Ramai la curent!

Cotidian

Autobuz electric și pe linia RATBV 53. La Brașov a ajuns cel de-al 21-lea vehicul 100% electric

Publicat

in

RATBV a anunțat că din 16 decembrie, pe linia 53, care asigură legătura între zonele Strada Panselelor (Astra) – Hidromecanica – Facultatea de Construcții (Tractorul), va circula un autobuz electric marca SOR din Cehia. În acest fel, traseul 53 devine cea de-a opta linie de transport public de călători din municipiul Brașov pe care circulă astfel de vehicule. 

„Electrificarea” liniei 53 se face după ce zilele trecute RATBV a primit cel de-al 21-lea autobuz SOR. „Până la sfârșitul acestui an RATBV va recepționa și va pune în circulație încă patru autobuze electrice, astfel că utilizatorii sistemului de transport public de călători din municipiul Brașov vor beneficia de serviciile unui total de 25 de autobuze electrice noi. De când au fost livrate și date în exploatare, autobuzele electrice SOR au parcurs în municipiul Brașov peste 315.000 de kilometri, ele contribuind atât la scăderea cantității de noxe emise în aer, cât și la creșterea calității serviciului de transport oferit de RATBV”, a anunțat operatorul local de transport.  

La ora actuală, autobuze electrice circulă pe traseele 9, 15, 22, 23B, 32, 34 și 36. Aceste autobuze au o lungime de 12 metri, cu câte 3 uși duble, podea joasă integral, rampă acces persoane cu dizabilități, suspensie cu înclinare la bordură, aer condiționat, computer de bord pentru managementul   rutei,   3   validatoare   contactless,   panouri   electronice   pentru   afișare destinație.   De   asemenea,   autobuzele   sunt   prevăzute   cu   aer   condiționat,   sistem   de supraveghere video exterior/interior autobuz (7 camere video / vehicul), sistem automat de numărare a pasagerilor, sistem de diagnosticare și colectare parametri vehicul, sistem audio și de comunicație șofer – dispecerat. Ele sunt dotate cu motor electric de tracțiune amplasat central, putere nominală: 160 kW, cu recuperarea energiei la frânare și baterii de tracțiune cu o capacitate de 263 kWh, autonomie minim 200 km.

Garanția este 5 ani sau 500.000 km (condiția care se îndeplinește prima), inclusiv pentru bateriile de tracțiune În cadrul primului contract încheiat de Primăria Municipiului Brașov cu producătorul SOR din Cehia, în valoare de 75.550.720,00 lei fără TVA,  este prevăzută livrarea la Brașov a 32 de autobuze electrice, iar în cadrul celui de-al doilea contract, livrarea a încă 20 de autobuze 100% electrice.

 

Citește mai departe
Adaugă comentariu

Trebuie sa te loghezi pentru a comenta Login

Lasa un comentariu

Cotidian

FOTO Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un fiasco. Târgul a fost închis de Poliția Locală, după mai multe sesizări

Publicat

in

Primăria Brașov a închis, în weekend, Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma unor verificări ale polițiștilor locali , care au scos la iveală o serie de nereguli în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ceea ce organizatorii de la Autentic Events anunțau ca un eveniment, de trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești, s-a dovedit a fi un fiasco, din punct de vedere al salubrității, dar și al specificului anunțat.

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni a fost programat pentru perioada 15 – 17 mai, în zona Lacului Noua, organizatorii promițând „un weekend plin de savoare, deserturi spectaculoase și preparate care transformă pofta în sărbătoare”. Vizitatorii ar fi trebuit să găsească aici „de la plăcinte uriașe cu căpșuni și brânză dulce, langoși pufoși și deserturi cremoase, până la înghețata artizanală cu căpșuni și limonade fresh”, dar și mâncare tradițională, făcută pe grătar. Doar că Poliția Locală a constatat altceva la fața locului.

„Din păcate, numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor, coroborate cu verificările efectuate în teren de polițiștii locali, au scos la iveală aspecte pe care nu ar trebui să le întâlnim la un eveniment dedicat comunității. Au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate, prepararea și/sau comercializarea unor produse fără legătură cu specificul festivalului, precum și faptul că trenulețul destinat copiilor circula haotic pe aleile parcului, generând disconfort și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în zonă. (…) Primăria Municipiului Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, ducerea la îndeplinire a acesteia fiind asigurată de Poliția Locală Brașov”, a transmis, luni, Poliția Locală Brașov.

Evenimentul a fost organizat de SC Autentic Events sRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Serviciului Public Administrare Piețe.

„Dincolo de imaginea compromisă a unui eveniment, astfel de derapaje afectează încrederea oamenilor și rezultatele eforturilor depuse de Primăria Municipiului Brașov pentru dezvoltarea unei vieți publice civilizate și sigure. În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va intensifica acțiunile de control în cadrul tuturor evenimentelor organizate în municipiu, pentru ca fiecare manifestare desfășurată sub egida orașului să ofere tuturor participanților condiții în conformitate cu prevederile legale și siguranță.

Citește mai departe

Cotidian

Platforma de la literele de pe Tâmpa, în analiza Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Primăria Brașov are în plan să realizeze lucrări de punere în siguranță

Publicat

in

Starea tehnică precară a platfotfomei de pe Tâmpa este cunoscută de mai mulți ani. La un moment dat, au apărut c\teva gauri în ea, care au fost acoperită cu niște ciment, astfel încât să nu se producă vreun accident.

Zilele trecute, problema platformei a reapărut în spațiul public, fiind lansată informația că suprastructura este șubredă și se poate prăbuși oricând. Cu toate acestea, duminică, pe platformă erau numeroși turiști care admirau priveliștea orașului.  

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „situația reprezintă un risc pentru cetățeni, motiv pentru care va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât intervențiile necesare să fie realizate cât mai repede”. De asemenea, el a anuțat că la această amenajare se vor realiza lucrări de punere în siguranță.

Platforma a fost amenajată la începutul secolului trecut și făcea parte dintr-un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen. Restaurantul a ars în anul 1977, dar a rămas platforma.

Citește mai departe

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav primește certificare pentru Boeing 747 și intră pe piața marilor zboruri cargo

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor Boeing 747, deschizând noi oportunități pentru transportul cargo și investițiile logistice internaționale în centrul României.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor Boeing 747, unul dintre cele mai mari și cunoscute avioane cargo din lume.

Noua certificare confirmă capacitatea aeroportului brașovean de a gestiona operațiuni aeriene complexe și deschide perspective importante pentru atragerea companiilor logistice internaționale și dezvoltarea transportului cargo în centrul României, spune președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. Acesta consideră că certificarea recent obținută de Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav reprezintă un moment strategic pentru economia regiunii și pentru viitorul aeroportului, ce poate transforma județul într-un important hub regional de dezvoltare și logistică aeriană

În prezent, Aeroportul Internațional Brașov poate susține aeronave de mari dimensiuni, de la Airbus A330 și Boeing 787 până la celebrul „Jumbo Jet”.

Citește mai departe

Trending