FOTO&VIDEO. Protest anti-mască și la Brașov. S-a scandat și „Jos televizorul!” și s-a jucat „Hora Unirii”

Unii cu mască, alții fără mască, aproximativ 100 de brașoveni au participat sâmbătă la un protest anti mască ce s-a desfășurat la nivel național. De altfel, una dintre principalele scandări a fost „Fără mască”. 

 

Printre altele, cei care au vorbit în timpul protestului  faptul că autoritățile transmit informațiile astfel încât să „bage frica în oameni” . 

„Nu frica ne însănătoșește. Cât au vorbit despre prevenția acestei boli. Ce se face pentru prevenirea acestei boli. Se tratează numai atunci când nu mai poți respira. Cine știe ce le face acestor oameni în spitale, care sunt închise? Cum știm ce tratamente au avut oamenii ăia? Cum știm de ce au murit, când nu se fac autopsii?”, a declarat una dintre vorbitoarele la protest. 

 

De asemenea, a fost adusă în discuție și presa, una dintre vorbitoare spunând că fiecare om este liber, moment în care oamenii au scandat „Jos televizorul!”. 

 

 

Un copil a scandat „Vrem Paștele! Vrem la școală!”. 

S-a vorbit și despre anxietatea cauzată de efectele restricțiilor, despre vibrația emanată de frică. „Vedem la televizor stiri despre Covid-ul care omoară”, a spus una dintre vorbitoare. 

Protestul a început la ora 15.00 și s-a încheiat aproape de ora 18.00.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.