Pomi de Crăciun pe alese, în pepiniera Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt. Brașovenii pot cumpăra brazi ieftini și tăiați pe loc

Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt a anunțat că din 17 decembrie va pune în vânzare brazi de Crăciun din pepiniera proprie de la Brădet. Conform anunțului regiei, anul acesta vor fi scoși la vânzare aproximativ 100 pomi de Crăciun mai mici, pentru locuințe și alți 50, mai înalți, care vor fi tăiați de sub liniile de înaltă tensiune, pentru instituțiile care dispun de spații mai mari, cum este cazul bisericilor.
Cei 100 de pomi de Crăciun (din speciile Abies Nordmanniana – bradul de Caucaz și Picea Pungens – molid argintiu) sunt crescuți în pepiniera Regiei de la Brădet de pe DN 1A Brașov – Cheia și au fost plantați în urmă cu aproximativ 10 ani.  

Primul pas: programarea telefonică 

Pentru a achiziționa un pom de Crăciun din pepiniera de la Brădet, persoanele interesate își stabilesc telefonic o programare, la numărul de telefon 0368-405.401, în baza căreia se deplasează la pepinieră unde își vor alege pomul de Crăciun. Plata se va face direct la personalul regiei însărcinat cu vânzarea. 
 
Prețul unui pom de Crăciun din pepiniera de la Brădet este de 30 lei, în cazul arborilor de calitatea a doua, și 50 lei, pentru cei de calitatea întâi. 
 
În pepiniera Regiei de la Brădet, cu o suprafață de un hectar, sunt aproximativ 2.200 de pomi pentru Crăciun. În anul 2019, după ce a fost valorificat primul lot de pomi de Crăciun, au fost plantați alți 300, care vor fi comercializați în momentul în care vor ajunge la dimensiunea optimă, iar astfel de acțiuni de plantare, vor continua în fiecare primăvară.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.