COVID-19. Municipiul Braşov, aproape de 7,5 cazuri la mie. Dacă merge în acelaşi ritm, săptămâna viitoare va da „stingerea” de la ora 20.00/ Alte două localităţi din judeţ au incidenţă de peste 7,5

Numărul cazurilro active de COVID-19 creşte în continuare în judeţul Braşov, ajungând azi la 5,23 la mie, faţă de 5,02 ieri. Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică, în judeţ sunt azi 3399 de cazuri active. 

Două localităţi au cifre care le-ar „califica” pentru restricţiile extinse, cu închiderea magazinelor de la ora 18.00 şi restricţii de circulaţie de la ora 20.00, în fiecare zi a săptămânii. Este vorba despre Ghimbav, unde incidenţa este azi de 7,56 la mie, la fel ca şi ieri, şi comuna Sânpetru, unde rata de infectare e de 7,55 la mie, în scădere faţă de ieri, când era 7,95. 

Dacă cifrele se vor menţine la acelaşi nivel, cele două unităţi administrativ teritoriale au şanse mari de a aplica, de luni, restricţiile impuse de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Implementarea acestora a fost amânată vineri, premierul Florin Cîţu anuţînd că măsurile vor intra în vigoare de mâine. 

Cifre în creştere, spre limita de 7,5 la mie, se înregistrează azi şi în municipiul Braşov, unde incidenţa este de 7,48 la mie, de la 7,14 cât era cu o zi înainte. Dacă acest ritm de creştere a ratei de infectare se menţine, este posibil ca şi municipiul Braşov să aplice, de săptămâna viitoare, măsurile zilnice – cu închiderea magazinelor de la ora 18.00 şi restricţii de circulaţie de la ora 20.00. 

Per total, în judeţul Braşov, incidenţa cumulată pe fiecare localitate în parte, în ultimele 14 zile, se prezintă astfel:

 

Localitate  Incidență
Parau 4.33
Harman 3.92
Sanpetru 3.86
Ghimbav 3.58
Brasov 3.24
Cristian 3.10
Bran 2.98
Sinca Noua 2.97
Tarlungeni 2.86
Prejmer 2.66
Predeal 2.60
Dumbravita 2.46
Bunesti 2.41
Sacele 2.33
Rasnov 2.19
Halchiu 2.17
Victoria 2.10
Voila 2.09
Bod 2.00
Codlea 1.92
Vulcan 1.91
Zarnesti 1.85
Dragus 1.70
Ucea 1.61
Rupea 1.47
Moieciu 1.47
Ormenis 1.40
Sercaia 1.34
Hoghiz 1.34

 

Mandra 1.29
Fagaras 1.27
Harseni 1.26
Vistea 1.22
Fundata 1.19
Feldioara 0.91
Augustin 0.91
Teliu 0.87
Sinca 0.77
Comana 0.64
Poiana Marului 0.60
Maierus 0.58
Apata 0.54
Lisa 0.53
Beclean 0.48
Budila 0.40
Homorod 0.37
Cata 0.36
Crizbav 0.33
Vama Buzaului 0.27
Ungra 0.00
Ticusu 0.00
Soars 0.00
Sambata de Sus 0.00
Recea 0.00
Racos 0.00
Jibert 0.00
Holbav 0.00
Cincu 0.00

 

 

 

1 Trackback / Pingback

  1. Rata incidenţei COVID creşte accelerat în judeţul Braşov. Peste 260 de cazuri noi în ultimele 24 de ore – My Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.