Teatrul „Sică Alexandrescu”, Opera Brașov, Filarmonica Brașov și Teatrul „Arlechino” își reiau spectacolele. Evenimentele se vor desfășura la Bastionul Țesătorilor și în Piața Sfântul Ioan

După ce au fost închise în a doua jumătate a lunii martie, Teatrul Sică Alexandrescu, Opera Brașov, Filarmonica Brașov și Teatrul „Arlechino” își vor relua spectacolele, dar în aer liber. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Brașovului, Costel Mihai, care a declarat că „ne-am propus ca spectacolele să înceapă de săptămâna viitoare. Deja a solicitat  conducerilor celor patru instituții să aibă regulamente interne prin care să se stabilească cum se va desfășura activitatea artistică”.  

Evenimentele vor fi organizate cu respectarea Ordinului comun al ministrului Culturii și al Ministrului Sănătății în care sunt precizate toate măsurile ce trebuie luate de organizatorii evenimentelor culturale.  

Spectacolele din perioada următoare vor fi incluse în programul minimal al celor patru instituții culturale, ceea ce înseamnă că acestea beneficiază de finanțarea alocată la începutul anului. 

Unde se vor desfășura spectacolele

Teatrul „Sică Alexandrescu” – Bastionul Țesătorilor 

  • Vor avea acces aproximativ 70 de persoane. Vor fi câte două spectacole pe săptămână, în zilele de week-end, începând cu ora 20.00. Piesele de teatru vor fi stabilite astfel încât să fie respectate măsurile impuse de autoritățile centrale. 

Opera Brașov -Piața Sfântul Ioan

  • Va fi montată o scenă cu instalație performantă de sunet și cu sistem de lumini. Zona destinată spectatorilor va fi delimitată, cel mai probabil cu un gard. Se vor monta scaune la o distanță de 2 m unul de celălalt. Opera Brașov va avea două spectacole pe săptămână, unul sâmbăta, de la ora 20.00, iar celălalt într-o zi lucrătoare, de la ora 11.00. 

 Filarmonica Brașov – Piața Sfântul Ioan 

  • Va avea câte două spectacole pe săptămână. Ambele vor începe la ora 19.00. 

Teatrul „Arlechino”

  • Va avea un spectacol sâmbăta, iar celălalt duminica. Ambele vor începe la ora 11.00. 

 Spectacolele tuturor instituțiilor vor fi amânate dacă va ploua. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.