Locuitorii din Sânpetru află astăzi dacă scapă sau nu de carantină. Cifrele sunt încurajatoare

Prelungirea sau anularea carantinei în comuna Sânpetru va fi analizată astăzi de Direcția de Sănătate Publică Brașov și de Institutul Național de Sănătate Publică, iar în baza acestor date se va lua și decizia finală de către Departamentul pentru Situații de Urgență, la propunerea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov. 

Cel puțin din punct de vedere al cifrelor, șansele ca Sânpetru să iasă din carantină sunt destul de mari, având în vedere că în 7 aprilie incidența infectărilor cu noul coronavirus în comună era de 5,15 cazuri la 1.000 de locuitori (55 de cazuri active). De asemenea, după vârful atins în 28 martie – 8,05 cazuri la mia de locuitori, trendul a fost unul descrescător. 

Reamintim că Sânpentru este în carantină începând din 18 martie. Inițial, carantina a fost instituită pentru 14 zile, respectiv 18 martie – 1 aprilie, apoi măsura a fost prelungită pentru încă 7 zile (1 aprilie – 8 aprilie). La finalul lunii martie, când a fost reanalizată situația din Sânpetru, Direcția de Sănătate Publică a recomandat să nu mai fie prelungită carantina, însă Institutul Național de Sănătate Publică a răspuns „Nu”. În aceste condiții, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a propus prelungirea carantinei cu 7 zile, iar Departamentul pentru Situații de Urgență a emis un ordin în acest sens. 

1 Trackback / Pingback

  1. Locuitorii din Sânpetru află astăzi dacă scapă sau nu de carantină. Cifrele sunt încurajatoare – My Blog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.