Ramai la curent!

Educație

Încă un grup de părinți din Tractorul solicită Primăriei Brașov să rezolve problema lipsei de spațiu dintr-o grădiniță de cartier

Publicat

in

Un alt grup de părinţi de la o grădiniţă din Tractorul îi solicită primarului Allen Coliban să îşi îndrepte atenţia spre nevoia de spaţiu la nivelul unităţilor de învăţământ preşcolar din cartierul Tractorul – o zonă unde extinderea grădiniţelor nu a ţinut pasul cu dezvoltarea cartierului. 

Consiliul reprezentativ al părinţilor de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 35 Braşov, reprezentat prin președinte Bede Timea, vicepreședinte Dascălu Andreea și vicepreședinte Marian Georgel Victorel, a semnat o petiţie adresată primarului, prin care cere Municipaităţii să recupereze trei spaţii aflate la parterul clădirii din strada Bronzului nr. 5, bl. 505, pentru a le pune la dispoziţia unităţii de învăţământ, care are insuficiente locuri faţă de cerere. Spaţiile respective aparţin Municipiului Braşov şi sunt administrate de SC RIAL SRL – firma Primăriei, iar recuperarea lor şi punerea lor la dispoziţia grădiniţei ar face posibilă crearea unui număr de 50 de locuri noi pentru copii dar şi amenajarea unui cabinet medical, spun părinţii.

Petiţia semnată de părinţii de la Grădiniţa nr. 35 cu Program Prelungit din Tractorul se găseşte AICI. Textul ei este următorul: 

Petiție privind recuperarea spațiilor Grădiniței cu program prelungit nr. 35, Brașov, de la Primăria Municipiului Brașov

In atenția Domnului primar Allen Coliban,


         Consiliul reprezentativ al părinților Grădiniței cu program prelungit nr 35 Brașov, reprezentat prin președinte Bede Timea, vicepreședinte Dascălu Andreea și vicepreședinte Marian Georgel Victorel, prin prezenta, dorim recuperarea celor 3 spatii aflate la parterul clădirii din strada Bronzului, nr. 5, bl. 505, Grădiniței cu program prelungit nr. 35, Brașov.

         Vă aducem la cunoștință următoarele argumente:
1. În trecut grădinița a funcționat în regim de creșă, având toate spațiile necesare desfășurării activităților (săli de clasă, precum și spații comune: holuri, vestiare, cabinet medical, grupuri sanitare, bucătărie, depozite, uscătorie și spălătorie) jumătate dintre aceste spații fiind momentan în administrarea S.C. RIAL S.R.L și în proprietatea Primăriei Municipiului Brașov, nefiind utilizate.

  1. Existența unui număr mare de solicitări pentru înscrierea în învățământul preșcolar, solicitări care nu pot fi soluționate favorabil din cauza lipsei de spațiu.
  2. Lipsa unui spațiu corespunzător amenajării unui cabinet medical, atât de necesar în această perioadă.
  3. 4. Existența mai multor demersuri, adresate în anii anteriori Primăriei Municipiului Brașov, privind recuperarea acestor spații, demersuri care au rămas nesoluționate.
  4. Alocarea acestor spații ar face posibilă creearea unui număr de 50 de locuri pentru înscrierea preșcolarilor, precum și amenajarea unui cabinet medical.

În speranța că această petiție va avea ECOU, consiliul reprezentativ al părinților din cadrul Grădiniței cu program prelungit nr. 35 Brașov, VĂ MULȚUMEȘTE!

 

Reamintim că o petiţie similară a fost depusă şi de către Comitetul reprezentativ al părinţilor de la Grădiniţa nr. 33 din Tractorul, care a intervenit solicitând primarului să urgenteze demersurile de preluare a spaţiului rămas de la Asociaţia Culturală Musashino, pentru a fi amenajat şi transformat în clase pentru grădiniţă.

Educație

Peste 400 de alergători, așteptați la Crosul Universității Transilvania

Peste 400 de participanți sunt așteptați joi la Crosul Universității Transilvania din Brașov, un eveniment care aduce împreună studenți și profesori pe un traseu de 1,5 kilometri prin ora

Publicat

in

Joi, 7 mai 2026, campusul Universității Transilvania din Brașov devine punctul de întâlnire pentru sute de studenți, profesori și angajați care vor lua startul într-un eveniment dedicat mișcării și spiritului de comunitate. Crosul Universității Transilvania, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, aduce laolaltă mediul academic într-o competiție sportivă cu miză simbolică: promovarea unui stil de viață activ.

Startul va fi dat la ora 10:30, în fața cantinei de pe strada Memorandului, într-o atmosferă animată de muzica difuzată de DJ-ii Radio Campus Transilvania. Traseul, de aproximativ 1,5 kilometri, va străbate strada Lungă și se va încheia în centrul orașului, în zona Rectoratului, pe Bulevardul Eroilor.

Interesul pentru competiție pare să fie unul ridicat, după cum au transmis organizatorii de la Universitatea Transilvania. Peste 400 de participanți s-au înscris deja la cros, ei fiind împărțiți în trei categorii – studenți, studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sporturi Montane și cadre didactice și personal administrativ.

Organizatorii au pregătit medalii, diplome și premii pentru primii trei clasați, atât la feminin, cât și la masculin, în fiecare categorie.

Citește mai departe

Educație

Profesorii din Brașov se reunesc pentru combaterea abandonului școlar la conferința „Arhitectura Școlilor Active”. AGENDA EVENIMENTULUI

Zeci de profesori din Brașov participă în 26 aprilie la conferința „Arhitectura Școlilor Active”, unde sunt discutate soluții pentru reducerea abandonului școlar și sprijinirea elevilor din medii vulnerabile.

Publicat

in

Peste 70 de cadre didactice din Brașov sunt așteptate pe 26 aprilie, la Hotel Aro Palace, la conferința „Arhitectura Școlilor Active”, un eveniment dedicat găsirii de soluții concrete pentru prevenirea abandonului școlar.

Inițiativa vine din partea Fundației Comunitare Brașov, cu sprijinul Țiriac International Foundation și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov (IȘJ). Conferința face parte din programul „Fondul Școlilor Active”, care urmărește dezvoltarea unor medii educaționale incluzive, în care copiii sunt implicați activ în procesul de învățare.

Organizatorii spun că evenimentul vine într-un context îngrijorător, în care rata abandonului școlar timpuriu în România se situează la aproximativ 16–17%, una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. Organizatorii propun astfel o abordare integrată, bazată pe metode moderne de predare, activități interactive și implicarea familiei în educație.

Agenda evenimentului include ateliere de literație, numerație și dezvoltare cognitivă, susținute de specialiști din domeniu și se va încheia cu Gala Școlilor Active, unde vor fi premiate inițiativele locale din unități de învățământ implicate deja în program.

Program implementat în mai multe școli din mediul rural

În ultimul an, proiectul a fost implementat în mai multe școli din mediul rural, beneficiind sute de elevi și zeci de profesori, prin activități remediale, mentorat și implicarea părinților în viața școlară.

În prima ediție Start-up a programului Fondul Școlilor Active au fost implementate 5 proiecte în școlile din Budila, Augustin, Racoș, Crizbav și Școala nr. 1 Râșnov, beneficiarii fiind 395 de copii. 

În a doua etapă a programului, cea de intervenție intensivă și structurată, în faza de Follow-Up sunt în implementare 3 proiecte în școlile din Budila, Racoș și Crizbav. În cadrul acestei intervenții, cei 32 de profesori au participat la 4 formări: literație, numerație, metoda Feuerstein și Cercul Siguranței și au beneficiat de mentorat integrat privind susținerea și asigurarea unui cadru de dezvoltare adaptat pentru cei 105 copii implicați în program.

În perioada noiembrie 2025 – februarie 2026, acești copii au participat fiecare la minimum 66 de ore remediale, de sport și de dezvoltare cognitivă. De asemenea, părinții lor au avut posibilitatea de a participa la Școala Părinților, pentru a-și dezvolta competențele de parenting, de susținere emoțională și pentru a construi un parteneriat valoros cu școala.

De asemenea, în prezent, sunt în implementare, în a doua ediție Start Up încă 3 proiecte în școlile din Hoghiz, Ormeniș și Apața.

Citește mai departe

Educație

Cursuri feroviare cu practică și echipamente moderne. Cât costă și cât durează să devii mecanic de locomotivă, impiegat sau acar în 2026

CENAFER pregătește o nouă sesiune de cursuri pentru meserii feroviare, cu admitere și examene desfășurate online. Candidații vor beneficia de formare practică, inclusiv cu echipamente moderne, într-un domeniu tot mai căutat.

Publicat

in

Cei care își doresc o carieră în domeniul feroviar au, în curând, o nouă oportunitate, respectiv cursurile organizate de Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară (CENAFER.). Acestea ar urma să înceapă luna viitoare, iar procesul de admitere vine cu schimbări importante, anunță organizatorii.

CENAFER a publicat deja tematica și bibliografia pentru programele de calificare, care vizează mai multe meserii esențiale precum mecanic de locomotivă, șef de tren, impiegat de mișcare sau acar. Candidații mai au timp să se pregătească până la examenul de admitere, programat, cel mai probabil, în luna mai. Până atunci, organizatorii cursurilor testează aplicația online care va fi utilizată pentru accesul la examen.

Noutății în admiterea la cursurile CENAFER

O noutate majoră în acest an este digitalizarea aproape completă a procesului. Înscrierea, depunerea documentelor și plata taxei de 100 de lei se vor face exclusiv online, printr-o platformă dedicată. Inclusiv examenul de admitere va fi susținut online, la disciplinele Matematică, Fizică și Limba Română, la nivel de gimnaziu și început de liceu.

După promovarea examenului, cursanții vor urma un program de formare de aproximativ nouă luni, care include atât pregătire teoretică și practică, cât și un stagiu în producție la operatori feroviari. În plus, costurile cursurilor vor putea fi achitate în rate, o facilitate menită să atragă mai mulți candidați.

Un alt element de noutate este introducerea unui echipament modern de instruire, furnizat de o companie americană, care va permite viitorilor mecanici de locomotivă să exerseze în condiții apropiate de cele reale.

Programele de calificare profesională organizate de CENAFER, nivelurile de calificare, durata și tarifele acestora

Sursa: Club Feroviar

Citește mai departe

Trending