PNL Brașov va merge la alegerile locale din septembrie cu tandemul Adrian Veștea – Geprge Scripcaru pentru Consiliul Județean Brașov și Primăria municipiului. Deși nu este o supriză pentru nimeni, având în vedere că Adrian Veștea și-a anunțat deja intenția de a câștiga un nou mandat la conducerea județului, iar în ceea ce îl privește pe George Scripcaru, însuși președintele Ludovic Orban a anunțat susținerea, azi liberalii au venit cu anunțul oficial.
“Colegiul Director Județean al PN Braşov a validat candidaturile la președinția CJ și la Primăria Brașov. Actualul președinte și primarul vor candida pentru un nou mandat în fruntea instituțiilor pe care le conduc în prezent. Avem o echipă puternică, dacă ne gîndim că în judeţ PNL are 35 de primari. Ne propunem ca alături de acest tandem de succes să prezentăm alegătorilor din fiecare localitate în parte, echipe bine sudate de profesioniști și să îmbinăm elanul tinereții cu experiența și puterea de muncă a celorlalți candiați care sunt de mult timp în administrația brașovană”, a declarat Cătălin Nan, purtător de cuvânt al PNL Braşov.
ce echipa bine sudate?:))
georgica si vestea sunt la cutite.
isi sapa unu groapa celuilalt