Hotărâre CNSU: Fără public la festivităţile de Ziua Naţională. Cel mult 400 de persoane pot participa în Capitală la creremoniilor oficiale şi doar 100 de persoane în municipiile reşedinţă de judeţ

Hotărârea aprobată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) care stabileşte prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând de pe 14 noiembrie, prevede organizarea „ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale a României în piaţa Arcului de Triumf din municipiul Bucureşti, cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum şi în municipiile reşedinţă de judeţ, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără participarea publicului”.

„Se propune aprobarea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale a României în piaţa Arcului de Triumf din municipiul Bucureşti, cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum şi în municipiile reşedinţă de judeţ, cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără participarea publicului şi cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul delimitat în care se desfăşoară ceremonia;
c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil, precum şi delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;
d) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
e) efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară ceremonia;
f) duratei ceremoniei este de maximum o oră”, arată decizia CNSU care urmează să fie discutată şi şedinţa Guvernului de joi, care este în desfăşurare la ora transmiterii acestei ştiri. 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.