

În anii de început, NBA avea 19 francize, atât din orașe mari, cât și mai mici. În 1950 numărul francizelor a scăzut la 11, iar în 1953 la 8, cel mai mic din istorie: New York Knicks, Boston Celtics, Golden State Warriors, Los Angeles Lakers, Sacramento Kings, Detroit Pistons, Atlanta Hawks, și Philadelphia 76ers.

Care e prima campioană din istoria NBA?

Actuala Golden State Warriors, denumită pe atunci Philadelphia Warriors, este prima campioană din istoria NBA, în 1947, după ce a învins-o în finală pe Chicago Sags. În istorie, Warriors au câștigat 7 titluri.

Recorduri din NBA

  • Boston Celtics este echipa care a câștigat cele mai multe titluri în NBA, 18 la număr, ultimul în 2024. Este urmată de Los Angeles Lakers (17 titluri) și Golden State Warriors (7 titluri).
  • Bill Russell de la Boston Celtics este jucătorul care a câștigat de cele mai multe ori titlul în NBA (11 ori). O performanță incredibilă, ținând cont că a disputat doar 13 ani în NBA.
  • LeBron James este jucătorul cu cele mai multe sezoane în NBA, 23. El este încă în activitate. Deține și recordul de cele mai multe meciuri jucate, nu mai puțin de 1622.

80 de ani de NBA cu MrBit

MrBit.ro (L1213854W001295 ONJN) celebrează într-un mod inedit împlinirea a 80 de ani de NBA. Până pe 6 iunie, ziua în care s-a înființat celebra ligă de baschet, clienții agenției de pariuri online au ocazia să intre în Cursa Campionilor NBA. Acesta este o competiție tip clasament în care fiecare pariu câștigător pe NBA te aduce mai aproape de recompense.

Astfel, fiecare pariu câștigător cu miză minimă de 50 lei și cotă minimă de 1.50, aduc puncte în funcție de cotele totale combinate ale pariurilor câștigătoare. Cu cât jucătorii avansează mai mult, cu atât obțin mai multe puncte. La sfârșitul campaniei, primii 50 de clasați vor împărți un fond de premii de 5.000 de lei sub formă de pariuri gratuite. Recompensa oferită de MrBit casă de pariuri licențiată de ONJN pentru locul 1 este de 1.000 de lei, urmată de premii progresiv mai mici pentru pozițiile ulterioare din top 50.

MrBit.ro are surprize și pentru fanii altor sporturi. Astfel, cei care pariază pe fotbal, în ligile importante, pot profita de campania Plata Anticipată, în care pariurile vor fi declarate câștigătoare dacă echipa pe care au mizat conduce cu 2-0. Același lucru este valabil și la meciurile masculine de tenis de la turneele de Grand Slam.

Citește mai departe

Trending