Ramai la curent!

Investitii

FOTO&VIDEO. Una din cele mai utilizate săli de sport din judeţ se extinde cu bazin de înot şi bază de recuperare

Publicat

in

Una dintre cele mai intens utilizate săli de sport din județul Brașov, cea de la Ghimbav, va fi extinsă și modernizată. Construită printr-un program guvernamental, sala va fi acum extinsă cu un bazin de înot acoperit, de dimensiuni semi-olimpice, o zonă de recuperare pentru sportivi, jacuzzi, sauna, sală de fitness și cu încă o serie de tribune. Primarul orașului Ghimbav, Ionel Fliundra, spune că investiția se află acum în etapa de pregătire a studiului de fezabilitate, urmând a fi propusă spre finanțare Companiei Naționale de Investiții. 

„Ne ocupăm de documentaţia tehnico-economică în această perioadă. Am lansat licitaţia pentru a desemna firma care să facă studiul de fezabilitate şi la 9 februarie, termenul de depunere a ofertelor pentru acest contract, am primit şapte propuneri de colaborare. Vom evalua ofertele şi vom desemna firma care va face documentaţia tehnico-economică. Cu această documentaţie vom propune proiectul către Compania Naţională de Investiţii, iar în cazul în care nu vor reuşi să atragem de aici finanţarea, suntem pregătiţi să finanţăm noi înşine, de la bugetul local. Obiectivul nostru este ca anul acesta să fie deschis șantierul”, a precizat primarul Ionel Fliundra.

 

 

În ultimii ani, sportul a devenit foarte important la Ghimbav, odată cu înfiinţarea ma multor cluburi sportive de diverse discipline, finanţare, în cea mai mare parte, de sponsori care au sedii şi zone de producţie în localitate. Sala de sport este utilizată de clubul de handbal din localitate şi de clubul de gimnastică şi este în mod regulat gazda unor competiţii regionale şi naţionale. În acest context, primăria îşi doreşte să modernizeze şi să extindă sala. 

 

„Cred că este cea mai folosită sală de sport din județul Brașov. Avem multe secții sportive aici, cu un număr mare de copii legitimați. Ghimbavul a devenit în ultimii ani, un pol al handbalului, de exemplu, şi vrem să susţinem asta. De asemenea, planul nostru este ca de bazinul de înot să beneficieze toți copii din Ghimbav, de la cele mai mici vârste, nu doar sportivii legitimaţi”, a spus primarul Fliundra. 

Investitii

Primăria Ghimbav a lansat licitația pentru amenajarea unei zone de evenimente. Primul festival va fi Rockstadt Extreme Fest

Publicat

in

Ghimbavul este, din acest an, gazda celui mai mare festival rock din România, Rockstadt Extreme Fest, după mulți ani în care evenimentul s-a desfășurat la Râșnov. Pentru ca acest festival să se desfășoare în cele mai bune condiții pe noul amplasament, Primăria Ghimbav va realiza o serie de lucrări de amenajare, iar în această perioadă caută un constructor.
Licitația de lucrări, cu o valoare estimată de 39.504.676 lei, fără TVA, a fost lansată pe platforma electronică de achiziții publice, iar ofertele sunt așteptate până în 8 aprilie.

Ce lucrări sunt prevăzute pentru viitorul centru de evenimente de la Ghimbav

Terenul alocat zonei de evenimente are o suprafață totală de 7 hectare și este situal spre Brașov, în vecinătatea drumului național DN 1,
Printre altele, prin acest proiect, vor fi amenajare platforme betonate pentru două scene, alei pietonale, zone de alimentație publică, zone de parcare, zone pentru spectatori, zine de relaxare. De asemenea, va fi realizat iluminat public.
Conform Primăriei Ghimbav, în periodele în care nu va găzdui festivaluri, zona de evenimente va avea funcțiunea de parc.

Citește mai departe

Investitii

Olympus Foods investește 7,5 milioane euro pentru o nouă hală la Fabrica de Lapte Brașov

Publicat

in

Olympus Foods România, unul dintre cei mai mari producători de lactate din regiune și lider în colectarea laptelui de la fermierii din România, va construi o nouă hală la Fabrica de Lapte Brașov, cu suprafață de 7.100 metri pătrați. Obiectivul noii investiții, în valoare de 7,5 milioane euro, este de a extinde capacitățile de producție și depozitare ale fabricii. Investiția vine la aproximativ un an de la inaugurarea centrului logistic de peste 40 de milioane euro, un proiect cu suprafață totală de 13.500 mp și depozit frigorific high-bay în care se stochează peste 32.000 de paleți cu produse.

„Noua investiție continuă dezvoltarea sustenabilă a Fabricii de Lapte Brașov, sporind în mod semnificativ capacitățile noastre de producție și furnizare a lactatelor Olympus. Este o evoluție firească, ce are rolul de a răspunde cererii în ascensiune pentru alimente de calitate, pe măsură ce brandul Olympus se extinde în tot mai multe țări europene. Pentru noi, această nouă investiție reprezintă o validare a calității pe care o livrăm de peste 25 de ani consumatorilor din România și a bunelor relații pe care le-am construit cu partenerii noștri locali și internaționali”, a declarat Dimitrios Kelas, Director General Olympus Foods Romania.

Olympus propune o investiție care să respecte și mediul

Noua hală este proiectată să respecte cerințe stricte de eficiență energetică și responsabilitate în utilizarea resurselor, urmărindu-se ca aceasta să aibă o amprentă minimă asupra mediului, atât în faza de construcție, cât și în faza de operare. Aceste reguli au guvernat toate investițiile realizate la nivelul Fabricii de Lapte Brașov, de la construcția sa în 2011 și până în prezent, iar odată cu startul lucrărilor la noua hală, valoarea totală a acestor investiții se ridică la 217,5 milioane euro.

„Dezvoltarea capacităților de producție și stocare ale Fabricii de Lapte Brașov se află într-o fază cu ritm accelerat, care a dus în ultimii 5 ani la investiții de 70,7 milioane euro. Dovadă stă faptul că, la mai puțin de doi ani de la intrarea în funcțiune a noului centru logistic, demarăm construcția unei hale ce urmează a găzdui noi linii de producție și spații pentru depozitare. Ceea ce doresc să punctez este că această nouă investiție, ca și toate celelalte de până acum, vine ca răspuns la creșterea organică a cererii și este corelată cu volumele de lapte pe care ni le pot furniza partenerii noștri, cei peste 1.200 de fermieri din România”, a declarat Adrian Cornea, Plant Manager Fabrica de Lapte Brașov.

Pe lângă noul centru logistic, printre proiectele majore implementate până acum se mai numără dotarea fabricii cu stație de extragere a biogazului din apa uzată, instalarea unui sistem fotovoltaic pentru a reduce consumul de energie electrică din surse convenționale și adopția noilor tehnologii ce reduc impactul ambalajelor asupra mediului. În categoria tehnologiilor inovatoare se încadrează lansarea în premieră a laptelui în ambalaj r-PET 100% reciclabil sau a paharelor de iaurt din r-PET cu etichete detașabile care facilitează colectarea selectivă și reciclarea. Acestora li se adaugă noul magazin Olympus al Fabricii de Lapte Brașov, deschis în decembrie 2025 și care oferă produse la preț de producător comunităților din județ.

Citește mai departe

Investitii

Implicarea IAR Brașov în proiectul elicopterului H 225M este incertă. Airbus vrea o comandă de 42 de aparate de zbor, România își permite doar 12 exemplare

Publicat

in

Parteneriatul Airbus – IAR Brașov pentru implicarea companiei de la Ghimbav în realizarea elicopterului militar H 225M în România este incert. Francezii cer o comandă de 42 de unități, însă România este dispusă să cumpere doar 12 aparate de zbor, prin Programul SAFE.

Cerința francezilor a fost anunțată de Airbus, în 24 martie, printr-un comunicat de presă.

„România este o țară strategică pentru noi. Suntem pregătiți să ne extindem activitatea aici, creând locuri de muncă în tehnologia de vârf și un lanț de aprovizionare solid care să deservească atât România, cât și piața globală. În cazul proiectului H225M, piatra de temelie a angajamentului nostru față de România, cooperarea industrială completă va fi implementată în urma unei comenzi de 42 de unități”, a declarat Georges Durdilly, director general al Airbus Helicopters în România, conform acestui comunicat de presă.

În schimb, încă din luna ianuarie, ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat pentru Defense Romania că România va achiziționa 12 elicoptere H225, în valoare de 850 de mlioane de euro. El a menționat că nevoile Armatei sunt mai rari, însă resursele financiare nu permit o achiziție de mai mare anvergură.

Tot atunci el a dat de înțeles că este puțin probabilă implicarea industriei de apărare din România în producția elicopterel ce urmează să fie achizițonate de țara noastră.

„La numărul de elicoptere cumpărate nu se poate muta, în totalitate, producția în România”, a declarat Miruță.

Citește mai departe

Trending