Peste 24.500 de persoane vulnerabile din judeţul Braşov vor primi pachete de igienă

Pachetele de de igienă, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), destinate persoanelor aflate în situaţii de risc au fost distribuite către administraţiile locale şi urmează să ajungă la beneficiari.

Aceste pachete au fost livrate către primăriile din Săcele, Făgăraş, Tărlungeni, Budila şi Racoş şi vor ajunge, prin intermediul angajaţilor de la serviciile sociale din administraţiile locale, la peste 25.000 de persoane. 

Categoriile care beneficiază de asistență materială de bază acordată în cadrul POAD sunt: persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010, privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; persoane aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale şi care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, în anumite condiții. La nivel național, 1,18 milioane de persoane beneficiază de acest program.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.