Proaspăt demis de la Ministerul Sănătăţii, Vlad Voiculescu sugerează că numărul de morți COVID-19 nu este raportat corect

Proaspăt demis din fruntea Ministerului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, susţine că numărul de decese pe fondul infectării cu SARS-CoV-2, raportat de Grupul de Comunicare Strategică nu ar fi unul corect. 

„O să îl rog pe dl ministru interimar, care ocupă funcția de prim-ministru, să revadă metodologia făcută în guvernarea partidului domniei sale cu privire la raportarea deceselor din spitale COVID. Nu aș vrea să arunc cu numere, pentru că nu am reușit să documentăm. Investigația pe care am început-o arată diferențe fundamentale între ceea ce se raportează și datele reale”, a declarat ministrul-demis al Sănătății, Vlad Voiculescu, într-o conferință de presă susținută vineri dimineața.

Întrebat ce a vrut să zică mai exact, Voiculescu a răspuns: 

„Există indicii că sunt diferențe între decesele raportate, mai puține decese. Vorbim despre o statistică și o metodologie care trebuie schimbată”, a spus Voiculescu.
Vlad Voiculescu a avut vineri prima sa ieșire publică, la două zile de la demiterea sa de către Florin Cîțu. În această conferinţă de presă, Voiculescu a lansat un atac dur la adresa premierului, despre care a spus că s-a transformat în primul epidemiolog al țării, care și-a bătut joc de munca unei echipe. 
„Am crezut că premierul nu va folosi forţa pe care i-am dat-o pentru raţiuni care ţin de cariera sa politică. (…) Ne-am pomenit cu un premier care își bate joc de munca unei echipe, care și-a permis să o <<ievalueze>>, exact ca Tudorel Toader”, a acuzat Voiculescu.
 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.