Ramai la curent!

Politica

Propunerea liberalilor brașoveni: biroul „consilierului de cartier” din Tractorul să devină sală de clasă a Grădiniței nr. 35. În consiliul local, subiectul a fost politizat de conducerea Primăriei

Publicat

in

Folosit mulți ani de PNL Brașov drept birou al „consilierului de cartier”, spațiul de pe strada Bronzului nr. 5 (aflat în proprietatea municipiului Brașov) din cartierul brașovean Tractorul a fost predat zilele trecute de chiriaș către SC RIAL SRL (firmă aflată în subordinea Consiliului Local Brașov). Anunțul a fost făcut miercuri, într-o conferință de presă de fostul consilier local PNL de Tractorul, Adrian Oprică, dar și de Radu Paul, actualul ales liberal care are arondat acest cartier. 

Adrian Oprică a anunțat că spațiul de pe strada Bronzului era închiriat pe numele lui, iar cererea prin care solicită rezilierea contractului de închiriere a fost depus la SC RIAL SRL în 23 februarie. 

„Am discutat cu actualul actualul consilier local liberal care se ocupă de cartierul, Radu Paul, iar propunerea noastră este ca acest spațiu să fie dat în folosința Grădiniței nr. 35, pentru amenajarea unul spațiu educațional”, a declarat Oprică.

La rândul său, Radu Paul a menționat că pe lângă pe lângă spațiul de pe strada Bronzului nr. 5, a mai fost identificate încă două în cartier, administrate tot de RIAL SRL. ACele spații, la fel, ar putea fi date în administrare Grădiniței nr. 5.

„Având în vedere că în ultimii ani, cartierul s-a extins foarte mult, cererea de locuri în grădinițe a crescut foarte mult. Problema s-a acutizat în această perioadă, din cauza măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Cred că prim amenajarea celor trei spații către Grădinița nr. 35, capacitatea acesteia va crește cu aproximativ 50 de locuri”, a declarat Radu Paul. 

 

Radu Paul menționat că va discuta cu colegii liberali din Deliberativul local acest subiect, iar dacă aceștia vor fi de acord, va fi pregătit un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care cele trei spații să fie date în folosința grădiniței amintite. 

În Consiliul Local, propunerea s-a transformat într-o „răfuială” politică

Propunerea privind darea în folosința grădiniței celor trei spații din Tractorul a fost prezentată de Radu Paul și în ședința de plen a Consiliului Local Brașov de miercuri. Dar primarul Allen Coliban și viceprimarul Flavia Boghiu au folosit această temă pentru a se mai „răfui” puțin cu Adrian Oprică. Atât primarul Brașovului, Allen Coliban, cât și viceprimarul Flavia Boghiu  au spus că spațiul de pe Bronzului ar fi trebuit predat imediat după alegeri de consilierul local Adrian Oprică, având în vedere că acesta și-a pierdut mandatul.

„Orice propunere de amenajare trebuie să treacă prin Direcția Tehnică. Înainte de a bate la ușa grădiniței și să-i întrebăm daca au nevoie de spații, trebuie să asigurăm că acestea sunt propice. Apreciez faptul că domnul fost consilier renunță la spațiu după șase  luni de la pierderea mandatului. Cred că este un gest de normalitate. Cred că încearcă să ascundă aceste șase luni de întârziere sub o intenție lăudabilă”, a declarat primarul. 

Totodată, Flavia Boghiu a aruncat „săgeată” către Radu Paul, afirmând: „Nu înțeleg care este rolul dumneavoastră în această tranzacție. Probabil că nu sunteți la curent cu modul în care se atribuie spații”. 

 

Citește mai departe
1 Comentarii

Politica

Augustin Hagiu (deputat PSD Brașov): Introducem în legislație conceptul de „spațiu de siguranță” la semafor. Pentru că motocicleta nu are culoare politică

Publicat

in

Camera Deputaților se pregătește să voteze în plen modificările aduse Codului Rutier prin care se introduce, pentru prima dată în legislația românească, conceptul de „spațiu de siguranță” la semafor: o zonă marcată de 3 metri, plasată în fața coloanei de mașini la intersecțiile semaforizate și la trecerile cu calea ferată. Acolo, motocicliștii și mopediștii se vor putea poziționa legal în fața autoturismelor când semaforul e pe roșu. Este exact modelul aplicat de ani buni în marile capitale europene, cunoscut sub numele de „advance stop box”, un model european cu rezultate dovedite în fluidizarea traficului și creșterea siguranței rutiere. În plus, motocicliștii vor avea dreptul să se strecoare printre coloanele de mașini oprite la roșu sau la calea ferată, cu condiția să nu depășească 20 km/h, să păstreze o distanță laterală suficientă și să nu îi încurce pe ceilalți participanți la trafic. Practic, filtering-ul, manevra pe care orice motociclist o cunoaște din capitalele europene, devine o practică legală și în România. Un alt câștig important este că motocicletele și mopedele vor putea circula pe banda dedicată mijloacelor de transport în comun, în condițiile stabilite de administratorul drumului.

De ce contează asta pentru toți șoferii, nu doar pentru motocicliști

„Sunt aproape 225.000 de motociclete și peste 6.600 de mopede înmatriculate în România. Vorbim de o comunitate mare, nu de o nișă. Iar fiecare motociclist care alege să meargă pe două roți în loc de patru este o mașină în minus la semafor”, a explicat deputatul Augustin Hagiu (PSD Brașov).

Datele arată că Bucureștiul este, de ani buni, cea mai aglomerată capitală din Uniunea

Europeană. În 2025, un șofer bucureștean a pierdut, în medie, 171 de ore în trafic, cu 15% mai mult decât în 2024, conform TomTom Traffic Index. Un studiu belgian citat de inițiatorii proiectului arată că, dacă 10% dintre șoferi ar renunța la mașină în favoarea unui scuter sau a unei motociclete, timpul mediu de așteptare în trafic ar putea scădea cu până la 40%.

„Le dăm celor care vor să meargă pe motocicletă reguli normale, care funcționează deja în toată Europa. Iar de asta vor beneficia toți cei care rămân pe patru roți, pentru că vor avea mai puține mașini în față la semafor. Vreau să le mulțumesc, pe această cale, colegilor din Comisia pentru transporturi și infrastructură pentru sprijinul acordat acestui proiect și pentru amendamentele care au îmbunătățit forma finală a textului. A fost o muncă serioasă, făcută responsabil, dincolo de orice calcul politic. Vreau, însă, să spun un lucru foarte clar: o asemenea schimbare cere maturitate și responsabilitate din partea tuturor, cel puțin în primii ani de la aplicare. Șoferii au nevoie de timp să se obișnuiască cu motocicletele care vin în față la semafor, iar motocicliștii trebuie să înțeleagă că noul cadru legal nu este o invitație la abuz. Cei 20 km/h, distanța de siguranță și respectul față de ceilalți participanți la trafic nu sunt detalii, sunt chiar fundamentul acestei reforme. Doar așa o regulă europeană bună va funcționa și pe străzile din România”, a încheiat deputatul

Citește mai departe

Cotidian

Cum îl face haina pe om: Sacoul lui Scripcaru, motiv de dispută în „războiul bulelor”

O dispută online pornită de la sacoul purtat de primarul Brașovului, George Scripcaru, readuce în atenție felul în care rețelele sociale transformă subiecte minore în teme centrale de dezbatere publică, în timp ce probleme importante rămân în plan secund.

Publicat

in

Zilele trecute, pe plan local, rețelele sociale au fost luate cu asalt, după o postare în care era prezentat un „caz revoltător” pentru Brașov. Primarul municipiului, George Scripcaru, a mers pe teren cu un sacou. „Bula USR” a reacționat instantaneu pe rețelele sociale, „dezvăluind” că haina primarului costă peste 8.200 de dolari. Mesajul subliminal, nescris, al acestei postări se dorea probabil să fie acela că „în timp de poporul moare de foame, primarul aruncă mii de dolari pe haine de lux”…

Această acuzație deosebit de gravă a fost „combătută cu fermitate” de edil, tot pe rețelele de socializare. Scripcaru a spus – cum altfel decât tot printr-un reel, că haina a costat „undeva la 300 de euro” și că este veche de trei ani.

Ba mai mult, s-a oferit să își vândă haina de pe el cu 400 de euro, pentru a avea și un profit.

Astfel de non-subiecte sunt frecvente în spațiul public, pentru cei care derulează campanii de acest tip fiind mult mai ușor să „agațe” audiența. De altfel, exemple recente în acest sens sunt și ceasurile lui Grindeanu. La fel cum, în trecut, vizate de astfel de „dezvăluiri” erau pantofii sau poșetele Elenei Udrea.

În tot acest timp, atât pe plan local, cât și pe plan național, trec „pe sub radar” subiecte și decizii importante, iar când acestea „explodează” este prea târziu.

Citește mai departe

Cotidian

Brașovul câștigă din parcurile industriale. Consiliul Județean încasează dividende de aproape 870.000 de lei de la Carfil și Metrom

Carfil Industrial Parc și Metrom Industrial Parc, companii aflate în subordinea Consiliului Județean Brașov, au încheiat anul 2025 pe profit și vor aduce aproape 870.000 de lei la bugetul județean sub formă de dividende.

Publicat

in

Cele două societăți comerciale aflate în subordinea Consiliul Județean Brașov, care administrează platforme industriale în județ, au încheiat anul 2025 pe profit, iar administrația județeană urmează să încaseze dividende de aproape 870.000 de lei.

Este vorba despre Metrom Industrial Parc SA și Carfil Industrial Parc SA, două companii care gestionează infrastructura industrială a județului și care au raportat rezultate financiare pozitive pentru anul trecut.

Potrivit documentelor supuse aprobării în ședința de plen a Consiliului Județean din 7 mai, Metrom Industrial Parc SA a înregistrat în 2025 un profit net de 779.730 de lei. Din această sumă, administrației județene îi revine un dividend de 379.869 de lei, reprezentând jumătate din profitul distribuibil.

La rândul său, Carfil Industrial Parc SA a raportat un profit net de peste un milion de lei, respectiv 1.039.987 de lei. Consiliul Județean Brașov va încasa de aici dividende în valoare de 490.086 de lei.

În total, cele două societăți vor aduce la bugetul județean suma de 869.955 de lei, bani care pot fi utilizați pentru investiții sau proiecte administrative.

În paralel, administrația județeană continuă procesul de reorganizare a celor două entități economice. Oficialii CJ Brașov au anunțat deja intenția de fuziune între Carfil și Metrom, măsură care ar urma să reducă cheltuielile administrative și să eficientizeze activitatea economică a celor două parcuri industriale.

Citește mai departe

Trending