Se va schia în decembrie în Poiana Brașov? Austria a început sa deschidă domeniile schiabile, Italia vrea ca toate pârtiile din UE să fie închise

Chiar dacă primarul Brașovului, Allen Coliban, a avut un mesaj optimist în ceea ce privește deschiderea domeniului schiabil din Poiană, la nivel european se ia în calcul închiderea tuturor stațiunilor de schi, cel puțin în luna decembrie. 

Solicitarea ca toate pârtiile de schi din Uniunea Europeană să fie închise în luna decembrie, în contextul pandemiei de coronavirus vine din partea Italiei, relatează site-ul ski-outdoor.ro

Premierul Italian a făcut această propunere către Bruxelles, pentru a exista o soluție unitară la nivelul statelor-membre.

„Am avut un schimb excelent de opinii cu Von der Leyen cu privire la coordonarea europeană a măsurilor de sănătate privind Covid-19 în perioada Crăciunului”, a scris pe Twitter premierul Italiei, Giuseppe Conte. 

Totodată,  președintele preşedintele regiunii Veneto, Luca Zaia, a declarat pentru presa italiană că „dacă pârtiile trebuie să rămână închise, acest lucru ar trebui să se aplice întregii Europe. Nu puteţi interzice schiul în Tirolul de Sud (Italia) şi permite accesul în Carintia (Austria). Ar fi o glumă inacceptabilă”. 

De altfel, reprezentanții stațiunilor turistice din nordul Italiei insistă ca pârtiile și serviciile să fie deschise pentru a evita pierderi financiare. 

Unele stațiuni din Austria, deschise și închise la instituirea carantinei 

Ideea nu este agreată de Austria, care a respins ideea și a cerut măsuri care să compenseze eventualele pierderi. De altfel, câteva stațiuni de schi au și deschis sezonul și au apucat să funcționeze până când a fost declarată carantina. Altele aveau de gând să deschidă sezonul pe 26 noiembrie, însă cu decalat data pentru jumătatea lunii decembrie. Momentan, Austria se află în carantină până în data de 6 decembrie și a anulat târgurile de Crăciun.

Pârtii deschise și în Elveția 

Sezonul de schi a început în Elveția care are 339 de stațiuni de iarnă. Momentan însă, doar șase sunt deschise. Asta, și din cauza condițiilor meteo.

Stațiuni închise în Germania și Franța 

Premierul landului german Bavaria a declarat că intenționează să țină pârtiile închise de sărbătorile de Crăciun pentru a combate Covid-19 și a îndemnat statele europene să urmeze exemplul. Autoritățile bavariene au avertizat cetățenii că vor trebui să se izoleze dacă merg la schi în Austria.

Nici în Franța nu sunt semne bune pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Președintele Marcon a declarat că i se pare imposibil să-și închipuie că stațiunile de schi ar putea să se redeschidă de sărbători. Cel mai probabil, pârtiile se vor deschide în ianuarie, dacă numărul de infectări va scădea.

În Poiana Brașov încep pregătirile

Reamintim că zilele trecute, primarul Brașovului, Allen Coliban, a declarat că a avut discuții cu prefectul județului, Cătălin Văsii, care s-a arătat deschis posibilității deschiderii stațiunii Poiana Brașov, chiar și în contextul instituirii carantinei în municipiu. De asemenea, edilul a anunțat că în momentul în care vremea se va răci suficient, în Poiană va începe producerea zăpezii artificiale.

Argumentul primarului privind deschiderea pârtiilor din Poiana Brașov este că schiul este un sport care se poate practica fără probleme cu respectarea distanțării fizice. De asemenea, el susține că unitățile de cazare din Poiana Brașov au luat deja măsuri de combatere a răspândirii noului coronavirus. 

Totuși, dacă la nivelul Uniunii Europene va fi acceptată propunerea Italiei, atunci Poiana va rămâne închisă, oficial, cel puțin în luna decembrie. 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.