Connect with us

Cotidian

Pleacă COVID-ul, vine aviara? Brașovul a luat primele măsuri, după ce au apărut probleme în două județe învecinate

Published

on

După ce epidemia de coronavirus a început să „bată în retragere”, au început să apară problemele cu gripa aviară. Nu au fost înregistrate cazuri în județul Brașov, au apărut infectări ale păsărilor la o fermă din județul Mureș (în zona Ungheni) și în gospodării din județul Harghita (în zona Cristur).

Ferma din Mureș, unde sunt crescute 150.000 de păsări, vinde pui vii pentru gospodăriile individuale sau micile ferme, iar acum  reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov urmăresc lanțurile de distribuție, pentru a vedea dacă nu au ajuns păsări și în județul nostru. 

Totodată, directorul DSVSA Brașov a anunțat că au fost închise două ferme din comunele brașovene Mândra și Șercaia, care comercializau pui vii. 

Pentru a preveni apariția cazurilor de gripă aviară în județul nostru, luni, Centrul Local de Combatere a Bolilor (Animale) Brașov a adoptat o hotărâre privind aprobarea  măsurilor de prevenire a răspândirii virusului gripei aviare la păsările domestice.  

Totuși, directorul DSVSA Brașov, dr. Dorin Enache, a declarat că nu este cazul ca brașovenii să intre în panică: 

„În județul Brașov nu evoluează gripa aviară. S-au luat toate măsurile de bio-securitate în cele 49 de ferme comerciale din județ, cu un efectiv de  aproximativ 60% din păsările României la nivel de județ Brașov. De asemenea, au fost luată și măsuri la nivelul gospodăriilor. Nu avem restricții, singura fiind comercializarea puilor și vânzarea altor păsări. De asemenea, se verifică transporturile, iar solicitarea noastră este ca oamenii să sesizeze organele competente în momentul în care observă că se face comerț ambulant cu păsări vii”. 

Ce măsuri au fost stabilite de Centrul Local de Combatere a Bolilor (Animale) Brașov

  1. Măsuri întreprinse la nivelul gospodăriilor populației care dețin diferite specii de păsări:

– prevenirea oricărui contact direct și indirect între păsările sălbatice vii, în special cele de apă, și păsările domestice, în special rațele și gâștele, sens în care este interzis accesul tuturor păsărilor domestice la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri și orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală;

– separarea în cadrul gospodăriei, în măsura posibilităților, a rațelor și gâștelor de alte păsări domestice;

– evitarea, prin toate mijloace, a creșterii păsărilor domestice în aer liber, acestea fiind ținute închise, obligatoriu, în spații special amenajate. Atunci când acest lucru nu este posibil, hrănirea și adăparea păsărilor se va realiza într-o zonă acoperită la care nu pot avea acces păsările sălbatice;

– aplicarea de măsuri suplimentare de evitare a introducerii/diseminării unei eventuale infecții, prin folosirea încălțămintei diferite în spațiul de exploatare a păsărilor domestice sau prin existența unui amplasament special amenajat pentru dezinfecția încălțămintei;

– interzicerea adăpării păsărilor domestice cu apă din rezervoarele de apă de suprafață accesibile păsărilor sălbatice;

– evitarea intrării mai multor persoane în zona de exploatare a păsărilor domestice, mișcările limitându-se la o singură persoană (ex. proprietarul exploatației);

– prevenirea contactului cu alte specii de mamifere, inclusiv rozătoare și animale de companie;

–  acordarea unei atenții sporite riscurilor introducerii și diseminării bolii de către vânători, care pot transmite virusul de la sălbatic la domestic prin păsări vânate și prelucrate în exploatațiile nonprofesionale sau prin echipamentele (ustensilele) folosite la vânătoare, cât și în cele comerciale care nu aplică măsuri stricte de biosecuritate, inclusiv exploatații tip A;

– suspendarea organizării și desfășurării comerțului ambulant cu păsări pentru o perioadă de 30 de zile pe teritoriul județului Brașov;

– suspendarea activităților comerciale cu păsări vii, pentru o perioadă de 30 de zile, pe teritoriul județului Brașov (de la puii de o zi până la păsări reformă), pentru toate speciile de păsări comercializate prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum și a altor activități de intermediere, în vederea comercializării directe către crescătorii de păsări din gospodăriile populației. Comercializarea va fi efectuată doar de către fermele comerciale autorizate cu păsări a căror stare de sănătate este atestată;

  1. Măsuri aplicate la nivelul magazinelor de vânzare a puilor de o zi:
  • se interzice pentru o perioadă de 30 de zile achiziționarea și vânzarea de păsări către populație;
  1. Măsuri aplicate la nivelul drumurilor naționale și județene de pe raza județului Brașov:
  • vor fi efectuate controale în trafic, în vederea respectării măsurilor dispuse;
  1. Măsuri aplicate la nivelul asociațiilor județene de vânătoare de pe raza județului Brașov, Grădina Zoologică și Societatea Ornitologică Română – sucursala Brașov
  • intensificarea supravegherii populațiilor de păsări sălbatice, în special a păsărilor de apă, precum și continuarea supravegherii păsărilor moarte sau bolnave și notificarea în regim de urgență a DSVSA Brașov despre exemplarele de păsări descoperite moarte/bolnave;
  • luarea tuturor măsurilor de biosecuritate la nivelul Grădinii Zoologice Brașov pentru evitatea contactului direct între păsările captive și eventualele păsări sălbatice care traversează perimetrul;
  1. Masuri la nivelul exploatațiilor comerciale autorizate, înregistrate sanitar-veterinar:
  •  la nivelul exploatațiilor comerciale vor fi revizuite și înăsprite toate măsurile de biosecuritate stipulate în Ordinul Președintelui ANSVSA nr. 21/2018;
  • se va acorda o atenție deosebită mișcărilor de personal, păsări, furaj, așternut, intrări-ieșiri vehicule, verificându-se cu atenție proveniența lor și confruntarea cu zonele de restricție sanitar-veterinară, atât în mișcările intracomunitare, cât și naționale.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cotidian

Arborii din Parcul de la „Șaguna”, bătrâni și bolnavi. Opt dintre ei vor fi tăiați

Published

on

Universitatea Transilvania din Brașov, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” și Garda Forestieră Brașov au evaluat în ultimele luni arborii periculoși din mai multe zone ale municipiului Brașov, pe listă fiind Tâmpa și Parcul Dima (parcul din fața Colegiului Național Andrei Șaguna). Arborii au fost analizați atât prin metode tradiționale, cât și prin tehnici de ultimă generație, unii arbori fiind studiați cu ajutorul tomografului și a unui echipament care permite realizaea unei rezistograme (analiza inelelor anuale ale arborilor).

Urmează tăierile

În cazul Parcului Dima, rezultatele nu au fost îmbucurătoare, specialiștii precizând că dintre toți cei 52 de arbori analizați sunt bătrâni și bolnavi. În aceste condiții, opt dintre ei vor fi tăiați, iar alți 44 vor fi toaletați.

Pe lista celor care vor fi tăiați este un castan la care, în trecut, coroana s-a rupt de două ori. De asemenea, urmează să fie tăiat și un arbore de lângă stația autobuzelor de pe liniile RATBV „Transport elevi” de pe Șirul Beethoven.

De ce se îmbolnăvesc arborii

Pe de altă parte, specialiștii au menționat că în Parcul Dima, unele scorburi au apărut în dreptul unor crăci tăiate prea târziu, în urmă cu mai multe zeci de ani. De asemenea, ei au menționat că în Brașov, o cauză a agravării sănătății arborilor este turnarea de asfalt, până aproape de trunchi.

O altă cauză, în special în pădurea de pe Tâmpa, este apariția ciupercii de Maciuria, care afectează frasinii. De altfel, arborele care a ucis anul trecut un tânăr care se plimba pe aleea de sub Tâmpa era din această specie și era afectat de ciuperca de Manciuria.
Tot pe Tâmpa au fost identificați arbori afectați de putregai de rădăcină sau de alte boli.

Continue Reading

Cotidian

Decizie oficială la Zărnești: Consiliul Local a interzis jocurile de noroc și pariurile. Brașovul este încă în etapa mesajelor politice pro și contra

Published

on

Dacă la Brașov, problema jocurilor de noroc este la stadiul de mesaje politice, în Zărnești situația a fost tranșată. Astfel, la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local Zărnești a aprobat o hotărâre prin care sunt interzise sălile de jocuri de noroc și cele de pariuri. De asemenea, sunt interzise jocurile de noroc și cele de pariurile la distanță.

În aceeași jotărâre se mai arată că măsura nu vizează Loteria Română, care își va putea desfășura activitatea. Proiectul a fost inițiat de primarul Zărneștiului, Alexandru Igrișan (PSD).

Primarul Brașovului și consilierii USR își dispută întâietatea inițiativei

Problema interzicerii jocurilor de noroc a fost ridicată și în municipul Brașov, subiectul fiind discutat și în ultima ședință a Consiliului Local. Astfel, consilierii locali ai USR au anunțat că au depus un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc în municipiul Brașov. Primarul Brașovului, George Scripcaru, le-a spus că nu este nevoie de să depună un astfel de proiect și a anunțat că el a spus încă din decembrie că, în cazul în care va permite legislația, va interzice jocurile de noroc.

„M-am consultat și al studiat ordonanța, iar în perioada următoare o vom pune în aplicare”, a declarat primarul.

Un consilier local PSD a ridicat problema veniturilor la bugetul local

În schimb, consilierul local Sorin Bâscă (PSD) a declarat că aceste jocuri de noroc angajează câteva mii de persoane în municipiul Brașov:

„Se plătesc chirii și autorizarea unei astfel de activități, care este absolut legală, implică lipsa datoriilor la bugetul de stat. Din salariile pe care angajații le încasează, cotele defalcate din impozitul pe venit se întorc la Brașov. Dar, bineînțeles, dacă apare ceva pe Facebook, trebuie să ne conformăm, pentru că așa zice Facebook. Rămâne să dezbatem”, a argumentat Bâscă.

Discuțiile privind interzicerea jocurilor de noroc vine în contextul în care Guvernul României a aprobat o ordonanță de urgență care oferă posibilitatea consiliilor locale să decidă dacă astfel de activități se pot desfășuta în localități.

Continue Reading

Cotidian

Să fie doar vina controlorilor RATBV? Primăria Brașov ia în calcul să renunțe la ei. Mai trebuie rezolvată o problemă: validatoarele

Published

on

Controlorii RATBV au intrat în colimatorul Primăriei Brașov. În ultima ședință de plen a Consiliului Local Brașov, primarul Brașovului, George Scripcaru, a reclamat lipsa lor de eficiență, afirmând că a făcut o analiză din care a rezultat că, pentru o anumită perioadă, pentru plata salariilor celor 60 de controlori, RATBV a cheltuit suma de 4 milioane de lei, iar suma încasată din amenzile aplicate de aceștia a fost de 200.000 de lei.

Analiza a fost prezentată de edil în contextul în care aleșilor locali brașoveni li s-a cerut votul pentru un proiect de hotărâre care prevede că polițiștii locali îi pot însoți pe controlori în autobuze. Aceasta ar fi o măsură prin care municipalitatea speră să reducă numărul celor care folosesc transportul în comun fără a avea un tichet de călătorie valabil. În plus, edilul a dat de înțeles că în viitor s-ar putea renunța la controlori, iar verificarea călătorilor ar urma să fie făcută doar de agenții Poliției Locale.

Validatoarele nefuncționale, un subiect ignorat

Însă, în aceeași ședință, edilul nu s-a referit la o altă problemă a operatorului metropolitan de transport în comun: validatoarele nefuncționale. Este o problemă veche, apărută odată cu implementarea sistemului informatizat al RATBV și amplificată în ultimii ani, de când a apărut și criza cipurilor.

Călători de bună credință, transformați fără voia lor în „blatiști”

În teorie, când un călător de bună credință urcă în autobuz, merge la primul validator pentru a scana cardul. În practică, destul de frecvent, călătorii fac ture de autobuz căutând un validator funcțional. După o perioadă ei se lasă păgubași și dau resemnați din umeri.

De exemplu, doar sâmbătă au fost probleme pe autobuze care circulau linia 37, 9 sau 220. Duminică, validatoarele au clacat pe un autobuz care circula pe linia 210, iar luni erau probleme similare într-un autobuz de pe linia 23.

Astfel de probleme afectează încasările operatorului, dar și monitorizarea graficului de încărcare. Ba mai mult, dacă validatoarele nu merg pe liniile metropolitane, sunt bune de plată primăriile, care trebuie să acopere din bugetul propriu cheltuielile aferente transportului în comun. În plus, supărător pentru RATBV este că din cauza acestor defecțiuni, numeroși călători de bună credință devin, fără voia lor, „blatiști”.

Controlorii raportează mai departe problemele

Defecțiunile la validatoare sunt aduse la cunoștința șoferilor de către călători. De asemenea, controlorii notează conștiincios defecțiunile, pentru a le raporta mai departe, în speranța că problema se va rezolva.

Din păcate, măsuri pentru rezolvarea problemelor sunt luate, cel puțin din declarațiile oficialilor, de mulți, ani, dar fără succes. De fiecare dată când le-a fost prezentată această problemă, reprezentanții RATBV anunțau că urmează achiziții sau că vor fi implementate proiecte. Rezultatele se lasă, însă, așteptate.

Continue Reading

Trending