Poliţia Locală Braşov, amenzi și campanie de conştientizare a şoferilor care îi sfidează pe biciclişti în trafic

Poliția Locală Brașov pornește o campanie de informare și conștientizare a șoferilor care, pe mari artere ale ale orașului, uită de mult ori să acorde atenție ași bicicliștilor. Iuliu Maniu, Aurel Vlaicu, Kogălniceanu și Iorga sunt doar câteva dintre arterele Brașovului, unde Poliția Locală a constatat șoferi indisciplinați.

Aici s-a întâmplat, nu de puține ori, ca bicicliștii să fie puși în situația de a ocoli mașini staționate sau oprite pe pistele special amenajate pentru biciclete, punându-și astfel viața în pericol. Acești șoferi s-au ales cu amenzi sau cu avertismente, spun polițiștii locali, care acum încearcă să facă o campanie mai amplă de conștientizare și informare a șoferilor. „

Campania lor, denumită <<Pista de biciclete nu e parcare! Nici staţia RAT! Şi nici trotuarul>> se adresează conducătorilor auto care îi <<sfidează>> în continuare pe bicicliști, oprind sau staționând pe benzile speciale destinate circulației acestora. Polițiștii locali de la Biroul Rutier vor oferi șoferilor flyere care conțin informații cu privire la aceste aspecte, pentru a le readuce aminte că nu sunt singuri pe străzile din oraș și trebuie să îi respecte pe toți participanții la trafic, fie ei pietoni sau bicicliști. În atenția polițiștilor locali de la Biroul Rutier sunt și autovehiculele <<uitate>> de proprietari pe trecerile de pietoni, pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități – fără a deține acest drept – în stațiile de autobuz ori pe trotuar sau chiar în giratorii”, a precizat Anca Lăutaru, purtător de cuvânt al Poliţiei Locale Braşov.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.