Elevii merituoși din clasele V-XII vor fi premiați și în acest an de Municipalitate, dar nu într-un eveniment festiv

Premiile de excelenţă pentru elevii braşoveni cu cele mai bune rezultate, din clasele V – XII vor fi acordate şi în acest an, chiar dacă acest lucru nu se va întâmpla în cadrul unui eveniment festiv, la fel ca anii trecuţi. 

„Chiar dacă anul acesta trecem printr-o perioadă mai complicată și nu putem să organizăm un eveniment festiv dedicat celor mai buni elevi brașoveni, vreau să îi asigur pe elevii cu rezultate bune la învățătură că se bucură de prețuirea noastră, iar Premiile de excelență pentru elevii cu rezultate deosebite la învățătură se vor acorda și în acest an. În 2014 am iniţiat acest proiect la nivelul municipiului Braşov ca, pe lângă premierea pe care o fac unităţile de învăţământ, Primăria şi Consiliul Local Braşov să adauge şi o componentă financiară. Poate nu este foarte mult, dar este o recunoaştere, fiindcă vrem să le acordăm o atenţie deosebită elevilor care fac performanţă. Le mulţumesc, ca primar al Municipiului Braşov şi în numele Consiliului Local Braşov, tuturor elevilor care au rezultate deosebite la învăţătură, dar şi domnilor profesori şi părinţilor care i-au susţinut pentru ca acest lucru să fie posibil. Elevilor din anii terminali le urez mult succes la examenul de capacitate și bacalaureat”, a declarat primarul George Scripcaru.

Acesta este al șaptelea an consecutiv când municipalitatea acordă „Premiile de excelenţă pentru elevii cu rezultate deosebite la învăţătură#. Potrivit hotărârii de Consiliu Local, sunt premiați elevii din școlile și liceele brașovene, din clasele a V-a și până în a XII, care obțin premiile I, II și III în fiecare clasă.

Pentru prima treapta a podiumului, Municipalitatea oferă 250 de lei, premiul al doilea pe clasă este recompensat cu 150 de lei, iar premiul al III-lea, cu 50 de lei. Primăria Brașov a virat deja sumele către fiecare unitate de învățământ, urmând ca acestea să vireze banii aferenți premiilor de excelență odată cu virarea banilor pentru burse.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.