Ramai la curent!

Cotidian

VIDEO. Urșii au început, din nou, să creeze probleme în Predeal. Unul dintre ei a fost recoltat, după ce la Regia Pădurilor Kronstadt Brașov au ajuns numeroase sesizări 

Publicat

in

Prezența urșilor în localități a devenit o obișnuință, cum este și conflictul om-urs. În astfel de situații, unele animale devin periculoase, iar în cazuri extreme aceste carnivore pot ucide oamenii. Pentru a evita astfel de evenimente, în funcție de comportamentul ursului, animal protejat prin lege, Ministerul Mediului poate oferi derogare pentru relocarea (mutarea) sau recoltarea ursului problemă. Procedura este extrem de complicată, iar pentru a se obține aprobarea pentru derogare sau relocare, este nevoie de un dosar extrem de consistent.

Predealul este una dintre localitățile din județul Brașov frecvent „călcate” de urși iar acest lucru este evidențiat de numărul mare de sesizări care sunt primite de gestionarul Fondului Cinegetic nr. 19 – Timiș, administrat de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt Brașov. În urma unor astfel de sesizări, Ministerul Mediului a acordat o derogare pentru recoltarea unui urs de aproximativ 2-3 ani, căruia i se spunea „Guleratul”.

Ursul era monitorizat de mai mult timp şi care devenise un pericol pentru zona locuită. Pentru acest exemplar, în 15 iunie s-a obţinut derogarea de recoltare de la Ministerul Mediului, în baza unui aviz emis de Agenţia pentru Protecţia Mediului, în data de 29 mai. Decizia a avut la bază mai multe sesizări scrise transmise de locuitori din Predeal, zeci de sesizări telefonice directe sau prin 112, precum și sesizări depuse de Poliţia Predeal şi Primăria Predeal.

Conform reprezentanților Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, recoltarea s-a făcut în data de 24 iunie, în baza unei autorizaţii de vânătoare şi în prezenţa Poliţiei Predeal. Animalul a fost împuşcat în momentul în care se pregătea să atace.

Reprezentanții Regiei spun că recoltarea este ultima soluție pentru că, au precizat ei „Fiecare animal pe care îl avem în Fondul cinegetic nr. 18 – Timiș, administrat de Regia Pădurilor Kronstadt este importat, de aceea recoltarea unui urs care devine o amenințare pentru populație este ultima măsură de intervenție, pentru a ne asigura că protejăm zonele locuite. Din nefericire, „Guleratul” nu este singurul urs care crează probleme la Predeal. Sunt primite alerte în fiecare zi. Numai în noaptea de 28 spre 29 iunie au fost transmise cinci alerte de urs prin sistemul RO–ALERT”.

https://www.facebook.com/106867000991719/videos/660472844682176

De ce se ajunge la conflictul om-urs

În Fondul Cinegetic nr. 18 – Timiș sunt cel puțin 85 de exemplare de urs, care trebuie să împartă un teritoriu în care ar trebui să fie 18 – 20 de exemplare, astfel că suprapopularea este una dintre cauzele conflictului om-urs.

Numărul a fost stabilit în urma unor monitorizări continue, însă el este chiar mai mare, pentru că nu s-au putut identifica toate ursoaicele cu pui. Raportat la suprafața fondului forestier, în zonă ar trebui să existe 18 – 20 de exemplare de urs. Acesta este unul dintre punctele de plecare pentru adevărate lupte pentru supremație în pădure, care fac, în final, ca masculii dominanți pe un teritoriu, să îi alunge pe cei tineri, care astfel, riscă să ajungă la marginea pădurii sau chiar în oraşe, pentru hrană. Aceiaşi masculi ucid uneori puii, pentru ca femelele să redevină receptive la împerechere, iar acesta este, de asemenea, un motiv pentru care ursoaicele cu pui pot fi observate la marginea pădurii.

Regia Pădurilor Kronstadt, prin specialiştii săi, ia în mod constant măsuri pentru a încerca să ţină urşii în pădure, alimentând punctele de hrană în zone izolate de pădure sau la observatoare.

Cu toate acestea, ursul, fiind un animal inteligent şi oportunist, dacă găseşte o sursă de hrană mai facilă şi mai gustoasă decât porumbul din pădure, o va prefera. Astfel, tomberoanele sau grădinile sunt pentru aceste animale adevărate „autoserviri”. Se întâmplă, de asemenea, ca și unii oameni care nu înțeleg foarte bine legile naturii să facă greșeala de a hrăni animalele. Iar acesta este încă un motiv pentru care animalele ajung în localităţi şi de aici până la conflict om-urs e cale scurtă, pentru că vorbim despre exemplare ce pot deveni agresive în orice moment.

Cotidian

ANALIZA BVM. Minus 145 de posturi din organigrama Primăriei Brașov și a unor servicii din subordinea Consiliului Local

Publicat

in

Primăria Brașov și instituțiile și serviciile publice din subordinea Consiliului local vor avea organigramele mult diminuate, din schemele de personal urmând să fie tăiate 145 de posturi.

Numărul maxim de posturi maxim de posturi la nivelul municipiului,a fost transmis de Prefectura Brașov, iar Consiliul Local Brașov va trebui să aprobe hotărâre aferentă în ședința de plen din 31 martie.

Conform calculului Prefecturii, anaizat de Brașov Metropoluitan, în organigramele Primăriei Brașov (aparatul de specialitate al primarului), Direcției Fiscale Brașov, Serviciului Public Administrare Piețe, Direcției Administrare Infrastructură Sportivă, Grădinii Zoologice și Clubului Sportiv Municipal Brașov (doar activitatea administrativă, fără secțiile sportive) trebuie să includă un număr total de 523 de posturi. În prezent, în organigramele acestor instuții sunt 668 de podturi, însă nu toate sunt ocupate.

Posturi vor fi tăiate din fiecare instituție:

  1. 1. Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brașov: 65 de posturi – de la 336 la 271;
  2. 2. Direcția Fiscală Brașov: 33 de posturi – de la 151 la 118;
  3. 3. Serviciul Public Administrare Piețe Brașov: 13 posturi – de la 52 la 39;
    4. Direcția Administrare Infrastructură Sportivă Brașov: 12 posturi – de la 51 la 39;
  4. 5. Grădina Zoologică Brașov: minus 20 de posturi– de la 63 la 43;
  5. 6. Clubul Sportiv Municipal Corona Brașov: minus 2 posturi– de la 15 la 13 posturi.

Citește mai departe

Cotidian

Compania Apa Brașov vrea să rezolve problema apei cu turbiditate. La Uzina de Apă Tărlung va fi adăgată o nouă treaptă de tratate

Publicat

in

Apa tulbure nu va mai curge la robinetele brașovenilor. Astfel, printr-un proiect cu finanțare europeană, prin Programul de Dezvoltare Durabilă, Compania Apa Brașov va realiza la Uzina de Apă Tărlung un decantor lamelar, care va permite tratarea apei foarte tulburi (cu o turbiditate mai mare de 80 NTU). În aceste condiții, uzina de la acumularea Tărlung va putea furniza apă și în perioadele în care sunt viitori, iar apa din lac devine extrem de tulbure.

Pentru montarea și punerea în funcțiune a decantorului, operatorul regional de apă a lansat o licitație cu o valoare estimată de 20.752.117 lei, fără TVA.

Decantorul va procesa 510 litri de apă pe secundă

Noul echimament va avea o capacitate de procesare de 510 l/s și va completa actualul sistem de tratare a apei de la uzina de apă.

În prezent, în cazul în care apa din lac devine foarte tulbure și nu mai poate fi tratată, Compania Apa Brașov apelează la sursele subterane, însă costurile sunt mai mari.
Din lacul de acomulare de pe pârâul Tărlung este alimentat municipiul Brașov și localitățile din Zona Metropolitană deservite de operatorul regional de apă.

Citește mai departe

Cotidian

Închiderea gropii de deșeuri industriale de la Timiș-Triaj, mai costisitoare pentru bugetul local al Brașovului. Cofinanțarea municipiului crește cu aproape 21%

Publicat

in

Transformarea fostului depozit de deșeuri industriale nepericuloase din zona Timiș – Triaj a municipiuliui Broșov va pune o presiune suplimentară pe bugetul local, față de estimarea inițială.

Pentru acest proiect,estimat la 135.453.971 lei (TVA inclus), Primăria Brașov a depus o cerere de finanțare europeană prin Programul Regiunea Centru, iar la momentul respectiv municipalitatea brașoveană a luat în calcul o contribuție de 50.698.443,00 lei (inclusiv TVA), reprezentând cheltuielile neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului.

Între timp, Primăria Brașov a primit o adresă de la autoritatea finanțatoare, prin care se solicită Primăriei Brașov „modificarea contribuției proprii în conformitate cu prevederile ghidului solicitantului, respectiv majorarea contribuției proprii de la 2% la 22,71%”. În aceste condiții, suma ce trebuie asigurată de la bugetul locoal va fi de 68.607.073 lei (inclusiv TVA), majorarea fiind de 17.908.630 lei.

Proiectul are ca obiectiv reabilitarea ecologică și reconversia amplasamentului fostului depozit, prin transformarea acestuia într-un spațiu verde urban.

Citește mai departe

Trending