Cinci treceri noi de pietoni în Brașov. Acestea vor fi amenajate în zonele Astra-Florilor și Tractorul

Comisia de Circulație a Municipiului Brașov a aprobat în ședința de luni înființarea a cinci treceri noi pentru pietoni în zonele Astra- Florilor și Tractorul (inclusiv în noile zone rezidențiale). 

Astfel, în zona Astra – Florilor, la intersecția străzilor Crinului –  Lămâiței –  Zizinului va fi amenajată o trecere de pietoni care va traversa strada Lămâiței și strada Zizinului (tronsonul de lângă pasaj). 

Trei treceri vor fi amenajate în zona nouă a cartierului Tractorul. Două dintre ele vor fi pe strada Emanoil Bernfeld, la intersecțiile cu străzile Ioan Popasu și I.C. Brătianu. A treia va fi înființată pe strada  I.C. Brătianu, în apropierea intersecției cu strada 13 Decembrie, va fi amenajată o altă trecere de pietoni. 

O „zebră” va fi trasată și în zona veche a cartierului Tractorul, pe strada Octavian Goga, la intersecția cu strada Păcii. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.