Ramai la curent!

Cotidian

Plus 10 lei la bursele de merit și de studii încasate de elevii din Brașov. Cea mai mare bursă va fi de 100 de lei pe lună

Publicat

in

Elevii din Brașov care beneficiază de burse de studii sau de merit vor primi mai mulți bani în semestrul I al anului școlar 2020 – 2021. Conform unui proiect de hotărâre ce va fi suspus aprobării Consiliului Local Brașov în ședința de plen din 13 noiembrie, bursa de merit va crește cu 10 lei pe lună, de la 70 la 80 de lei pe lună, iar cea de studiu va crește de la 60 la 70 de lei. Conform aceluiași act normativ, valoarea bursei de performanță rămâne neschimbată – 100 de lei pe lună. De asemenea, nici elevii care dreptul la bursă socială nu vor încasa mai mulți bani, astfel că vor primi și în continuare 45 de lei pe lună. 

11.130 de elevi bursieri

În municipiul Brașov, dintre cei aproximativ 31.000 de elevi, 11.130 sunt bursieri. Bursa de performanță este primită de 57 de elevi, cea de merit de 9.716 de elevi, cea de studiu de 122 de elevi, iar cea socială de  1.235 de elevi. 

Fondul necesar  pentru plata burselor pentru cei 11.130 elevi din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Brașov pentru anul școlar 2020-2021, semestrul I este în sumă de 2.619.000 lei. Sursa de finanțare a burselor o constituie veniturile proprii ale bugetului local al Municipiului Brașov.  

Elevii pot opta pentru bursa mai mare 

Bursele se acordă pe perioada cursurilor școlare, inclusiv pe timpul susținerii evaluărilor naționale, iar bursele de ajutor social se acordă și pe timpul vacanțelor școlare.
Un elev nu poate primi două burse simultan, dar are dreptul să opteze pentru cea cu
valoare mai mare sau care se acordă pentru o mai mare perioadă de timp.
Prin excepție, elevii care beneficiază de burse de studiu pot primi și burse de performanță sau burse de merit. De asemenea, bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu iar elevii cu cerințe
educaționale speciale pot obține bursă de studiu, de merit, de performanță, indiferent dacă
beneficiază și de o măsură de protecție socială.
Sunt beneficiari ai burselor de ajutor social elevi din mediul rural, care sunt școlarizați într-o altă localitate , întrucât nu au posibilitatea să studieze într-o unitate de învățământ din localitatea de domiciliu.

Aleșii din Opoziție au avut altă propunere 

Liderul Grupului PSD din Consiliul Local Brașov, Lucian Pătrașcu, a anunțat că în ședința Comisiei Economice a propus o altă grilă de majorare a burselor școlare. Propunerea lui a fost ca bursa de performanță să crească de la 100 de lei la 150 de lei, cea de merit de la 70 la 100 de lei, cea de studiu de la 60 la 80 de lei, iar cea socială de la 45 la 60 de lei. 
 
Reprezentanții USR și PNL au votat împotriva acestui amendament și au propus majorarea cu 10 lei doar pentru Bursele de merit și de studiu, lăsând deoparte celelalte categorii de elevi”, a declarat Pătrașcu. 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

VIDEO. A început „sezonul urșilor”. Într-un cartier din Predeal de lângă pădure, un urs a luat curțile la rând

Publicat

in

După o iarnă destul de lungă, în care mulți urși au stat liniștiți în pădure, de câteva săptămâni, animalele au început să revină în zonele locuite. Astfel, sâmbătă dimineața, un urs a apărut în cartierul Green Villas din Predeal, o zonă aflată lângă pădure.

Animalul nu era foarte stresat că a intrat „pe teritoriul omului” și părea a fi dobândit, în trecut, abilitățile necesare escaladării gardurilor, pentru că a fost filmat în timp ce trecea dintr-o curte în alta.

Orașul Predeal este una dintre zonele fierbinți în ceea ce privește conflictul om-urs. Potrivit specialiștilor, în pădurile din zonă (Valea Timișului – Valea Prahovei) sunt mai multe exemplare decât numărul optim, iar mulți urși s-au opbișnuit să intre în localități pentru a căuta hrană.

Citește mai departe

Cotidian

FOTO. A ars una dintre cele mai iubite cabane din România. Cabana Gențiana nu a mai putut fi salvată

Publicat

in

Cabana Gențiana de pe Valea Pietrele din Masivul Retezat a ars aproape în totalitate. Pompierii din Hunedoara și Baru, sprijiniți de salvatorii montani, au intervenit cu autospeciale de stingere.

„Traseul de munte parcurs de pompieri pedestru a durat aproape trei ore. Colegii noştri au ajuns la locul intervenţiei în jurul orei 2.30. Cabana, cu o suprafaţă de aproximativ 250 de metri pătraţi, a ars în totalitate. Focarele existente au fost lichidate şi astfel, a fost eliminat riscul propagării incendiului la vegetaţia din jur şi la pădure. În momentul producerii evenimentului, în cabană nu se aflau persoane”, au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara.

Din primele cercetări incendiul a izbucnit din cauza coşului de fum necurăţat. 

Cabana, amplasată la o altitudine de aproximativ 1670 de metri, a fost construita pe baza unui refugiu montan și a fost administrată în ultimii ani de Asociatia „Floarea Reginei – Valea Jiului”.

Citește mai departe

Cotidian

Noi reguli de circulație în zona AFI – Nicolae Titulescu din Brașov. Pe mai multe străzi se va circula în sens unic

Publicat

in

Comisia de circulație a municipiului Brașov a avizat în ședința de joi resistematizarea circulației rutiere pe strada Nicolae Titulescu și a zonei AFI – Bulevardul 15 Noiembrie – Calea București, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul Rutier.

Reglementările vizează instituirea unor sensuri unice, mutarea unor treceri pentru pietoni, instituirea unor măsuri de calmare a traficului, delimitarea spațiilor de siguranță sau montarea uno garduri pentru pietoni.

După aplicarea acestor măsuri se va reface asfaltul în zonele în care este necesar, vor fi refăcute și completate marcajele rutiere aferente trecerilor pentru pietoni. Totodată, zona trecerilor pentru pietoni va fi iluminată supăliemntar, iluminat suplimentar, cu sistem cu lumină asimetrică, pentru creșterea contrastului între zona de traversare și suprafața carosabilă. De asemenea, vor fi realizate lucrări la trotuarele aferente străzii Nicolae Titulescu, străzii Dealul Melcilor, străzii Serii și străzii Dimineții, în vederea asigurării deplasării pietonilor în condiții de siguranță.

Măsurile aprobate de Comisia de circulație pentru zona AFI – 15 Noiembrie – Nicolae Titulescu – Calea București:

– Instituirea circulației în sens unic pe strada Păltiniș, din direcția străzii Nicolae Titulescu către Bulevardul 15 Noiembrie;

– Reglementarea circulației pe strada Roșiorilor, cu instituirea obligației de viraj la dreapta la ieșirea din strada Roșiorilor în strada Nicolae Titulescu;

– Reglementarea circulației pe strada Petru Rareș, inclusiv prin inversarea sensului de circulație pe segmentul al doilea, dinspre Bulevardul 15 Noiembrie către strada Nicolae Titulescu;

– Aplicarea marcajului axial continuu în intersecția străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor, pentru eliminarea manevrelor care pot genera conflicte de circulație;

– Eliminarea și marcarea corespunzătoare a spațiilor interzise staționării și parcării, precum și delimitarea cu stâlpișori a zonei de siguranță din proximitatea intersecției străzii Nicolae Titulescu cu strada Roșiorilor;

– Instalarea de limitatoare de viteză înaintea trecerilor pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, pe ambele direcții de circulație, cu semnalizare verticală aferentă prin indicatoare de presemnalizare trecere pentru pietoni și indicatoare de limitare a vitezei la 30 km/h;

– Extinderea trotuarului în zona trecerii pentru pietoni din dreptul sediului Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, prin reconfigurarea spațiului existent între marginea trotuarului și partea carosabilă;

– Montarea de garduri metalice pentru restricționarea traversării neregulamentare, la limita trotuarului cu partea carosabilă, în vederea canalizării pietonilor către marcajul transversal destinat traversării;

– Relocarea trecerii pentru pietoni de pe strada Nicolae Titulescu, din zona intersecției cu strada Castanilor, către AFI Mall Brașov, pentru asigurarea vizibilității și a spațiului necesar opririi vehiculelor;

–  Relocarea trecerii pentru pietoni de pe insula mediană din dreptul AFI Mall Brașov, prin deplasarea acesteia către Centru, cu desființarea ultimelor două locuri de parcare de pe partea dreaptă a străzii Nicolae Titulescu înainte de intrarea în sensul giratoriu și cu relocarea denivelării pentru limitarea vitezei;

– Reamplasarea trecerii pentru pietoni de pe strada Dimineții, din colțul intersecției cu strada Nicolae Titulescu, către strada Cezar Bolliac, pentru asigurarea spațiului minim de stocare a vehiculelor.

Citește mai departe

Trending