Zoo Brașov, deschisă și în 1 iunie, cu intrare liberă pentru cei mici. Copiii şi părinții pot petrece câteva ore în aer liber

Colobus alb-cu-negru

Chiar dacă în mod tradițional Grădina Zoologică este închisă în zilele de luni, astăzi, 1 iunie, de Ziua Copilului, va fi o excepție. 

Astfel, Grădina Zoologică Brașov este deschisă și își așteaptă vizitatorii între orele 09.00 și 20.0, iar ultimele bilete se pun în vânzare la ora 19.15. 

Copiii cu vârsta de până la 14 ani (inclusiv) beneficiază de intrare gratuită. 

De precizat că nu sunt deschise spațiile închise, respectiv Planetariul, Safariul și nici Casa Exotică. 

„Situația actuală nu ne permite, din păcate, organizarea altor activități educaționale și recreaționale dedicate sărbătoriților zilei, activitățile programate urmând să se desfășoare la o dată ulterioară, în funcție de evoluția evenimentelor”, a anunțat conducerea Grădinii Zoologice. 

Reamintim că anii trecuți, la Zoo Brașov, pentru cei mici erau pregătite tot felul de jocuri și concursuri. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.