ANM a pus cod portocaliu pe aproape toată ţara, până luni

ANM a transmis un nou cod portocaliu de ploi consistente, grindină, intensificări puternice ale vântului și vijelii, valabil de duminică, ora 13.00, până luni, ora 03.00, în cea mai mare parte a țării. 

„În după-amiaza zilei de duminică (14 iunie) și în prima parte a nopții de duminică spre luni (14/15 iunie), în Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, Moldova și local în Muntenia, Dobrogea și Oltenia vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi căderi de grindină de medii și mari dimensiuni, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70…80 km/h) și frecvente descărcări electrice”, a transmis ANM.

De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie a transmis un cod galben care a intrat în vigoare duminică dimineață și este valabil până marți, ora 10.00. 

În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii.

Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.