Ramai la curent!

Cotidian

Românii își pot „cumpăra” vechime ca să iasă la pensie. Noile reglementări, aprobate de guvern

Publicat

in

După mai multe rânduri de discuții, Guvernul a aprobat în ședința de joi proiectul de OUG privind unele măsuri din domeniul pensiilor publice. Potrivit proiectului, persoanele care nu îndeplinesc condiția stagiului de cotizare pentru a accede la pensia pentru limită de vârstă sau anticipată, să contribuie la sistem prin plata contribuțiilor de asigurări sociale, pe o perioadă de 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială.
 
 
Prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă, în termeni populari, persoanele care au vârsta de pensionare şi au un stagiu incomplet de cotizare pot cumpăra vechime pentru completarea stagiului de cotizare, fie stagiul minim de cotizare, fie stagiul complet de cotizare de 35 de ani”, a declarat vineri Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al Guvernului. 
În nota de fundamentare se arată că este necesară implementarea unor măsuri de lărgire a sferei de asigurați ai sistemului public de pensii prin includerea persoanelor care nu au avut calitatea de asigurat şi care optează să achite contribuția de asigurări sociale pe o anumită perioadă dând astfel posibilitatea exercitării dreptului fundamental la pensie.

Au fost avute în vedere numeroasele solicitări din partea unor cetăţeni români din ţară şi străinătate care nu au fost asigurați la sistemul public din România în anumite perioade de timp.

Actul normativ are în vedere evitarea de la excluderea socială a unor categorii de persoane care nu ar putea accede la pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată, anticipată parțial în cadrul sistemului public de pensii întrucât nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege cu privire la stagiul de cotizare, şi care, în lipsa îndeplinirii condiţiilor de pensionare, ar apela la sistemul de asistenţă socială, fapt ce ar împovăra bugetul de stat.

Actul normativ mai prevede completarea art. 159 prin care se urmărește ca, în situații excepționale, determinate de distrugerea, degradarea sau pierderea carnetului de muncă, declarate în condițiile legii, angajatorii au încetat activitatea și/sau dacă arhiva acestora nu mai poate fi identificată, perioadele prevăzute la art. 16 lit. a) pot fi valorificate pe baza informațiilor, respectiv datelor preluate din carnetele de muncă, existente în arhiva electronică creată în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare.
 
Arhiva electronică cuprinde atât datele preluate din carnetele de muncă cât și carnetele de muncă scanate. Aceste situații sunt ivite ulterior creării arhivei electronice.

Potrivit notei de fundamentare, este absolut necesar crearea cadrului legal pentru folosirea, la stabilirea drepturilor de pensie, a bazei de date ce conține carnetele de muncă scanate cu atât mai mult cu cât persoanele cărora se adresează actul normativ nu mai pot realiza alte venituri din cauza intervenirii riscului bătrâneții. Arhiva electronică prevăzută are două componente care cuprind datele preluate din carnetele de muncă și datele rezultate din activitatea de scanare a carnetelor de muncă.

Neadoptarea măsurii legislative propuse are consecințe negative pentru categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a dovedi activitatea profesională/veniturile de natură salarială considerent pentru care nu îndeplinesc condițiile de pensionare, respectiv stagiul de cotizare, chiar dacă vârsta standard de pensionare este împlinită.

Proiectul de Ordonanță de Urgență a fost elaborat împreună cu Casa Națională de Pensii Publice.

Cotidian

Bran Plaza, noul punct de întâlnire începând cu data de 16.04.2026

Publicat

in

Începând cu 16 aprilie 2026, BRAN PLAZA își deschide oficial porțile și propune comunității un spațiu dedicat cumpărăturilor, relaxării și timpului petrecut într-un mod plăcut, contemporan.

Gândit ca un loc de întâlnire al brandurilor, dar mai ales a experiențelor, noul centru comercial reunește o selecție de magazine, servicii și zone dedicate petrecerii timpului liber, într-un cadru modern și accesibil. Printre acestea, amintim Pepco, Tedi, Sinsay, JYSK, Mesopotamia, Farmacia Minigram, MEGA IMAGE, BIPA, KFC și Restaurant Allegria. Deschiderea marchează un moment important pentru viața comunității din Zărnești. Prin diversitatea brandurilor prezente în acest loc, complexul își propune să răspundă nevoilor, dar și dorințelor întregii familii. 

„Ne dorim ca BRAN PLAZA să devină mai mult decât o destinație de cumpărături; să fie un loc în care oamenii revin cu plăcere pentru branduri, pentru confort, dar mai ales pentru energia unui spațiu gândit pentru Zărnești.”, spun reprezentanții noului centru comercial. 

Prin această deschidere, BRAN PLAZA își asumă rolul de a deveni un nou reper local, aducând mai aproape branduri apreciate și oferind un cadru potrivit pentru experiențe complete.

Publicul este invitat să participe la deschiderea oficială începând cu 16 aprilie 2026, pe strada Branului Tohanul Nou, nr 82.

Citește mai departe

Cotidian

ATENȚIE! Astăzi se circulă gratis pe liniile RATBV din Brașov și 10 localități din zona metropolitană. Șase primării nu au aderat încă la Programul „Vinerea Verde”

Publicat

in

Începând de astăzi, 3 martie, intră în vigoare Programul „Vinerea Verde”. Astfel, în fiecare zi de vineri, pe liniile metropolitane ale RATBV din localitățile care au aderat la program, transportul va fi gratuit pentru toți călătorii.

Conform anunțului Asociației de Transpot Brașov, în prima vineri a programului, călătorii beneficiază de gratuitate pe toate liniile din municipiul Brașov (inclusiv Linia 20: Livada Poștei – Poiana Brașov), dar și pe cele care fac legătura între municipiul Brașov și localitățile Teliu, Feldioara, Bod, Prejmer, Vama Buzăului, Predeal, Sânpetru, Cristian, Codlea și Tărlungeni.
În „Vinerea Verde”, validatoarele din autobuze vor fi oprite, iar evidența călătorilor va fi ținută cu ajutorul sistemelor de numărare a pasagerilor din autobuze.

Conform aceleiași surse, orașul Râșnov se va alătura inițiativei începând cu luna mai.

Alte primării sunt așteptate să spună „Da”

„În perioada următoare, programul va fi extins și în alte localități membre ale Asociației de Transport Brașov”, au anunțat reprezentanții asociației.

Mai exact, până în prezent nu aprobat hotărâri privind aderarea la program
Consiliile locale din Săcele, Hărman, Hălchiu, Ghimbav, Zărnești și Vulcan.

Pe ce linii se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • Toate liniile din municipiul Brașov;
  • 110 Brașov – Cristian;
  • 220 Brașov – Codlea;
  • 320 Brașov – Feldioara;
  • 410 Brașov – Subcetate Sânpetru;
  • 411 Brașov – Residence Sânpetru;
  • 412 Brașov – Spital Sânpetru;
  • 420 Brașov – Sânpetru – Bod;
  • 520 Brașov – Prejmer;
  • 540 Brașov – Vama Buzăului;
  • 610 Brașov – Zizin – Purcăreni;
  • 611 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni;
  • 612 Brașov – Cărpiniș – Tărlungeni – Zizin – Purcăreni;
  • 810 Brașov – Predeal.

Liniile pe care nu se circulă gratuit în 3 aprilie:

  • 120: Brașov – Cristian – Vulcan;
  • 140: Brașov – Zărnești;
  • 210: Brașov – Ghimbav;
  • 310: Brașov – Hăchiu;
  • 511: Brașov – Hărman – Podu Oltului;
  • 710: Brașov – Săcele Garaj;
  • 711: Brașov – Gârcini.

Citește mai departe

Cotidian

Tichetele „de suflet” pentru seniorii cu venituri mici se pot obține până la săptămâna viitoare

Publicat

in

Pensionarii din municipiul Brașov, cu venituri până în 2000 lei/ lună beneficiază și în acest an de tichetele gratuite din partea Primăriei, în cadrul campaniei „Dar din suflet pentru seniori”.

Campania aferentă sărbătorilor pascale a început încăt din luna martie, iar până la acest moment, 3976 beneficiari au intrat în posesia tichetelor. Cei care îndeplinesc criteriile pentru a primi tichetele gratuite își pot înregistra în continuare solicitările, până la data de 9 aprilie 2026.

Cine poate beneficia de tichetele „de suflet” de la Primăria Brașov

Reamintim că tichetele de suflet sunt destinate pensionarilor cu domiciliul stabil în municipiul Brașov, care au venituri de maxim 2000 de lei/ lună, vârsta minimă de 63 de ani femeile și 65 de ani bărbații, sau împlinesc această vârstă până în data de 31.12.2026 inclusiv. Un aspect foarte important ține de plata datoriilor față de bugetul local: vârstnicii beneficiază de tichetele de suflet numai dacă nu au datorii la taxe și impozite.

Sprijinul se acordă sub forma unor tichete în valoare totală de 200 de lei (10x20lei) care pot fi folosite exclusiv pentru achiziționarea bunurilor alimentare.

Cum se obțin tichetele de suflet

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune o cerere  conform modelului prestabilit, însoțită de următoarele documente:

  • actul de identitate (CI sau BI) în original;
  • cupon de pensie pentru luna anterioară sau luna solicitării, în original;
  • împuternicire olografă în cazul persoanelor vârstnice nedeplasabile, însoțită dedocumente medicale din care să reiasă incapacitatea solicitantului de a se deplasa;
  • actul de identitate al împuternicitului, când este cazul, copie;
  • Informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal
  • depunerea cererii însoțită de documentele justificative, se face concomitent cu ridicarea tichetelor
  • ridicarea tichetelor valorice de la sediul DAS Brașov (fie personal, fie prin persoană împuternicită-pentru persoanele nedeplasabile).

Citește mai departe

Trending