Connect with us

Cotidian

26.10.2020. Încă 2844 de îmbolnăviri noi de COVID-19 raportate în România, după 8.700 de teste efectuate duminică. 54 de cazuri noi în judeţul Braşov

Published

on

Alte 2.844 de noi cazuri de coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore în România. Bilanțul COVID-19 a ajuns la 212.492, potrivit datelor publicate luni de Grupul de Comunicare Strategică. 

Cele 2.844 de cazuri noi au rezultat însă în urma unui număr mai restrâns de teste efectuate peste weekend – 8704, astfel că se poate spune că aproape 1 din 3 probe preluate de la potenţialii purtători ai SARS-CoV-2 au rezultat pozitive.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.844 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distribuția pe județe a cazurilor se regăseşte în tabelul de mai jos:

Nr. crt. Județ Număr de
cazuri confirmate(total)
Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 4253 90
2. Arad 4525 38
3. Argeș 6514 33
4. Bacău 7473 102
5. Bihor 5533 102
6. Bistrița-Năsăud 2300 3
7. Botoșani 2762 42
8. Brașov 8731 54
9. Brăila 3204 24
10. Buzău 3621 29
11. Caraș-Severin 2303 6
12. Călărași 1472 26
13. Cluj 7629 199
14. Constanța 5024 63
15. Covasna 1950
16. Dâmbovița 5898 31
17. Dolj 5528 146
18. Galați 5908 72
19. Giurgiu 1679 5
20. Gorj 2698 35
21. Harghita 2607 32
22. Hunedoara 3760 51
23. Ialomița 1919 12
24. Iași 9491 56
25. Ilfov 5495 65
26. Maramureș 3768 181
27. Mehedinți 1954 9
28. Mureș 4315 124
29. Neamț 5477 3
30. Olt 3145 38
31. Prahova 9002 114
32. Satu Mare 1417 1
33. Sălaj 2096 4
34. Sibiu 4394 45
35. Suceava 8646 11
36. Teleorman 2760 25
37. Timiș 7601 263
38. Tulcea 1367 7
39. Vaslui 4619 48
40. Vâlcea 4475 112
41. Vrancea 3287 23
42. Mun. București 31751 520
43. 141
 TOTAL 212.492 2.844

 

Până astăzi, 6.470 de  persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 25.10.2020 (10:00) – 26.10.2020 (10:00) au fost raportate 79 de decese (45 bărbați și 34 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Prahova, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 7 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 21 decese la categoria de peste 80 de ani.

76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.726. Dintre acestea, 823 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.064.698 de  teste. Dintre acestea, 8.709 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.229 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.480 la cerere.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Școlile din Brașov, tot mai nesigure. Posturile sunt blocate, iar unii consilieri locali propun „Planul B”

Published

on

Siguranța în școlile din municipiul Brașov a fost subiect de dezbatere în ultima ședință a Consiliului Local Brașov. Principala problemă ridicată de aleși a fost că în unitățile de învățământ intră persoane neautorizate, iar capacitatea de reacție a unităților de învățământ este limitată. Cauza este criza de personal, au spus mai mulți consilieri locali, care au prezentat mai multe incidente din școli. De asemenea, ei au amintit că angajările sunt blocate și au propus externalizarea serviciului de pază, adică semnarea unor contracte cu firmele de specialitate.

Un tânăr s-a plimbat nestingherit prin Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”

Astfel, consilierul local PMP Marius Neculaescu a declarat prezentat un incident de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, unde fiica lui este elevă.

„Un tânăr de aproximativ 25 de ani a intrat în școală la ora 8 dimineața și s-a așezat într-o clasă, într-o bancă. Elevii credeau că este un suplinitor. Când a intrat profesoara în clasă, el a spus că a fost înscris în clasa a XII-a F și nu a putut să vină până acum. Profesoara i-a spus că este clasa pe care o caută, iar el a plecat. A mers în alte clase. La clasa a VI-a și-a făcut poze cu elevii. Timp de două ore s-a plimbat prin liceu. Într-un final, s-a întâlnit cu directorul. După aproximativ două ore a venit jandarmeria, care nu a intrat în școală. Poarta a fost închisă, dar tânărul a sărit gardul și a fugit și nu știu dacă a fost găsit”, a povestit alesul local.
El a mai spus că problema este că, „dacă vrei să intri în școlile din Brașov, o faci. La «Meșotă» e o doamnă în vârstă care spune că îi este frig și nu poate sta la poartă”.

Pe de altă parte, el a recomandat organizarea unei campanii de informare, prin care elevilor să li se explice faptul că pot suna la numărul unic de urgență 112, nu să aștepte să vină o profesoară pentru a rezolva problema.

Școala Gimnazială nr. 19, într-o zonă cu mari probleme

Nici la Școala Gimnazială nr. 19 din Brașov situația nu este mai bună. Această unitate este la mică distanță de zona fostului magazin Rapid de pe Bulevardul Gării, unde, frecvent, forțele de ordine au probleme cu oamenii străzii sau cu alte persoane dubioase.

„În Școala Gimnazială nr. 19 au intrat persoane străine. Direcțiunea a acționat rapid și nu au fost incidente. Acolo sunt 1.254 de elevi, care învață în trei schimburi. La sfârșitul anului trecut a demisonat portarul a demisionat, iar acum este un singur paznic, pentru că angajările sunt blocate”, a declarat consilierul local Ioana Henegar (PSD).

Ea a solicitat asigurarea resurselor financiare pentru bugetarea postului rămas vacant la finalul anului trecut.

Problema siguranței în școli a fost ridicată și de conducerea Colegiului Tehnic Răduleț.

„Am vorbit cu directorul acestei școli. Acesta mi-a spus că posturile sunt blocate, dar poate externalizăm acest serviciu. Sunt mai multe intrări în școli, iar un paznic nu poate fi și portar”, a declarat consilierul local Cristina Timariu (PNL)

Continue Reading

Cotidian

Clădirea fostului ICPROA va deveni spațiu pentru învățământ profesional

Published

on

Imobilul situat pe strada 13 Decembrie nr. 96, preluat recent de administrația locală, își va schimba destinația. Potrivit anunțului făcut în plenul Consiliul Local Brașov, de către primarul George Scripcaru, clădirea fostului ICPROA va intra în administrarea Școala Profesională Germană Kronstadt, urmând să fie adaptată pentru activități educaționale.

Decizia a fost comunicată de primarul George Scripcaru, în contextul unei propuneri formulate de consilierul local Sebastian Ichim (USR), care a sugerat transformarea spațiului într-o grădiniță. Edilul a respins această variantă propusă de Ichim, argumentând că structura și configurația clădirii nu permit o astfel de funcțiune și a mai precizat că discuțiile purtate cu reprezentanții unității de învățământ profesional au dus la conturarea actualei soluții.

Preluare în contul unei datorii

Clădirea a intrat în patrimoniul municipiului la finalul anului 2024, în urma unei hotărâri adoptate de deliberativul local în 28 noiembrie. Transferul a fost realizat pentru stingerea unei datorii de 744.973 lei pe care societatea ICPROA SA, aflată în faliment, o înregistra la bugetul local. Pentru finalizarea tranzacției, municipalitatea a achitat diferența până la valoarea stabilită, respectiv 1.584.027 lei.

Proiectul de preluare mai fusese adus în discuție și în mandatul fostului primar Allen Coliban, însă nu a întrunit atunci voturile necesare. În noiembrie 2024, consilierii locali au revenit asupra subiectului, solicitând clarificări privind utilizarea viitoare a imobilului și propunând includerea explicită a unei destinații educaționale sau culturale în hotărârea de Consiliu.

În forma finală, documentul prevedea posibilitatea amenajării unei creșe, grădinițe sau școli, precum și a unor funcțiuni complementare, în contextul în care administrația locală are în vedere recuperarea unui teren de aproximativ 8.000 mp în zonă.

Parte dintr-un plan mai amplu pentru fosta platformă industrială

Primarul a explicat că decizia achiziției este legată și de schimbarea regimului juridic al fostei platforme Rulmentul, care a trecut recent din proprietatea statului în cea a municipiului. Odată cu această mutare, clădirea de pe strada 13 Decembrie completează suprafața deținută de oraș și permite o viziune unitară de dezvoltare.

Edilul a precizat că negocierile cu lichidatorul societății au vizat atât valoarea tranzacției, cât și termenele de plată, astfel încât municipalitatea să închidă procedura în condiții considerate avantajoase.

Continue Reading

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Trending