Ministrul Sănătăţii va veni la Braşov pentru o întâlnire cu BERD, pe tema spitalului regional de la Bartolomeu

Primarul Braşovului, George Scripcaru şi preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, au adus în atenţia Guvernului României stadiul în care se află proiectul spitalului regional, urmând ca pe 1 iulie, ministrul Sănătăţii să ajungă la Braşov pentru o întâlnire cu echipa BERD care susţine proiectul. Cei doi reprezentanţi ai administraţiei braşovene spun că ministrul Sănătăţii ar fi interesat de susţinerea acestui proiect, în timp ce premierul  este în contact direct cu BERD şi a avut discuții cu președintele BERD pe această temă”

Potrivit primarului George Scripcaru, discuția de la Bucureşti s-a axat pe stadiul pregătirii documentației necesare pentru construirea acestui obiectiv. Documentația este realizată de către un consorțiu de firme selectat de BERD, cea care asigură, pentru această etapă, o finanțare nerambursabilă de 2,5 milioane. Consorțiul este format din firmele PricewaterhouseCoopers (PwC), International Consulting Engineering SA (BTY), Clifford Chance LLP și Clifford Chance Badea SPRL, un consorțiu cu experiență în construcția a 40 de spitale, prin parteneriat public-privat (PPP), în toată lumea. 

„Am discutat cu premierul Ludovic Orban și cu ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, despre spitalul de la Brașov. Inițial, Ministrul Sănătății ne-a convocat la minister pe data de 1 iulie, pentru o discuție referitoare la continuarea acestui proiect, pentru că este un ministru nou, a cerut timp să vadă despre ce este vorba mai întâi. Am convenit cu prim-ministrul și cu ministrul sănătății să nu mai mergem noi la București, să vină ministrul sănătății la Brașov, cu echipa lui, cu echipa Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare și cu consultanții. Vor veni în prima săptămână din luna iulie, vom detalia și vom face încă un pas în ceea ce înseamnă spitalul de la Brașov. Premierul este în contact direct cu BERD, a avut discuții cu președintele BERD pe această temă, mă bucur că a fost foarte conectat cu acest proiect și a dorit această întâlnire la Brașov. Sunt optimist, pentru că am detaliat și ieri foarte multe amănunte, i-am arătat amplasamentul și i-am dat foarte multe detalii și cu ocazia vizitei sale la Brașov. Acolo se lucrează la utilități în acest moment“, a spus primarul George Scripcaru.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.