FOTO. Grădiniţa nr. 11 din Brașov, la final de extindere. 4 clase în plus și condiții „de 5 stele” în interior şi în exterior

Grădinița nr. 11 din Brașov va pune la dispoziția copiilor, de la începutul noului an școlar, încă patru săli de clasă. Lucrările de extindere prin mansardare a clădirii s-au finalizat și au fost recepționate, astfel că grădinița – care este una dintre cele mai căutate din oraș va avea o capacitate cu 100 de locuri mai mare.

Potrivit viceprimarului Costel Mihai, ultimele lucrări care se fac în această perioadă constau în amenajarea curții exteriore, cu spațiul verde și locul de joacă pentru copii. De asemenea, în paralel se vor face și achizițiile de mobilier pentru spațiile nou create prin mansardare.  

Această unitate de învățămând preșcolar va pune la dispoziția celor mici 300 de locuri. 

Grădiniţia nr. 11 a fost extinsă prin mansardare, în urma unei investiţii de 2,39 milioane de lei (TVA inclus), rezultând patru clase noi şi spaţii cu funcţiuni specifice unei unităţi de acest tip. Spațiile noi au o suprafață totală de 711 de metri pătrați. Proiectul a fost realizat în ultimele luni cu o finanţare obţinută prin POR Axa 4.4. – Sprijinirea dezvoltării durabile, Investiții în formare profesională pentru dobândirea de competente.

Proiectul a inclus, în ultimele luni, lucrări la structura de rezistenţă a acoperişului, intervenţii la zidarii și finisaje interioare, finisaje exterioare, hidranți, amenajare grupuri sanitare, instalații termice și electrice, plus două scări noi de acces, în exterior, ce respectă toate normele ISU de rezistenţă la incendiu.

Completând proiectul de extindere prin mansardare, din fonduri europene, de la bugetul local au fost alocate fondurile necesare pentru lucrări de reparaţie la etajele inferioare. Ultimele amenajări care se fac au în vedere locul de joacă din curtea grădiniței și spațiul verde. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.