FOTO. RATBV reia transportul bicicletelor pe linia 20, până în Poiana Braşov

De azi, 6 iunie, să se reia transportul bicicletelor în Poiana Brașov cu autobuzele RATBV. De mâine, în zilele de weekend și în sărbătorile legale, toate autobuzele care vor circula pe linia 20 vor asigura și transportul bicicletelor.

„Într-o primă fază, RATBV va asigura acest serviciu în perioada de weekend și în celelalte zile libere (sărbătorile legale, n.n.). Pe măsura ce va crește cererea, vom extinde programul de transport și în timpul săptămânii. Acest serviciu va funcționa cel puțin până în luna septembrie. Deja foarte mulți brașoveni au început să practice acest sport și sperăm ca, odată cu relaxarea măsurilor anti-coronavirus, să crească și numărul turiștilor care folosesc bicicleta pentru agrement. După cum știți, Municipalitatea are în derulare două proiecte pentru amenajarea de trasee de mountainbike, unul realizat împreună cu NH Bike, proiect la care s-au reluat lucrările începute anul trecut, și unul, mult mai complex, realizat de primărie, pentru care vom publica, peste câteva zile, anunțul de licitație pentru realizarea lucrărilor. Sper ca peste câteva luni să putem pune la dispoziția bicicliștilor primele trei trasee de downhill din Postăvarul, cele realizate de către NH Bike, în parteneriat cu noi, iar după finalizarea lucrărilor și la celelalte trei, aceștia vor avea la dispoziție peste 20 de kilometri de piste de coborâre. În felul acesta, Poiana Brașov va fi nu numai cea mai importantă stațiune de schi de la noi din țară, ci și cel mai mare bike-park din România”, a precizat George Scripcaru, primarul Municipiului Braşov.

Transportul bicicletelor se va realiza cu o remorcă pe care pot fi încărcate 16 biciclete, remorcă ce va fi atașată autobuzului de pe linia 20 care pleacă la oră fixă din capătul de linie Livada Poștei. Pentru celelalte plecări, autobuzele de pe linia 20 vor avea montate suporturi pe care pot fi încărcate trei biciclete.

Conform precizărilor reprezentanților RATBV, bicicletele vor fi încărcate și asigurate de proprietarii acestora, conducătorul auto urmând să verifice faptul că prinderea s-a realizat corect, pentru a preveni apariția oricărui incident.

Suporturile de transport sunt omologate și nu prezintă pericole pentru siguranța bicicletelor.

Pentru a nu apărea situații de nerespectare a graficelor de circulație, persoanele care doresc să beneficieze de serviciul gratuit sunt rugate să se prezinte cu circa 10 minute înainte de plecarea în cursă la peronul de îmbarcare, din Livada Poștei sau Poiana Brașov, pentru a avea timp să-și încarce și asigure bicicletele.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.