FOTO. Violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga au adus la Braşov proiectul „Redescoperă România”, care îmbină turismul cu muzica într-un mod inedit

Violonista Diana Jipa şi pianistul Ştefan Doniga, doi români care îşi iubesc foarte tare ţara, s-au aflat în aceste zile, la Braşov, pentru a filma pentru „Redescoperă România”, un proiect iniţiat chiar de ei prin Asociaţia Culturală Innovarte.

Cei doi muzicieni au pus la cale un proiect unic în România, prin care ne arată frumuşeţile locurilor prin care ei au trecut vreme de mai multei luni, într-un mod inedit. În aceste zile, cei doi au filmat şi au avut cântări live, la Biserica Fortificată de la Prejmer, la Baza Olimpia Braşov, Cetatea Braşovului sau pe Aleea de sub Tâmpa. „Ne bucurăm că am fost în Braşov, ne bucurăm că am putut include această bijuterie în circuitul nostru şi ne bucurăm că oamenii din acest oraş înţeles mesajul pe care noi vrem să il transmitem mai departe. Suntem încântaţi că am fost invitaţi să cântăm acolo, să prezentăm aceste locuri celor care ne urmăresc. De asemenea, suntem mândri că am făcut acest lucru şi sperăm să avem şi în viitor ocazia să arătăm oamenilor şi alte locuri interesante, atrăgătoare şi bine prezentate, aşa cum am găsit la Braşov”, a spus Ştefan Doniga.

„Redescoperă România” propune o alternativă extrem de accesibilă și atrăgătoare – dar și de cel mai înalt nivel tehnic și profesional – pentru aceste activități atât de necesare educației și confortului public. De asemenea, proiectul este o formă de promovare intensivă a valorilor culturale și istorice românești, mai ales a celor nu foarte cunoscute sau mediatizate.

Ştefan Doniga spune că proiectul s-a născut din dorinţa ca într-o perioadă în care turismul cultural este cumva îngrădit din cauza pandemiei de la nivel mondial, iubitorii de călătorii şi de artă, în egală măsură, să poată avea o alternativă de a vedea o parte din frumuseţea României, prezentată într-un mod plăcut, imbinat cu recitaluri live de vioară şi pian. „Proiectul nostru poate părea ieşit din tipare, dar este de fapt, o inovaţie. Este o îmbinare a ceea ce se făcea şi până acum, şi anume, jurnal de călătorie în imagini sau blog, aşa cum i se mai spune, şi turneu de concerte. Ceea ce a rezultat în varianta noastră e o necesitate actuală. Ideea a apărut din îmbinarea celor două, şi anume, din ceea ce publicul în ultima vreme, poate să acceseze mai puţin, adică muzică live sau senzatia muzicii live, pentru că, ceea ce facem noi sunt recitaluri filmate în regim live, nu există nimic montat, nu există nicio editare, este o cântare de la cap la coadă a acestor piese, exact cum am face-o şi în faţa publicului, îmbinată cu prezentarea unor locuri frumoase dar mai puţin cunoscute, locuri interesante dar mai puţin ştiute, cu informaţii pe care publicul le poate afla mai puţin din mediul online şi mai mult din călătoria pur şi simplu la faţa locului. Pentru că, noi asta ne dorim să trezim în mintea şi sufletul celui care ne urmăreşte online, şi anume senzaţia aparte a prezenţei acolo, în locul în care noi prezentăm ceea ce prezentăm. Starea, feelingul, vibraţia acelui loc, pe care să le îmbinăm cu muzica, aşa cum ştim noi să o facem şi asa cum am făcut-o de altfel, în toate turneele noastre. Aşadar…ideea în sine o inovaţie pornită din acest necesar de a oferi publicului lucruri pe care poate să le acceseze mai puţin in această perioadă: muzică live şi turism cultural”.

Pianistul povesteşte că cel mai tare l-a impresionat sensibilitatea şi deschiderea oamenilor din locurile spectaculoase pe care, împreună cu echipa de filmare, le-a vizitat. „Poate că v-aţi aştepta să spunem că ce ne-a impresionat mai mult în locurile pe care le-am vizitat sunt exact informaţiile respective, starea locului. Este adevărat, sunt lucruri impresionate, dar cel mai şi cel mai mult ne-a impresionat deschiderea cu care oamenii ne solicită şi ne primesc în acele locuri. Pentru că ei simt, aşa cum ne dorim să simtă şi cei care ne urmăresc, faptul că oferim ceva special, ceva aparte şi din suflet pentru cei din jurul nostru. Şi exact asta şi dorim să trezim în sufletul celor care ne urmăresc, senzaţia de a fi acolo, de a călători alături de noi şi a ne fi alături aşa cum din păcate în această perioadă pe care ne-o dorim cât mai scurtă, şi-ar dori poate să o facă”.

Diana Jipa şi Ştefan Doniga au găsit regăsit Braşovul, exact aşa cum îl aveau în minte, şi anume „un punct de atracţie turistic, istoric, cultural, recunoscut nu numai la nivel naţional dar cel puţin şi la nivel european”. „Nu aş putea spune că în Braşov nu mă aşteptam să găsim lucruri interesante, foarte atractive, suprinzătoare şi în afară de cele pe care le cunoaştem cu toţii. Braşovul este totuşi un punct de atractie turistic, istoric, cultural, recunoscut nu numai la nivel national dar cel puţin şi la nivel european. Însă bucuria noastră a fost de a vedea locuri prin care atunci când treci cu un interes turisctic, parcă le cam treci cu vederea”.

Cei doi muzicieni au fost extrem de încântaţi că la Braşov, mai exact la Biserica fortificată de la Prejmer, au avut ocazia să cânte la orga biserii, ceea ce face ca filmarea de aici să fie unicat în proiectul „Redescoperă România”. „Deşi am început la un punct de atracţie turistică, la Biserica fortificată din Prejmer, am avut uriaşa bucurie de a putea să cântăm la minunatul instrument al acestei biserici, mai exact la orga bisericii, ceea ce face ca episodul din Braşov să fie un unicat în tot acest proiect, tocmai pentru că recitalul de acolo va fi un recital de orgă şi vioară. După ce am vizitat Biserica fortificată, ne-am îndreptat către oraş şi acolo am ales, la propunerea şi la găzduirea unui foarte bun prieten şi a unui inimos iubitor şi susţinător al Braşovului, pe care îl vom numi ulterior din motive care se vor vedea întemeiate atunci când va fi lansat episodul, la sfârşitul lunii septembrie. Am ales împreună, clădirea Bazei Olimpia, pentru rolul pe care acest loc, această instituţie l-a avut în istoria şi dezvoltarea sportului românesc, dar şi pentru faptul că acum, acolo, se află în dezvoltare un muzeu extraordinar de interesant, şi anume Muzeul Sportului şi Turismului montan din România. Aşadar, un punct extraordinar de interesant, chiar dacă nu unul atractiv din punct de vedere turistic la acest moment, pentru că, după cum spuneam, este în amenajare acest spaţiu muzeal. Am însă convingerea că el va stârni extraordinar de mult interes din partea celor care ne vor urmări şi ulterior aflându-se despre el din partea tuturor vizitatorilor Braşovului de acum încolo. Am încheiat vizita noastră în Braşov, pe una dintre cele mai frumoase şi cred că puţinele alei montane din România, pe Promenada de pe muntele Tâmpa, cea care chiar porneşte de la Baza Olimpia. Am fost însoţit şi de această dată, de acest prieten care ne-a dezvăluit cu mare bucurie şi însufleţire motivele iubirii sale pentru Braşov. Este realmente un motiv de a privi în alt mod un spaţiu urban, nu doar un spaţiu turistic. Un motiv de a iubi un loc, de a întelege de ce oamenii îşi doresc să locuiască în astfel de oraşe şi de ce îşi doresc să contribuie la dezvoltarea şi aducerea lor la nivelul la care, întradevar, merită să fie”.

Ştefan Doniga a subliniat că Braşovul este extrem de ofertant în ceea ce priveşte diversitatea, nu atât din punct de vedere istoric şi cultural, cât şi în ceea ce priveşte diversitatea socială. „Aşa cum spuneam, am descoperit în Braşov mult mai mult decât o atracţie turistică. Dincolo de faptul că la fiecare pas întâlneşti această îmbinare fericită între turism, cultură, istorie, economie, există şi alt tip de diversitate, există această diversitate socială pentru că Braşovul a reprezentat locul în care au trăit nu numai în linişte dar şi într-o prosperitate generată reciproc, mai multe nationalităţi. Sunt saşi, sunt secui, sunt români, sunt evrei care au dezvoltat acest loc şi au ştiut să îl facă unic, şi cred că asta este frumos de observat în acest oraş, şi anume capacitatea de a trăi şi dezvolta împreună un loc şi de-al duce acolo unde Braşovul este acum şi punctul din care merită să meargă mai departe….”, a mai spus Ştefan.

Pianistul român simte că acest proiect a început, de fapt, cu mult timp în urmă, pe vremea turneelor pe care cei doi le aveau prin toată ţară şi că are în plan vizitatea mai multror oraşe şi obiective culturale. „Avem senzaţia că acest proiect a început demult, odată cu turneele noastre prin ţară, în urmă cu doi ani. Simţim că a început odată cu proiectele pe care le-am făcut demult, atunci când am păşit, de fapt, în aceste locuri care ne-au rămas în suflet şi pe care acum le prezentăm. În 6 iulie la Focşani cu prezentarea unor locuri şi a unor detalii extraordinar de interesante despre oraşul Focşani, şi cu un eveniment aparte, cu primul nostru concert live cu public, atât cât a permis legea, însă, între care am avut onoarea să il avem şi pe Ioan Aurel Pop, preşedinte al Academiei Române, care ne-a onorat cu prezenţa domniei sale. Aşadar, după Ateneul Popular Maior Gheorghe Pastia din Focşani, proiectul a trecut prin judeţul Sălaj, acolo unde am văzut foarte multe lucruri frumoase şi interesante, a continuat la Brăila, acolo unde am văzut că patrimoniul poate să fie păstat, atunci când se doreşte acest lucru. Am ajuns la Braşov, am văzut lucruri neaşteptate, deşi Braşovul este atât de cunoscut. Va continua la Petroşani, Arad şi apoi, sub un alt format, puţin diferit, şi anume filmări în muzee de artă contemporană din România, însoţite de recitaluri de muzică contemporană românească. După finalul formatului de vară, pe care îl vom semna la Arad, va urma indoors cu 6 prezentări, Muzeul Vieții Transilvănene, care este amenajat într-un castel nobiliar din Micloșoara – castelul Kálnoky, apoi Muzeul Entografic al Transilvaniei de la Cluj. După acestea, urmează filmări într-o colecţie de Galerii de artă semnate Petru Botezatu, iar aceasta e o mare bucurie pentru noi, de a fi însoţiţi chiar de maestrul Petru Botezatu, iar apoi continuăm la Constanţa şi vom încheia la sfârşitul lunii noiembrie la George Enescu din Bucureşti”.

Proiectul presupune realizarea unei serii de transmisiuni (episoade) audio/video online distribuite în regim LIVE (pe paginile și profilurile de FaceBook și YouTube ale partenerilor proiectului care însumează peste 100.000 de abonați). Fiecare dintre aceste transmisiuni va prezenta o regiune geografică sau istorică, un județ, un oraș sau un obiectiv cultural, istoric, științific sau turistic din România într-o formulă atractivă și foarte accesibilă, care îmbină prezentarea profesionistă cu muzica clasică și cinematografia documentară de cel mai înalt nivel. Aceste transmisiuni vor fi accesibile publicului, ulterior momentului LIVE, pe termen nelimitat.

„Redescoperă România” este conceput cu sprijinul jurnalistului și producătorului de televiziune britanic Charlie Ottley, partea de cinematografie documentară menționată anterior fiind, de fapt, seria de producții cinematografice documentare „Wild Carpathia”, producții difuzate până în prezent în 110 țări precum și a accesului la canalele de social-media care îi aparțin.

Este important de menționat faptul că cei doi instrumentiști protagoniști ai recitalurilor formează deja un ansamblu cameral extrem de unitar și de experimentat. În ultimii doi ani, Diana Jipa și Ștefan Doniga au desfășurat, intensiv și cu deosebit succes și recunoaștere, același tip de activitate ca cel presupus de proiectul prezent: în perioada septembrie 2017 – noiembrie 2019 au susținut împreună peste 100 de concerte și recitaluri în 10 țări de pe 3 continente și în peste 25 de orașe din România.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.