Ramai la curent!

Cotidian

Prima „deszăpezire” din 2021. Pentru ca pe artere să nu se formeze polei, pe străzile Brașovului au fost răspândite 120 de tone de material antiderapant

Publicat

in

Având în vedere că, după mult timp, în Brașov s-au înregistrat temperaturi negative, în cursul acestei dimineți au fost scoase pe traseu 22 de utilaje ale firmei de deszăpezire au răspândit material antiderapant pentru a preveni formarea poleiului pe străzile și în intersecțiile din Brașov.  

Astfel, viceprimarul Brașovului, Sebastian Rusu, a declarat că „începând cu ora 4.00 cele 22 de utilaje au intervenit pe raza municipiului Brașov având ca prioritate bulevardele principale, podurile, zonele înalte, instituțiile etc. De la ora 7.30 avem 16 utilaje care au rămas în trafic pentru a acționa în cartiere și pentru a interveni pe străzile secundare. Până la ora 9.00 s-au folosit aproximativ 120 de tone de material antiderapant, astfel că în Brașov se circulă în condiții de siguranță, dar venim cu rugămintea către conducătorii auto să nu uite că suntem în sezonul rece și că avem temperaturi negative care vor persista și zilele următoare”.

Conform declarației acestuia, în acest moment, municipalitatea are un stoc de 3.200 de tone de material antiderapant. Materialul antiderapant utilizat este format dintr-un amestec de sare cu un inhibitor de coroziune, într-un amestec care asigură eficiență până la -24,5 grade Celsius, în timp ce sarea are eficiență doar până la -7 grade Celsius. În plus, amestecul protejează atât carosabilul și caroseriile mașinilor, cât și spațiile verzi.

Care sunt etapele de deszăpezire

Activitatea de deszăpezire pe toate arterele de circulație din municipiul Brașov este asigurată de către SC Comprest SA, cu excepția tronsoanelor 1, 2 și 3 ale ocolitoarei, unde deszăpezirea este asigurată de CNAIR.

Conform planului de deszăpezire, în prima etapă se intervine pe arterele principale, unitățile medicale, unitățile de învățământ, instituțiile de intervenție, străzile pe care circulă mijloacele de transport în comun. În cea de-a doua etapă se intervine pe străzile de legătură cu arterele principale. În ultima etapă, utilajele ajung pe străduțele din interiorul cartierelor.

Având în vedere specificul anumitor zone în pantă, cum ar fi cartierul Șchei, activitatea de deszăpezire se face, și aici, în prima și a doua etapă.

 

 

 

 

Cotidian

FOTO Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, un fiasco. Târgul a fost închis de Poliția Locală, după mai multe sesizări

Publicat

in

Primăria Brașov a închis, în weekend, Festivalul de Plăcinte și Căpșuni, în urma unor verificări ale polițiștilor locali , care au scos la iveală o serie de nereguli în organizarea și desfășurarea evenimentului.

Ceea ce organizatorii de la Autentic Events anunțau ca un eveniment, de trei zile dedicate deserturilor, preparatelor tradiționale și produselor pe bază de căpșuni românești, s-a dovedit a fi un fiasco, din punct de vedere al salubrității, dar și al specificului anunțat.

Festivalul de Plăcinte și Căpșuni a fost programat pentru perioada 15 – 17 mai, în zona Lacului Noua, organizatorii promițând „un weekend plin de savoare, deserturi spectaculoase și preparate care transformă pofta în sărbătoare”. Vizitatorii ar fi trebuit să găsească aici „de la plăcinte uriașe cu căpșuni și brânză dulce, langoși pufoși și deserturi cremoase, până la înghețata artizanală cu căpșuni și limonade fresh”, dar și mâncare tradițională, făcută pe grătar. Doar că Poliția Locală a constatat altceva la fața locului.

„Din păcate, numeroasele sesizări venite din partea cetățenilor, coroborate cu verificările efectuate în teren de polițiștii locali, au scos la iveală aspecte pe care nu ar trebui să le întâlnim la un eveniment dedicat comunității. Au fost constatate nerespectări ale normelor de salubritate, prepararea și/sau comercializarea unor produse fără legătură cu specificul festivalului, precum și faptul că trenulețul destinat copiilor circula haotic pe aleile parcului, generând disconfort și punând în pericol siguranța persoanelor aflate în zonă. (…) Primăria Municipiului Brașov a dat dispoziție de închidere a târgului, ducerea la îndeplinire a acesteia fiind asigurată de Poliția Locală Brașov”, a transmis, luni, Poliția Locală Brașov.

Evenimentul a fost organizat de SC Autentic Events sRL, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și a Serviciului Public Administrare Piețe.

„Dincolo de imaginea compromisă a unui eveniment, astfel de derapaje afectează încrederea oamenilor și rezultatele eforturilor depuse de Primăria Municipiului Brașov pentru dezvoltarea unei vieți publice civilizate și sigure. În perioada următoare, Poliția Locală Brașov va intensifica acțiunile de control în cadrul tuturor evenimentelor organizate în municipiu, pentru ca fiecare manifestare desfășurată sub egida orașului să ofere tuturor participanților condiții în conformitate cu prevederile legale și siguranță.

Citește mai departe

Cotidian

Platforma de la literele de pe Tâmpa, în analiza Comitetului Local pentru Situații de Urgență Brașov. Primăria Brașov are în plan să realizeze lucrări de punere în siguranță

Publicat

in

Starea tehnică precară a platfotfomei de pe Tâmpa este cunoscută de mai mulți ani. La un moment dat, au apărut c\teva gauri în ea, care au fost acoperită cu niște ciment, astfel încât să nu se producă vreun accident.

Zilele trecute, problema platformei a reapărut în spațiul public, fiind lansată informația că suprastructura este șubredă și se poate prăbuși oricând. Cu toate acestea, duminică, pe platformă erau numeroși turiști care admirau priveliștea orașului.  

Pe de altă parte, primarul Brașovului, George Scripcaru, a declarat pentru Radio România Brașov FM că „situația reprezintă un risc pentru cetățeni, motiv pentru care va fi convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență, astfel încât intervențiile necesare să fie realizate cât mai repede”. De asemenea, el a anuțat că la această amenajare se vor realiza lucrări de punere în siguranță.

Platforma a fost amenajată la începutul secolului trecut și făcea parte dintr-un restaurant cu berărie, ce ulterior avea să primească denumirea de Bethlen. Restaurantul a ars în anul 1977, dar a rămas platforma.

Citește mai departe

Cotidian

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav primește certificare pentru Boeing 747 și intră pe piața marilor zboruri cargo

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor Boeing 747, deschizând noi oportunități pentru transportul cargo și investițiile logistice internaționale în centrul României.

Publicat

in

Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav a obținut certificarea oficială pentru operarea aeronavelor Boeing 747, unul dintre cele mai mari și cunoscute avioane cargo din lume.

Noua certificare confirmă capacitatea aeroportului brașovean de a gestiona operațiuni aeriene complexe și deschide perspective importante pentru atragerea companiilor logistice internaționale și dezvoltarea transportului cargo în centrul României, spune președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea. Acesta consideră că certificarea recent obținută de Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav reprezintă un moment strategic pentru economia regiunii și pentru viitorul aeroportului, ce poate transforma județul într-un important hub regional de dezvoltare și logistică aeriană

În prezent, Aeroportul Internațional Brașov poate susține aeronave de mari dimensiuni, de la Airbus A330 și Boeing 787 până la celebrul „Jumbo Jet”.

Citește mai departe

Trending