Aproape 8000 de elevi braşoveni vor primi tablete de la IŞJ, pentru învăţământul în „scenariul roşu”

Primul transport de tablete pentru elevii din sistemul de învățământ preuniversitar brașovean care nu dețin niciun dispozitiv pentru participarea la orele online a ajuns la Brașov. 

Din totalul de 250.000 de tablete achiziționate sau în curs de achiziționare de către Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Brașov a solicitat în luna mai a acestui an un număr de 7.751 de tablete. Cu primul transport au sosit deja 5.122 de bucăți, urmând ca diferența să fie recepționată azi 31 octombrie.

„Față de necesarul de 7.751 conducerea MEC a dispus suplimentarea cu aproximativ 500 de bucăți pentru județul Brașov, în vederea rezolvării situațiilor urgente”, a precizat purtătorul de cuvânt al IŞJ, Valentin Bucur.

Având în vedere intrarea în scenariul roșu din această săptămână a tuturor unităților școlare din municipiul Brașov, vineri au fost distribuite, cu prioritate, tabletele pentru elevii unităților școlare cu nivelurile primar, gimnazial, liceal și profesional din municipiu. Azi și luni vor fi distribuite tabletele celorlalte unități școlare din județ aflate în scenariul roșu, urmând ca diferența să ajungă și în restul unităților școlare până cel mai târziu miercuri, 4 noiembrie.

Tabletele primite respectă toate specificațiile tehnice impuse în vederea utilizării lor de către elevi pentru susținerea orelor on-line și conexiune la internet prin intermediul abonamentelor de date mobile 4G pe doi ani. Totodată, din punct de vedere software, acestea sunt limitate la utilizarea doar în scopuri educaționale, pe platformele dedicate.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.