Euro falși tipăriți la Brașov, puși în circulație și la Galați

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea a trei persoane care ar fi plasat bani falși tipăriți de o grupare din Brașov, destructurată de procurori acum două săptămâni.

„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada octombrie 2020 – ianuarie 2021, inculpații au constituit, pe raza județului Galați, un grup infracțional organizat ce a procedat la punerea în circulație a unui număr de cel puțin 120 de bancnote falsificate (de 50 euro), provenite de la o grupare infracțională destructurată de către DIICOT – Serviciul Teritorial Brașov, la data de 27.01.2021 și a indus în eroare un număr de opt persoane vătămate cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de vânzare cumpărare, în scopul obținerii unor foloase materiale injuste, prejudiciul creat fiind de peste 6.400 euro”, arată comunicatul remis de DIICOT.

Anchetatorii gălățeni i-au ridicat ieri pe cei trei suspecți, sub acuzația de „constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la falsificarea de valori străine” în formă continuată, „punere în circulație de valori falsificate” în formă continuată şi „înșelăciune” în formă continuată, toate în concurs real.

Cei 3 au fost prezentați Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.