Connect with us

Cotidian

Cum să alegi cea mai bună găzduire web pentru un business la început de drum?

Published

on

Conceptul de gazduire web este inca neinteles pe deplin de multi antreprenori online. Mai cu seama, o mare parte dintre cei ce au intrat recent pe aceasta piata sau urmeaza sa realizeze un site nu cunosc nici pe departe care este importanta acestui serviciu si ce trebuie sa urmareasca pentru a achizitiona un abonament de cea mai buna calitate. Gazduirea web este, practic, locuinta site-ului tau, asa ca alegerea sa reprezinta o decizie esentiala in economia sucessului oricarui business online. Iata cateva aspecte esentiale pe care trebuie sa le ai in vedere atunci cand achizitionezi gazduire web

Tipul de Hard Drive

Unul dintre primele lucruri pe care trebuie sa le faci este sa verifici tipul de Hard Drive pe care va fi gazduit site-ul tau. Exista mai multe variante pe piata, dar cel mai recomandat ar fi sa fie 100% SSD. Este rapid si de incredere, iar utilizarea sa nu creste semnificativ pretul serviciilor de gazduire web. Viteza de incarcare este foarte importanta atat din punct de vedere User Experience, cat si SEO, asa ca tine minte de acest sfat atunci cand te hotarasti sa contractezi un provider. 

Suportul tehnic

Daca iti doresti calitate, atunci investeste in gazduire web care vine la pachet cu asistenta tehnica 24/7. De altfel, verifica si modalitatile prin care poti contacta echipa de suport. De regula, cea mai rapida varianta este prin Live Chat, insa si prin mail sau ticket ar trebui sa ti se puna la dispozitie un timp mediu de raspuns convenabil. Probleme tehnice pot aparea la orice ora, este important sa ti se raspunda cat mai rapid timp posibil pentru a fi rezolvate in timp util. 

Integritatea IP-ului

Verifica si daca serverul beneficiaza de filtru spam si protectie DDoS. Cea dintai masura te va ajuta sa nu primesti mail-uri nesolicitate, pe care le poti primi in mod repetitiv si agresiv in cazul in care nu te asiguri ca firma de gazduire web pe care o contractezi iti asigura acest beneficiu. Mai mult, filtrul spam este ideal pentru a-ti proteja site-ul impotriva virusilor si a altor pericole nedorite. Protectia DDoS este necesara in momentul in care un hacker trimite un aflux mare de trafic catre server in scopul a sufoca sistemul si pentru a-i perturba capacitatea de a opera. Daca site-ul tau este victima unui astfel de atac, atunci el nu mai poate fi accesat si poate dura zile sau poate chiar saptamani pana isi revine. 

Site-uri de incredere

Daca optezi pentru gazduire web partajata, probabil ca stii deja ca vei imparti serverul si resursele cu toti ceilalti clienti ai providerului. In acest sens, trebuie sa te asiguri ca firma cu care alegi sa colaborezi nu aglomereaza serverul cu un numar mult prea mare de site-uri si, mai mult decat atat, ca gazduieste site-uri de incredere. Cu alte cuvinte, este important ca acestea sa nu epuizeze toata cantitatea de CPU si RAM disponibile, dar nici ca nu promoveaza continut spam sau porno. 

Exista foarte multe firme de gazduire web in momentul de fata. Ofertele sunt variate si care mai de care mai atractive, insa incearca sa nu-ti bazezi decizia exclusiv pe pret. Studiaza caracteristicile care ti se ofera si fa o achizitie care sa satisfaca nevoile si cerintele site-ului tau. 

Continue Reading
1 Comment

1 Comment

  1. Alin

    09/11/2020 at 01:06

    Sunt enșpe mii de firme de hosting la momentul actual pe piața, am avut soluții de Gazduire de la câtiva din liderii de pe piața, cum ar fi, Gazduire.ro, Gazduire.net, Cren.ro, mxhost.ro, hostico.ro. Dar cel mai mult recomand hosterion.ro. Suport și ajutor când ai nevoie.

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Cotidian

Bătaie între două studente pe Colina Universității din Brașov. Incidentul, filmat de colegi, a ajuns în atenția poliției

Published

on

Foto: Mihaela Parghel/ Braşov Metropolitan

Un conflict izbucnit între două studente pe Colina Universității Transilvania din Brașov a atras atenția poliției, dar și a comunității online, după ce imaginile filmate de martori au început să circule pe internet. Incidentul a avut loc joi, 12 martie, în jurul orei 13.30.

Potrivit polițiștilor, cele două tinere, în vârstă de 20, respectiv 24 de ani, ar fi avut un schimb de replici în zona campusului universitar, care a degenerat rapid într-o confruntare fizică. La fața locului au fost trimiși polițiștii din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar al Poliției Municipiului Brașov, după ce autoritățile au fost sesizate cu privire la conflict.

Ce a atras însă atenția este faptul că mai mulți colegi, deși au observat conflictul, nu au luat nicio măsură pentru a interveni între cele două studente, preferând, în schimb, să filmeze întreg incidentul.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că cele două s-au agresat reciproc, iar pentru a evalua situația au fost aplicate procedurile prevăzute de lege.

„Având în vedere cele constatate, în conformitate cu Legea 26/2024, au fost întocmite formulare de evaluare a riscului, din care a reieșit faptul că nu există risc iminent de violență”, au precizat reprezentanții IPJ Brașov pentru Educație Privată.

Deși nu a fost identificat un pericol imediat, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru infracțiunea de lovirea și alte violențe. Ancheta este în desfășurare sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

La finalul cercetărilor, polițiștii urmează să stabilească ce măsuri legale vor fi luate în acest caz.

Studenții nu au intervenit, în schimb, au filmat conflictul

Între timp, reacțiile nu au întârziat să apară pe rețelele sociale, mai ales din partea studenților care au criticat nu doar comportamentul celor două tinere, ci și atitudinea colegilor care au asistat la scenă fără să intervină.

„Trist că niște «bărbați» au ales să stea, să râdă și să filmeze, în loc să intervină”, a scris un utilizator.

Cea mai dură reacție a venit din partea unui student care s-a declarat dezamăgit de atmosfera din mediul universitar: „Cică «universitate», de fapt o adunătură de copile și copii (…) care s-au gândit să se joace de-a școala și sunt mereu într-o competiție cu ceilalți din jur, nu cu ei înșiși (…) Ar trebui să se arate cu degetul astfel de situații ca să nu se mai simtă în largul lor să facă intriga asta”.

Continue Reading

Cotidian

ANALIZA BVM Bugetul de stat pe 2026: Județul Brașov, penultimul în topul alocărilor pentru echilibrarea bugetelor locale

Published

on

Guvernul României a aprobat joi seara Legea bugetului de stat pe anul 2026, astfel că actul normativ poate intra în Parlament, pentru votul final, care ar urma să fie dat la începutul săptămânii viitoare.


În actul normativ sunt prevăzute și sumele pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru acoperirea unor cheltuieli curente (cum sunt cele cu utilitățile sau dalariile) sau pentru finanțarea unor investiții ce nu pot fi acoperite din alte surse.

Astfel, din sumele defalcate din TVA, administrațiile locale din județul (inclusiv Consiliul Județean Brașov) nostru ar urma să primească pentru echilibrarea bugetelor locale suma totală de 34.932.000 lei. Din această sumă, 1.532.000 urmează să fie primită de Consiliul Județean Brașov, iar diferența de 33.400.000 va fi repartizată primăriilor comunelor, orașelor și municipiilor.

Doar Ilfovul este sub Brașov

Banii pentru echilibtarea bugetelor locale reprezintă o măsură de susținere a administrațiilor locale care se confruntă cu probleme financiare, iar conform logicii Guvernului, județul nostru nu are mare nevoie de un astfel de sprijin. Astfel, într-un top al alocărilor pentru echilibtarea bugetelor locale, județul nostru ocupă penultimul loc, după Ilfov, care are alocată suma totală de 11.913.000 lei.

La polul opus, cu cea mai mare alocare, este județul Suceava, cu 219.376.000 lei, cu precizarea că o parte din sumă, 30.085.000 lei, este cu destinație specială: finanţarea cheltuielilor determinate de achitarea obligațiilor de plată ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Suceava, aferente împrumutului extern contractat pentru realizarea Programului „Utilităţi şi mediu la standarde europene în judeţul Suceava”.

În total, pentru echilibrarea bugetelor locale, îm proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2026 este propusă suma totală de 3.842.712.000 lei.

Continue Reading

Cotidian

A doua încercare: Consiliul Județean Brașov a votat din nou preluarea Spitalului CFR. De acum totul stă în pixul Guvernului

Published

on

Aleșii județeni brașoveni s-au reunit joi într-o ședință de îndată pentru a vota, pentru a doua oară, transferarea Spitalului CFR de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Județean Brașov. Pentru ca unitatea sanitară să fie preluată de administrația județeană brașoveană, va mai fi nevoie de aprobarea unei Hotărâri de Guvern. Unitatea sanitară va fi preluată cu tot cu dotări, iar obligația Consiliului Județean Brașov va fi să îi păstreze destinația medicală.

Aceasta este a doua hotărâre privind preluarea Spitalului CFR adoptată de Consiliul Județean Brașov, după cea din anul 2023.

Prima hotărâre de Consiliu Județean nu a putut fi pusă în aplicare

Demersurile oficiale pentru transferul Spitalului CFR către administrația județeană brașoveană a început în anul 2022, când Ministerul Transporturilor a anunțat predarea unităților sanitare pe care le administerază către autoritățile locale sau către instituțiile de învățământ unuversitar. În anul 2023, Consiliul Județean a aprobat o hotărâre privind preluarea spitalului, iar în același an Camera Deputaților a aprobat o lege în acest sens.

Transferul nu a putut fi realizat, pentru că spitalul din Brașov deținea și un spațiu medical în Târgu Mureș, acesta fiind solicitat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. În aceste condiții a fost nevoie ca Ministerul Transporturilor să reorganizeze Spitalul CFR Brașov și să reglementeze situația juridică a terenurilor.

Continue Reading

Trending