Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţa, mai multe avertizări Cod portocaliu de vânt puternic şi ninsoare pentru zonele montane din zece judeţe situate în centrul, sudul şi sud-vestul ţării, notează Agerpres.
Potrivit meteorologilor, până la ora 8:00, în zona de munte a judeţelor Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Gorj, Vâlcea, Caraş-Severin şi Hunedoara, la peste 1.800 de metri altitudine, se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de peste 120 – 130 km/h, dar şi ninsoare. Tot până la aceeaşi oră, în zonele montane din judeţele Alba, Braşov şi Sibiu, vântul va depăşi la rafală 120 km/h, viscolind zăpada şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii.
Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.
CNAIR: Facem apel la conducătorii auto să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate pentru condiţii de iarnă
Compania de Drumuri atrage atenţia conducătorilor auto care se deplasează în această perioadă, în special în zonele montane, să circule prudent şi să adapteze viteza la condiţiile din trafic, dar mai ales să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă, în contextul în care meteorologii au emis mai multe avertizări Cod portocaliu de viscol şi ninsori pentru zonele de munte din judeţele Gorj, Vâlcea, Caraş – Severin, Hunedoara, Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Sibiu, Braşov şi Alba.
„Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizare de Cod portocaliu pentru astăzi, 27.12.2020, în intervalul orar 14:00 – 20:00, ce vizează intensificări ale vântului ce vor depăşi la rafală 120 km/h, viscolind zăpada şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii pentru zonele montane din judeţele Gorj, Vâlcea, Caraş – Severin, Hunedoara, Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Sibiu, Braşov şi Alba. Facem apel la conducătorii auto care se deplasează în această perioadă, în special în zonele montane, să circule prudent, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate”, afirmă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, într-un comunicat de presă.
CNAIR dă asigurări că toate direcţiile regionale ale companiei sunt mobilizate şi vor interveni unde este cazul pentru ca traficul rutier să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
Festivalul de plăcinte și căpșuni, în weekend la Lacul Noua din Brașov
Festivalul de Plăcinte și Căpșuni aduce la Brașov trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor de sezon. Evenimentul are loc între 15 și 17 mai, la Lacul Nou, cu intrare liberă.
Festivalul de Plăcinte și Căpșuni 2026 va avea loc în perioada 15–17 mai, la Lacul Nou, acolo unde organizatorii pregătesc trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești.
Evenimentul va reuni comercianți și producători locali într-o zonă gastronomică amenajată în aer liber, care vor prezenta și comercializa fructe, deserturi și preparate de sezon. Vizitatorii vor putea găsi plăcinte cu căpșuni și brânză dulce, înghețată artizanală, clătite, gogoși, cheesecake-uri, tarte cu fructe și băuturi răcoritoare pe bază de fructe, anunță organizatorii de la Autentic Events.
De asemenea, va exista și o zonă dedicată preparatelor tradiționale, unde vor fi pregătite grătare, pastramă, cârnați de casă, tocănițe și alte produse specifice târgurilor culinare. Atmosfera va fi completată de muzică și activități de relaxare, într-un format adresat atât familiilor, cât și publicului tânăr.
Distribuție Energie Electrică extinde rețelele electrice din zona industrială Transilana din Ghimbav. Cele existente nu mai fac față nevoilor de consum
Aflată în plină dezvoltare zona industrială din nord-estul Ghimbavului va beneficia de investiții semnificative în rețelele electrice. Proiectul va fi derulat de Distribuție Energie Electrică SA – Sucursala Brașov, iar investiția este acum în etapa obținerii acordului de mediu.
Conform proiectului rețeaua de distribuție a energiei electrice va fi extinsă pentru asigurarea cu energie electrică a zonei de mică industrie, depozite și prestări servicii „Transilana II”, amplasată în zona nordică a orașului Ghimbav. Lucrările vor fi realizate pe străzile Avram Iancu, Calea Făgărașului, Gării, Aeroportului (actual Hermann Oberth), Iosif Silimon, Aviatorilor, Henri Coandă, Aurel Vlaicu, Dumitru Prunariu și Alexandru Șerbănescu.
Rețelele vor fi subterane
Rețeaua electrică va fi subterană și va avea o lungile de 2.500 m. Cablurile electrice vr fi îngropate de-a lungul drumurilor publice de acces din zonă, în acostament sau zonă verde limitrofă carosabilului, pe domeniul public administrat de Primăria Ghimbav. De asemenea, cablurile electrice vor trece pe sub DN1, calea ferată Brașov – Sibiu și pârâul Ghimbășel.
Alimentarea cu energie electrică a proprietăților se va face prin intermediul a 19 cutii de distribuție amplasate conform proiectului.
Alimentarea cu energie electrică se va face din Stația Ghimbav 110/20kV amplasată pe str. Făgărașului (DN1).
Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”
O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.
Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…
Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.
Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.
Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.
În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.
Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login