Primul exemplar de zebră dn istoria Grădinii Zoologice din Braşov a ajuns săptămâna viitoare în parcul de la Noua. Este vorba de o zebră Grant, în vârstă de doi ani, care, potrivit administratorului Grădinii Zoologie, Alin Pânzaru, va avea în cel mai scurt timp posibil şi o pereche.
Tot săptămâna trecută, la Zoo Braşov a ajuns şi un mascul de panda roşu, care alături de femela Peggy sunt, în acest momentm, singura pereche de panda roşu din parcurile zoologice din România.
“Cele două animale au venit de la Grădina Zoologică Zagreb și, după perioada obligatorie de carantină de 30 de zile, vor putea fi văzute de către vizitatori. Până atunci, vizitatorii pot vedea celelalte animale din colecția noastră, aproximativ 400 de exemplare din 113 specii”, spune Alin Pânzaru.
Programul de vizitare al grădinii zoologice este zilnic între orele 09:00 și 20:00 (ultimele bilete se pun în vânzare la ora 19:15). Prețul biletelor este de 20 de lei pentru adulți, respectiv 10 lei pentru copii.
Măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19 sunt în continuare în vigoare, astfel că Planetariul, Autobuzul virtual, Casa maimuțelor și Clădirea tropicală (reptile și pești exotici) sunt în continuare închise pentru vizitatori.
Fii primul care comentează