O explicaţie pentru numărul record de cazuri noi de COVID: 40% din testele făcute în ultimele 24 de ore au fost la cerere

În ultimele 24 de ore au fost prelucrate 20.085 de teste pentru coronavirus, iar 40 la sută dintre acestea au fost făcute la cerere, conform datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică. Joi, pentru a doua zi consecutiv, în România au fost raportate peste 1.000 de noi cazuri de COVID-19, mai exact 1.112. 10% dintre acestea, respectiv 113, au fost înregistrate în judeţul Braşov, care înregistrează astfel un nou record nedorit de cazuri noi confirmate. 
 
De la debutul pandemiei și până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 1.030.692 de teste. Dintre acestea, 20.085 au fost făcute în ultimele 24 de ore – 11.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.107 la cerere.
Datele au fost publicate joi de Grupul de Comunicare Strategică, care începând de astăzi include în raportările oficiale și astfel de informații. De asemenea, de miercuri sunt incluse în raportări informații despre persoanele retestate.
Până astăzi, 23 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 41.275 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.112 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 393 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
 
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.