Magistrații Curții de Apel Ploiești i-au achitat definitiv pe fostul primar Geoge Scripcaru și fostul director general Radu Cristian, de la RATBV SA, în „Dosarul Skoda!”...
Chiar dacă au început lucrările în luna februarie, administratorii Canionului 7 Scări din Piatra Mare nu au reușit să termine intervențiile, astfel că, în continuare, obiectivul...
Instituită în 6 aprilie și prelungită în 20 aprilie, măsura carantinării comunei Comăna expiră astăzi la ora 22.00. În aceste condiții, în cursul zilei de astăzi...
În discuțiilor purtate azi de prefectul Cătălin Văsii şi reprezentanţii Junilor, precum și a analizei ulterioare în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Brașov, s-a...
Derby-ul Brașovului, SR Brașov – Corona Brașov, s-a încheiat nedecis, scorul fiind 1-1. Cele două echipe au avut și susținători din conducerea Primăriei. Astfel, primarul Brașovului...
Având în vedere prevederile H.G. nr. 432/8.04.2021, precum și incidența cumulată a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 la nivelul municipiului Brașov, respectiv de 3,24 la mie...
Comitetul Local pentru Situații de Urgență a decis că în Poiana Brașov se pot deschide, din acest weekend, toate terasele aflate în zona pârtiilor. Terasele și...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a transmis vineri seara o alertă prin care era semnalată prezența unui urs în pe strada Henri Coandă din Brașov,...
Tribunalul Covasna a emis vineri o hotărâre intermediară favorabilă firmei P&P, care a deschis un proces împotriva Consiliului Brașov, prin care a cerut suspendarea hotărârii de...
Ieri a avut loc ședința de Consiliu Local al Muncipiului prin care a fost aprobat bugetul. Despre administrația localå brașoveană și „proiectele de investiții de 1,5...