Ramai la curent!

Cotidian

Promisiuni în „Orașul medical”. Primăria Brașov și Consiliul Județean anunță două spitale noi, construite cu bani europeni sau de la bugetul de stat

Publicat

in

Chiar dacă proiectul noului spital al Brașovului este într-o fază incipientă, nefiind aprobat măcar studiul de fezabilitate, iar finanțarea prin Planul Național de Relansare și Reziliență fiind, deocamdată, incertă, autoritățile brașovene se gândesc deja la un al doilea spital nou în oraș: unul de infecțioase și pneumoftiziologie.  Ba mai mult, și pentru construirea celei de-a doua unități, Primăria Brașov și Consiliul Județean Brașov speră ca banii să vină de la bugetul de stat sau din fonduri europene. 

Astfel, în ședința de plen din 25 martie, Consiliul Local Brașov va dezbate două proiecte de hotărâre privind privind aprobarea unor protocoale de colaborare între Ministerul Sănătății, Consiliul Județean Brașov și Municipiul Brașov pentru realizarea investițiilor „Spitalul Clinic Regional de Urgență” și „Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumofiziologie”.

Reamintim că încă de anul trecut Consiliul Județean Brașov a început demersurile pentru preluarea Spitalului de Boli Infecțioase de către Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, însă procedura nu a fost încheiată din cauza pandemiei de coronavirus. 

Ce responsabilități au părțile în cazul celor două proiecte 

Ministerul Sănătății 

În cazul spitalului regional, printre altele, Ministerul Sănătății asigură, în baza documentațiilor tehnico-edilitare transmise de autoritățile locale și a documentației tehnice elaborate de Consultant, finanțarea investiției din fonduri nerambursabile, bugetul de stat sau alte surse de finanțare”. Tot ministerul este cel care se va ocupa de elaborarea, aprobarea și promovarea proiectele de acte normative necesare înființării, organizării și funcționării spitalului. 

În ceea ce privește Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, în proiectul protocolului se arată tot că ministerul asigură, în baza documentațiilor tehnico-edilitare transmise de autoritățile locale și a documentației tehnice elaborate, finanțarea investiției noului spital din fonduri nerambursabile, bugetul de stat sau alte surse de finanțare pentru obiectivul de investiție Spital Clinic de Boli Infecțiose și Pneumoftiziologie Brașov”.

Tot ministerul este cel care se va ocupa de promovarea și aprobarea actelor normative. 

Consiliul Județean Brașov

În ambele se arată că  „având în vedere rolul UAT Județul Brașov de a asigura managementul activității medicale de pe raza municipiului Brașov, asigură experții tehnici de specialitate medicală care vor acorda sprijin tehnic UAT Municipiul Brașov si consultanților/proiectantului
acestuia in procesul de elaborare a studiului de fezabilitate”. 

Municipiul Brașov

În ambele protocoale se arată că municipalitatea brașoveană va pune la dispoziție terenul și se va ocupa de elaborarea documentațiilor urbanistice și se ocupă de obținerea avizelor. Dacă pentru „Regional” terenul este deja alocat, pentru noul spital de Infecțioase și Pneumoftiziologie amplasamentul nu a fost stabilit, însă, având în vedere declarațiile anterioare ale primarului Brașovului, Allen Coliban, nu este exclus ca acesta să fie construit lângă „Regional”. 

Tot municipiul Brașov se va ocupa de elaborarea documentațiilor tehnice pentru rețelele de utilități. 

Valabile până în 31 decembrie 2026

În ambele protocoale se arată că acestea „se încheie pe durata elaborării studiului de fezabilitate, a identificării surselor de finanțare, a elaborării documentației în vederea obținerii finanțării pentru
realizarea proiectului noului spital, până la data de 31.12.2026”. 

Mai multe spitale noi în „Orașul medical”

În documentația disponibilă pe site-ul Primăriei Brașov se arată că cele două unități medicale sunt incluse în conceptul „Oraș medical”, care se va realiza în două etape, prima fiind spitalul regional. Cea de-a doua fază include construirea spitalului de infecțioase și pneumoftiziologie, dar și a altor unități similare.

Ba mai mult, conform preambulului protocolului privind realizarea proiectului Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, faza a doua a programului „Orașul medical” presupune „construirea facilităților medicale necesare pentru înlocuirea clădirilor vechi existente în care
funcționează în prezent celelalte 5 spitale de specializate ce completează lipsurile din structura funcțională a Spitalului Regional de Urgență: Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii – Centru de Cercetare, Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie – Centru de Cercetare, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase – Centru de Cercetare, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie – Centru de Cercetare, Spitalul Clinic de Obstetrică – Ginecologie – Centru de Cercetare și dezvoltarea funcțiunilor de interes public cu caracter medical și sportiv. Această abordare urmărește îmbunătățirea infrastructurii publice de sănătate existentă în județul Brașov care constă dintr-o rețea de spitale ce oferă servicii de asistență medicală terțiară, rețea ce are dezavantajul de a fi fragmentată spațial și funcțional, motiv pentru care nu permite integrarea optimă a circuitelor intraspitalicești, conducând astfel la dificultăți în ceea ce privește posibilitatea implementării de noi tehnologii din cauza limitărilor structurale din cadrul clădirilor”. 

Cotidian

Cumpărături fără cozi în Brașov: sistemul Scan & Go în 17 magazine. Clienții își scanează singuri produsele la raft

Lidl introduce în 17 magazine din județul Brașov sistemul Scan & Go, care le permite clienților să își scaneze singuri produsele și să evite cozile de la casă, folosind aplicația Lidl Plus.

Publicat

in

Cumpărăturile clasice, cu stat la coadă și verificat bonul la scanerele de la ieșirea din incintă, încep să devină din ce în ce mai rare, în mai multe magazine din județul Brașov. Lidl România a introdus, începând cu 30 aprilie, sistemul „Scan & Go” în 17 magazine din Brașov și localitățile din jur, o funcție care le permite clienților să își scaneze singuri produsele direct de pe raft, folosind telefonul mobil și aplicația magazinului.

Noua opțiune este disponibilă prin aplicația Lidl Plus și este menită să reducă timpul petrecut la casă. Practic, cumpărătorii își scanează cu telefonul produsele pe măsură ce le adaugă în coș, iar la final merg la o casă de marcat rapidă, unde plata se face fără a mai trece fiecare articol pe bandă. Sistemul vine la pachet și cu cântare inteligente pentru produsele vrac, care recunosc automat tipul de produs și generează eticheta de preț. Aceasta este apoi scanată și adăugată în coșul virtual din aplicație.

Funcționalitatea a fost extinsă în mai multe orașe din județ, printre care Brașov, Codlea, Ghimbav, Râșnov, Săcele și Zărnești.

Magazinele din județul Brașov în care este disponibilă funcția Scan & Go:

  • Brașov, Strada Saturn, Nr. 35A
  • Brașov, Strada Turnului, Nr. 1
  • Brașov, Strada Spicului, Nr. 5
  • Brașov, Strada 13 Decembrie, Nr. 129D
  • Brașov, Strada Hărmanului, Nr. 47B
  • Brașov, Strada Zizinului, Nr. 140
  • Brașov, Strada Carpaților, Nr. 44
  • Brașov, Strada Alexandru Ioan Cuza, Nr. 3
  • Brașov, Bulevardul Griviței, Nr. 2E
  • Brașov, Strada Poienelor, Nr. 7J
  • Brașov, Str. Cristianului, Nr. 1-3      
  • Codlea, Strada Lungă, Nr. 32
  • Ghimbav, Strada Făgărașului, Nr. 2B
  • Hărman, Strada Gării, Nr. 674A
  • Râșnov, Calea Brașovului, Nr. 11
  • Săcele, Strada Câmpului, Nr. 97
  • Zărnești, Strada Ciucaș, Nr. 13

Sistemul Scan & Go este deja folosit în zeci de magazine din București și din alte județe, fiind parte din strategia retailerului de a muta o parte din experiența de cumpărare în zona digitală.

Pentru un ghid video detaliat de utilizare al procesului Scan&Go puteți accesa pagina de Youtube Lidl România aici

Citește mai departe

Cotidian

Crucea de pe sigla Salvamont România, contestată de Societatea Națională de Cruce Roșie din România. Salvatorii montani au lansat un concurs pentru o nouă siglă

Publicat

in

Sigla Salvamont România ar putea fi schimbată, dacă demersul în instanță al unui ONG, Societatea Națională de Cruce Roșie din România va avea succes. Anunțul a fost făcut de Salvamont România, care consideră că prin acest demers se aruncă „la lada de gunoi o colaborare îndelungată foarte bună și cu rezultate excepționale”.

„În toamna anului 2024, Societatea Națională de Cruce Roșie din România a notificat Salvamont România, susținând că utilizarea simbolului «cruce roșie» în cadrul siglei Salvamont ar fi nelegală și solicitând renunțarea la actuala emblemă.  În răspunsul nostru am subliniat faptul că activitatea de salvare montană din România este oficializată de peste 122 de ani, iar emblema «triunghiul Salvamont» a fost concepută în anii ’60 și consacrată legal, împreună cu denumirea oficială «Salvamont», încă din anul 1969, prin Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 140/1969 privind prevenirea accidentelor turistice și organizarea acțiunilor de salvare în munți (…) Din păcate, atât discuțiile telefonice, cât și cele două adrese oficiale transmise conducerii Societății Naționale de Cruce Roșie din România nu au condus la o soluție amiabilă, iar în cursul acestui an a fost înaintată în instanță cererea de anulare a siglei Salvamont, folosindu-se argumente pe care le considerăm nefondate și departe de realitate. În cadrul acțiunii sunt formulate acuzații potrivit cărora Salvamont ar utiliza sigla în scopuri comerciale, ar obține avantaje economice sau ar genera profit din activitatea de salvare montană. Considerăm aceste afirmații profund nedrepte și lipsite de orice fundament, în condițiile în care Salvamont este un serviciu public de urgență, gratuit, aparținând administrațiilor publice locale și județene și integrat în Sistemul Național de Urgență. Salvamont România va continua toate demersurile legale necesare pentru apărarea siglei sale oficiale, simbol reprezentativ al activității de salvare montană din România. Ne exprimăm totodată speranța că, indiferent de rezultatul acestui proces — unic la nivel mondial în domeniul salvării montane — relațiile excelente construite de-a lungul deceniilor între structurile locale Salvamont și Crucea Roșie vor rămâne neafectate”, au precizat reprezentanții Salvamont România.

Pe de altă parte, Salvamont a anunțat că până vineri, derulează un concurs de grafică pentru realizarea unei noi sigle. Noua propunere trebuie să păstreze elementele de identitate ale siglei actuale, dar să aibă un design care să nu mai deranjeze vizual și să creeze obiecții din partea conducerii Societății Naționale de Cruce Roșie din România și pe care să o folosim în situația, puțin probabilă, în care vom pierde acest proces.

Citește mai departe

Cotidian

Pui de urs, capturat de lângă Valea Cetății din Râșnov și mutat la câțiva kilometri distanță. Animalul a fost dus la distanță de zonele locuite, anunță autoritățile locale

Publicat

in

Un pui de urs care s-a obișnuit să se plimbe prin zona Peșterii din Valea Cetății din Râșnov a fost capturat și relocat în altă zonă.

Prezența animalului a fost reclamată de concesionarul Peșterii Valea Cetății, iar intervenția a fost realizată de o echipă formată din reprezentanți ai Ocolului Silvic, ai Jandarmeriei, un medic veterinar și primarul orașului, Horia Motrescu.

„Animalul a fost capturat în jurul orei 14.30, crotaliat și relocat în zona Provița din Glăjărie, departe de zonele locuite”, a anunțat primarul Râșnovului.

Practic, puiul de urs a fost mutat la câțiva kilometri distanță și, dacă nu găsește hrană în pădure sau este alungat de alți urși, este foarte probabil să revină în zona de unde a fost capturat.

Citește mai departe

Trending