Raed Arafat: Sâmbătă ne aşteaptă o nouă cifră record de îmbolnăviri de COVID. Vom depăşi 866, numărul e mare

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a anunţat că în spitalele care internează pacienţi cu coronavirus în Bucureşti nu mai sunt locuri la Terapie Intensivă. Totodată, el a spus că datele de vineri seară arată că sâmbătă va fi raportat un nou număr record de cazuri noi de îmbolnăvire, care poate depăși 860, „dacă nu vor exista ajusări”.

Raed Arafat a declarat, vineri seară, la Digi 24, că în spitalele destinate pacienţilor cu COVID-19 din Bucureşti nu mai sunt locuri libere la Terapie Intensivă, fiind vorba despre Institutul ”Matei Balş”, Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş”, Institutul ”Marius Nasta” şi Spitalul Militar de campanie.

El a spus că pe parcursul zilei de vineri a crescut numărul de cazuri de la Terapie Intensivă. Răspunzând unei întrebări, el a declarat că situaţia ”începe să fie îngrijorătoare, chiar dacă unii spun că venim numai cu abordări pesimiste”.

Tot cu ocazia intervenţiei de aseara e la Digi24, Raed Arafat a declarat că azi ne aşteaptă un nou număr record de îmbolnăviri la nivel naţional, în condiţiile în care datele de la ora 18.00, pe care le au la dispoziţie autorităţile, indică 866 de cazuri noi, număr care ar putea să sufere unele ajustări însă.

”Deci mâine ne aşteptăm la o cifră, dacă nu există ajustări, dar asta în mod normal denotă că mâine vom depăşi 866 de cazuri, cel puţin cu 10, 20, 30 de cazuri, cam asta este trendul. Dar o să vedem, fiindcă s-ar putea să fie ajustări, dar oricum cifra e mare”, a afirmat el.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.