Lucrările la autostrada Comarnic – Braşov, lotul 2, sectorul Cristian – Predeal, vor fi finalizate şi tronsonul va fi dat în folosinţă în luna noiembrie a acestui an, mai devreme cu zece luni faţă de graficul asumat prin contract, a anunţat Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC).
Anunţul a fost făcut vineri de ministrul de resort, Lucian Bode, şi prim-ministrul Ludovic Orban, care au făcut o vizită pe amplasamentul autostrăzii Comarnic – Braşov, lotul 2, sectorul Cristian – Predeal, alături de constructor şi de autorităţile locale.
Până la finalizarea celorlalte sectoare de autostradă, acesta va funcţiona ca o variantă de ocolire a celor două localităţi.
De la ultima vizită a ministrului Lucian Bode – începutul lunii aprilie – când stadiul fizic al lucrărilor era la 27,93%, în prezent, conform estimării realizate de constructor, s-a atins un nivel de peste 50%. Ministerul Transporturilor precizează că la acest progres al lucrărilor s-a ajuns “printr-o mobilizare corespunzătoare a constructorului, în ultima săptămână fiind prezente pe şantier foarte multe utilaje şi peste 200 de persoane”.
“Am primit cea mai bună veste pe care puteam să o primim de la un antreprenor român serios, care execută pentru prima dată un tronson de autostradă şi anume că lucrările vor finalizate şi tronsonul va fi dat în trafic, în luna noiembrie a acestui an, mai devreme faţă de graficul asumat prin contract, vorbesc de luna august 2021. Cu zece luni mai devreme, ceea ce este foarte bine. În acest moment, în zona Braşovului, sunt multe investiţii şi pe feroviar. Tot ce înseamnă coridorul Braşov – Simeria, pe cele două secţiuni importante, Braşov – Apaţa şi Apaţa-Sighişoara, vorbim de investiţii de peste 1,2 miliarde de euro bani europeni”, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, după vzita în teren pe şantierul dintre Râşnov şi Cristian.
Sectorul Râşnov – Cristian este parte a tronsonului Braşov – Comarnic din autostrada Braşov – Ploieşti. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la acest capăt de autostradă a fost semnat la începutul lunii octombrie a anului 2017, având valoarea de 118.019.701, 80 lei, fără TVA.
Despre autostrada Comarnic – Braşov se discută de ani buni, iar acum, premierul Ludovic Orban şi ministrul Transporturilor Lucian Bode au adus-o în prim-planul discuţiilor la vizita de la Braşov, spunând că acordă o atenţie specială investiţiei. Bode spune că proiectul va avea pe Valea Prahovei o altă înfăţăşase, cu viaducte care să nu afecteze foarte mult circulaţia.
“Guvernul Orban și-a asumat ca obiectiv strategic construcția Autostrăzii Comarnic – Brașov, parte a Autostrăzii Ploiești Brașov. După anularea acelui parteneriat public privat și transferul Autostrăzii Comarnic Brașov către Ministerul Transporturilor, am prezentat soluția ca noi să construim autostrada. Vom revizui Studiul de fezabilitate, vom pregăti proiectul tehnic din bani europeni, prin Programul operațional Infrastructura Mare 2014 – 2020. De asemenea, am decis să realizăm ocolitoarea localității Comarnic, care este primul tronson al acestei autostrăzi. Este un proiect minor, cu o valoare mai mică de 75 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că se va finanța din bani europeni atât proiectarea, cât și execuția”, a declarat Lucian Bode.
Cum poate fi data in folosință in Noiembrie când suntem in Septembrie iar retrocedările sunt in procent de 80% nefăcute?